Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 23229/211/2013

Operator de Date cu Caracter Personal - 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința camerei de consiliu din 20.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. R.

GREFIER: F. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. C. R. ROMÂNIA S.R.L. și pe pârâta .., având ca obiect pretenții - cerere de valoare redusă.

Soluționarea cererii are loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art.255 alin.1 și art.1029 alin.9 N.C.P.C. și apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă (prin cererea introductivă) este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.

Totodată, constatând cauza ca fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /04.10.2013 reclamanta S.C. C. R. ROMÂNIA S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei .. la plata sumei de 356 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate conform facturilor fiscale anexate cererii și rămase neachitate; de asemenea, a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat un contract de furnizare marfă și comodat, în temeiul căruia i-a livrat pârâtei o . mărfuri, sens în care au fost emise facturile fiscale nr.9419/30.04.2009 și 17/29.03.2010, facturi ce nu au fost achitate până în prezent.

În drept, au fost invocate disp. art.1270 N.C.C., art.1025 - 1032 N.C.P.C.

În ceea ce o privește pe pârâtă, deși legal citată, aceasta nu a formulat întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantă, în calitate de furnizor (comodant) și pârâtă, în calitate de achizitor (comodatar), a fost încheiat la data de 20.11.2008 un contract de furnizare marfă și comodat (filele 5 - 7), în vederea comercializării de către pârâtă a gamei de produse furnizate de reclamantă.

Potrivit facturii fiscale nr.9419/30.04.2009 reclamanta i-a livrat pârâtei marfă, în valoare totală de 619,04 lei; factura fiscală în discuție a fost semnată de primire și a devenit scadentă la data de 14.05.2009.

Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar debitoarea în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art.10 alin.1 N.C.P.C. - instanța constată că aceasta, deși a beneficiat de produsele livrate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestora.

Față de considerentele mai sus expuse și de disp. art.1270 N.C.C., potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei referitoare la suma de 356 lei reprezentând contravaloarea mărfii neachitată de către pârâtă sunt în mod evident întemeiate.

Având în vedere și disp. art.453 alin.1 N.C.P.C., precum și taxa judiciară de timbru achitată de către reclamantă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. R. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul procesual ales la C.. Av. Gocer N. O., situat în Cluj-N., . nr.17/1, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în Cluj-N., ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei 356 lei, reprezentând contravaloare mărfă livrată și rămasă neachitată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecăoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 20.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. R. F. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA