Anulare act. Sentința nr. 6111/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6111/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 19751/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 6111/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantii R. F.,P. & S., R. S. M.- și pe pârâta . ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.03.2013.
INSTANTA
Astfel, din interpretarea acestor prevederi, instanta retine ca in aceasta materie a contractelor de consum, atat legiuitorul national, cat si cel european au inteles sa atenueze principiul “pacta sunt servanda”, recunoscand posibilitatea instantei de judecata sa oblige la modificarea anumitor clauze sau de a-l anula in masura in care retine ca anumite clause sunt abusive. Insa aceasta intervenie a legiuitorilor national, respective European, nu infrange principiul fortei juridice obligatorii a contractului, principiu consacrat de art.969 alin.1 C.civ., in form ain vigoare la momentul nasterii raportului juridic intre parti. Astfel, contractul are putere de lege intre partile contractante intrucat este prezumat a fi incheiat cu buna credinta, el ramanand legea partilor insa numai in masura in care nici una din parti nu ignora cu buna stiinta obligatiile ce-i revin prin acest contract. In cazul in care contractul partilor contravene principiilor bunei-credinte si bunelor moravuri, acesta nu mai poate fi opus partilor, tertilor sau instantei de judecata.
Instanta constata ca, in analiza caracterului abuziv al clauzelor indicate de reclamanti, sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr/193/2000, astfel:
1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrare cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Legea nr.193/2000, transpune in dreptul national cerintele Directivei nr.93/13/CEE, astfel:
Art.3
(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradictie cu cerinta de bună credintă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
(2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.
Art.4
(…)
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Pentru a putea fi considerate abuziva, o clauza contractuala trebuie sa indeplineasca cumulative trei conditii: sa nu fi fost negociata direct, sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar bunei-credinte si in al treilea rand sa nu priveasca definirea obiectului principal al contractului, calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
F. discutie, in speta nu se poate considera ca incheierea contractului s-a facut in urma unei negocieri directe intre parti, negociere prin care sa se dea posibilitatea beneficiarilor creditului de a solicita stipularea clauzelor conform interesului lor. De altfel, rezulta din interpretarea directivei nr.93/13/CEE ca sistemul pus in aplicare de aceasta este justificat de idea ca un consummator se afla . inferioritate fata de furnizorul de servicii/vanzator, atat in privinta nivelului de informare, cat si al posibilitatii effective de negocere, fapt pentru care, in realitate, asemenea contracte reprezinta in fapt contracte de adeziune; contracte redactate in prealabil, pe care beneficiarul alege sa le accepte sau nu. Imprejurarea ca beneficiarul poate determina anumite detalii ale contractului cum ar fi durata, tipul valutei, tipul dobanzii, nu echivaleaza cu o negociere directa a clauzelor contractului. De asemenea, imprejurarea ca la solicitarea beneficiarului se poate modifica durata de derulare, de asemenea, nu poate fi considerate ca o negociere a contractului in ansamblul sau, in special cu privire la anumite elemente esentiale ale acestuia, cum ar fi rata dobanzii, intinderea comisioanelor, beneficiarul neavand posibilitatea de a le influenta. Faptul ca beneficiarii au evaluat oferta bancii si, in urma evaluarii, s-au prezentat la banca solicitand acordarea acestuia, nu inseamna decat ca acestia au aderat la oferta prezentata la banca.
Insa, este insa necesar sa se stabileasca in mod prioritar, daca clauzele a caror anulare s-a solicitat intra sau nu sub incidenta prevederilor art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000.
Chiar daca, in cauza dedusa judecatii, fiind vorba despre un credit ipotecar, este exclusa aplicarea prevederilor Directivei 2008/48/CE/23.04.2008, care la art.3 lit.g si i defineste notiunile de “cost total al creditelor pentru consumatori”, respective “dobanda anuala efectiva”, instanta apreciaza ca inlaturarea acestui tip de contract de sub incidenta directivei mentionate, nu exclude posibilitatea de a considera comisioanele contractuale, in speta comisionul de risc, ca facand parte din costul contractului. Inseamna doar ca instantele nu pot invoca aceste definitii in aprecierea daca comisionul de risc face sau nu parte din costul, pretul contractului.
Insa, in lipsa unei definitii a notiunilor de “prêt”, “cost”, pe baza carora instanta sa aprecieze daca poate include comisionul de risc in vreuna din aceste notiuni, instanta constata ca potrivit dictionarului explicativ, termenul de “prêt”, reprezinta sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziționarea unui produs sau pentru un serviciu iar notiunea de “cost” este definita ca fiind sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.
Or, astfel cum rezulta din conventia de credit incheiata intre parti, in schimbul creditului acordat, reclamantii s-au obligat sa palteasca langa suma principala si dobanda lunara, o . comisioane, printre care si un commission de risc in valoare de 0,1% aplicat soldului creditului, platibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei de crerit. De altfel, acest comision a fost determinat pe fiecare luna in parte in planul de rambursare. Asadar, comisionul de risc reprezinta conform contractului partilor contraprestatii lunare solicitate de banca in virturea creditului acordat, la fel ca si suma principala si dobanzile stipulate contractual. De altfel, instanta constata ca prin insusi contractul partilor s-a definit notiunea de “costul total al creditului la consummator”, ca reprezentand toate costurile pe care imprumutatul trebuie sa le plateasca pentru credit, inclusive dobanda si celelalte cheltuieli.
Conchizand in acest fel, instanta apreciaza, interpratand per a contrario art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, clauzele ce se refera la elementele care formeaza pretul, costul contractului, ar putea fi totusi cenzurate de instantele de judecata, insa doar in masura in care nu sunt exprimate . inteligibil.
Analizand contractul partilor, instanta retine ca acest commission a fost stipulate in contract . 0,1%, procent fix pe toata durata de derulare a conventiei, aplicabil soldului creditului (cunoscut de beneficiari). De asemenea acesta a fost mentionat in planul de rambursare, prin indicarea sumei reprezentand contravaloarea sa pentru fiecare luna in parte, de la inceputul si pana la sfarsitul perioadei de derulare a creditului. Astfel, prevedea acestui commision s-a facut in mod clar si neechivic. El fiind insusit de catre reclamanti in calitate de beneficiar, care de altfel nu l-au contestat timp de peste 5 ani.
De asemenea, acesta a fost explicitat la pct.3.5 din conditiile generale, ca fiind datorat pentru punerea la dispozitie a creditului, in conditiile speciale fiind indicate modul de calcul si scadenta/scadentele platii. Chiar daca prin cererea de chemare in judecata, reclamantii au sustinut ca acest comision este lipsit de o contraprestatie si ca in fapt reprezinta o dobanda majorata, instanta apreciaza ca acest commision are rolul de a acoperi riscul pe care si-l asuma banca la acordarea unui credit.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca reclamantii nu au fost obligati sa se supuna unor conditii contractuale de care nu au avut cunostinta sau posibilitatea reala de a lua cunostinta la data semnarii contractului, tinand cont ca acesta a fost stabilit in mod inteligibil si apreciind ca actiunea in instanta vizeaza clauze referitoare la elemente ce alcatuiesc costul, pretul contractului. Astfel, instanta, constatand ca in speta sunt incidente prevderile art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, apreciaza ca nu poate cenzura vointa partilor indiferent daca prin incheierea conventiei s-a creat sau nu un dezechilibru intre obligatiile si drepturile partilor, in defavoarea beneficiarilor. Aceasta intrucat, atata vreme cat clauzele prin care s-a stipulat comisionul de risc sunt clare in privinta semnificatiei sale, cat si a intinderii si a duratei pentru care este datorat, instanta nu este in masura sa verifice daca sunt sau nu indeplinite conditiile prevazute de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.
In aceste conditii, instanta va respinge cererea reclamantilor ca neintemeiata, mentinand in totalitate contractul de credit nr._/CF/07.05.2007, atat in privinta conditiilor generale cat si a celor speciale, convenite de parti.
Vazand ca reclamantii au cazut in pretentii iar parata a solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata, in temeiul art.274 alin.1 C.p.c., instanta ii va oblige pe reclamanti la plata in favoarea paratei a sumei de 1200 lei reprezentand cheltuieli de judecata, conform facturii fiscale nr.194/07.01.2013 si a extrasului de cont din 22.02.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulate de reclamantii R. F. si R. S. maria cu dom. procesual ales in Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu . cu sediul procesual ales in Cluj-N., ., ..
Obliga reclamantii la plata sumei de 1200 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.03.2013.
JUDECATOR, GREFIER,
C. I. R. Z.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 06-02-2013, Judecătoria... | Legea 10/2001. Încheierea nr. 2415/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
