Anulare act. Sentința nr. 7647/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7647/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-05-2013 în dosarul nr. 18851/211/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7647/2013

Ședința publică din data de 02.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții V. T. S. și V. T. A. I. in contradictoriu cu pârâtul C. M., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal facut in cauza se constată lipsa părților.

Procedura este legal indeplinită .

S-a facut referatul cauzei dupa care,

Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publică din 12.04.2013, cand părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 10.08.2012, reclamanții V. T. S. și V. T. A. I. au chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se:

- constate nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat la data de 06.04.2009;

- dispună repunerea părților în situația anterioară;

- dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt reclamanții au arătat că la data de 28.05.2008, între mama lor și pârât a intervenit un contract de împrumut autentificat sub nr. 938/28.05.2008, de B.N.P. Asociați „M.” pentru suma de 35.000 Euro.

Reclamanții au precizat că, în realitate suma împrumutată a fost de 25.000 Euro, iar diferența de 10.000 Euro a reprezentat-o dobândă, iar beneficiarul sumei a fost Voievod T. S. și nu T. M..

La data de 06.04.2009, întrucât V. T. S. nu reușea să restituie suma împrumutată, pârâtul i-a comunicat că va începe procedura executării silite. Pentru a evita acest demers, a acceptat să încheie un nou contract de împrumut pentru suma de 21.000 Euro, care reprezenta dobândă la primul contract autentificat.

Pentru aceste aspecte, reclamanții apreciază că contractul de împrumut încheiat la data de 06.04.2009 este nul absolut, pentru lipsă obiect și lipsă cauză licită și morală.

Reclamanții apreciază că repunerea părților în situația anterioară se impune ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de împrumut încheiat la data de 06.04.2009.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 962, art. 966 C.civ.

Reclamanții au timbrat cererea cu 5 lei timbru judiciar și au depus cerere pentru acordarea de ajutor public judiciar pentru plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3.463,60 lei.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.01.2013, instanța a admis cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar, dispunând scutirea reclamanților de plata taxei judiciare de timbru în valoare de 3.463, lei.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 6-8, 44-47, 58-60, 77-78).

Pârâtul, legal citat a depus întâmpinare (f. 48) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a arătat că între părți a intervenit la data de 06.04.2009, contractul de împrumut pentru suma de 21.000 Euro, cu scadență la data de 25.06.2009. Întrucât reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de restituire, a fost nevoit să formuleze cerere pentru emiterea unei ordonanțe de plată, fiind pronunțată în acest sens Ordonanța civilă nr._/2009 de Judecătoria Cluj-N., în dosarul civil nr._/211/2009.

A mai arătat că reclamanții au capacitate deplină de exercițiu și discernământ și au avut cunoștință de actul semnat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.proc.civ.

În probațiune, pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 50-51).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între pârâtul C. M. în calitate de împrumutător și reclamanții V. T. S. și V. T. A. I. în calitate de împrumutați s-a încheiat la data de 06.04.2009 un contract de împrumut, având ca obiect suma de 21.000 Euro, sumă ce urma să fie restituită la data de 25.06.2009 (f. 7-8).

Conform clauzelor contractuale, suma împrumutată – 21.000 euro a fost înmânată la semnarea contractului.

Reclamanții nu au restituit suma împrumutată la scadență, motiv pentru care pârâtul a formulat la data de 19.09.2009, cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată, cerere soluționată în cadrul dosarului civil nr._/211/2009, fiind pronunțată de Judecătoria Cluj-N. Ordonanța civilă nr._/30.10.2009 (f. 50-51), prin care reclamanții debitori au fost obligați la plata sumei de 21.000 Euro cu titlu de împrumut nerestituit către pârâtul creditor.

În drept, potrivit art. 1576 C.civ. Împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate, iar conform art. 1578 alin. (1) din același act normativ Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

Conform dispozițiilor art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Susținerea reclamanților în sensul că contractul de împrumut încheiat la data de 06.04.2009 este nul absolut, pentru lipsă obiect și lipsă cauză licită și morală, întrucât suma de 21.000 Euro, reprezenta dobândă la contractul de împrumut autentificat sub nr. 938/28.05.2008, de B.N.P. Asociați „M.”, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, cu ocazia soluționării dosarului civil nr._/211/2009, în care a fost pronunțată Ordonanța civilă nr._/30.10.2009, reclamantul cu ocazia cuvântului pe fond a declarat că recunoaște că a semnat contractul și a împrumutat suma de 21.000 Euro, însă până la această dată nu a avut posibilitatea să-i returneze creditorului. În acest sens, arată că îi va înapoia într-un termen scurt această sumă creditorului – pârâtul C. M..

Rezultă așadar că la acel moment, în fața instanței de judecată, reclamantul V. T. S. a recunoscut existența înscrisului și a datoriei implicit, și de asemenea a confirmat primirea banilor împrumutați.

De asemenea, în cuprinsul răspunsului la interogatoriul administrat, reclamantul V. T. S. a declarat că a recunoscut că a depus o cerere de amânare a executării la B.E.J. S. R. M., asumându-i obligația de a achita datoria atât în dosarul execuțional nr. 49/2009 cât și în dosarul execuțional nr. 429/200, dosare care au fost conexate (răspuns întrebare nr. 4 – f. 68 verso) și că nu a contestat suma împrumutată, întrucât a crezut că va avea câștig de cauză pe calea contestației la executare (răspuns întrebare nr. 5 – f. 68 verso).

Instanța va mai avea în vedere și poziția reclamantei V. T. A. I., care cu ocazia răspunsului la interogatoriul administrat, a declarat că până la finalizarea executării silite nu a contestat faptul împrumutării sumei de bani, întrucât i-a fost teamă de pârât (răspuns întrebare nr. 4 – f. 69 verso), poziție pentru care nu a oferit o justificare și nu este susținută de nici un element probator.

Susținerile reclamanților în sensul că au fost forțați să încheie prezentul act și să recunoască creanța în fața instanței pentru ca pârâtul să nu demareze executarea silită pentru contractul de împrumut autentificat sub nr. 938/28.05.2008, de B.N.P. Asociați „M.” (răspuns întrebare nr. 3 interogator administrat reclamantului V. T. S. – f. 68) nu sunt susținute de elemente probatorii la dosar. În acest sens, instanța reține că executarea era deja începută pentru valorificarea creanței din contractul de împrumut autentificat sub nr. 938/28.05.2008, așa cum rezultă din somația emisă de B.E.J. S. R. M. la data de 09.07.2009, în dosarul execuțional nr. 49/2009. Cererea de chemare în judecată obiect al dosarului civil nr._/211/2009 a fost înregistrată la data de 19.09.2009, deci ulterior somației executorului judecătoresc, ceea ce contrazice poziția reclamanților.

Susținerile martorului N. C. G., audiat în cauză, depoziție consemnată la dosarul cauzei (f. 75), instanța le apreciază ca fiind neconcludente, întrucât poziția acestuia exprimă doar cele relatate de reclamantul V. T. S., acesta neavând cunoștință în mod personal despre cele întâmplate și nici nu a participat personal la încheierea contractului de împrumut. Astfel, acesta a declarat că reclamantul mi-a comunicat că ar trebui să încheie și acest al doilea contract pentru ca pârâtul să nu-i execute silit imobilul … am fost împreună cu reclamanții în mașină când s-au deplasat în vederea încheierii acestui contract, reclamantul mi-a comunicat că nu urma să primească nicio sumă de bani.

Instanța va mai avea în vedere că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată după 4 ani.

Relativ la susținerile reclamanților din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în data de 18.04.2013, în sensul că martorul a arătat că după ce s-au întors în mașină, reclamanții erau supărați și i-au spus că au semnat contractul respectiv dar că nu au primit nici un ban (f. 4 din concluzii), instanța constată că nu corespund celor consemnate în cuprinsul declarație martorului audiat, martorul nefăcând aceste afirmații la termenul de judecată când a fost audiat.

De asemenea, raportat la disp. art. 1169 C.civ. care statuează că Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, apare ca fiind neîntemeiată susținerea reclamanților din cuprinsul acelorași note scrise, în sensul că pârâtul nu a făcut nici un fel dovada că a predat suma de 21.000 Euro către reclamanți, întrucât ei sunt cei care trebuie să dovedească contrariul acest aspect, susținut de contractul de împrumut însușit de părți prin semnătură.

Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, instanța apreciază neîntemeiat demersul judiciar al reclamanților, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, pârâtul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Pârâtul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 700 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 76).

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe reclamanți la plata către pârât a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat pentru reclamanți, în cuantum de 3.463,60 lei (prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.01.2013, instanța a admis cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar, dispunând scutirea reclamanților de plata taxei judiciare de timbru în valoare de 3.463, lei), rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanții V. T. S. și V. T. A. I. ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 46, . în contradictoriu cu pârâtul C. M. cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat pentru reclamanți, în cuantum de 3.463,60 lei, rămân în sarcina acestuia.

Obligă reclamanții la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. I. C.

Red./Dact./A.P./4 ex./01.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 7647/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA