Somaţie de plată. Hotărâre din 15-02-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 30381/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
ORDONANȚĂ CIVILĂ Nr. 3056/2013
Ședința publică din data de 15.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul S.C. S. S. S.R.L. și pe debitorul S.C. L. T. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art.1 pct. 1, art. 2 alin. 1, art. 7 Cod procedură civilă rap. la art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007.
Având în vedere lipsa părților, precum și faptul că creditoarea a cerut judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza art. 167 C.pr.Civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, urmând a o reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerereade chemare în judecată introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2012 sub nr._, creditoarea S.C. S. S. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. L. T. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe de somare a debitoarei și obligarea acesteia la plata sumei de 5.601,08 lei, reprezentând contravaloare debit neachitat, penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței și în continuare până la plata integrală a debitului și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale, conform contractului de prestări servicii nr. 75/10.05.2011, în acest sens fiind emise în mod legal, mai multe facturi fiscale, în cuantum de 5.601,08 lei.
Creditoarea a mai arătat că debitoarea nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale.
Creditoarea a precizat că debitoarea, neexecutându-și obligația de plată, au fost calculate și penalități de întârziere conform dispozițiilor contractuale.
Societatea creditoare apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, pentru a-i fi admisă cererea de chemare în judecată, creanța dedusă judecății fiind certă lichidă și exigibilă.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru 39 lei (f. 4) și timbru judiciar de 5 lei (f. 4).
În probațiune, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 6-12).
Debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. S. S. S.R.L. și debitoarea S.C. L. T. S.R.L., au existat raporturi comerciale, constând în prestări servicii, existând un contract scris cu privire la conținutul raporturilor juridice dintre părți, respectiv contractul de prestări servicii nr. 75/10.05.2011 (f. 1011).
În temeiul contractului mai sus-indicat, au fost emise în mod legal, mai multe facturi fiscale, în cuantum de 5.601,08 lei (f. 6-9).
Debitoarea nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale.
Fața de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, sunt incidente condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007.
Conform art. 2 alin. 1 și art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști, pe care legea le definește ca fiind contractele încheiate fie între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani.
Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative : 1. existența unei obligații care să aibă ca obiect plata unei sume de bani 2. născute dintr-un contract încheiat între profesioniști, 3. creanța având ca obiect plata unei sume de bani să fie certă, lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește existența primei condiții respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somația de plată să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare. Analizând, așadar, obiectul somației de plată rezultă că prima condiție este îndeplinită deoarece creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata unei sume de bani.
În ceea ce privește cea de a doua condiție respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract încheiat între profesioniști, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, contractul din care rezultă obligația debitorului este un contract încheiat între profesioniști, care, în conformitate cu prevederile art. 3 Cod comercial este un act de comerț obiectiv.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, respectiv certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței creditoarei, instanța constată îndeplinită această condiție raportat la dispozițiile art. 379 C.proc.civ. și coroborat și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (contractul de prestări servicii și facturile fiscale).
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații - în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție - nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată.
Față de împrejurarea că, în speța de față, creditoarea - prin înscrisurile administrate la dosar - a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea în totalitate a obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare.
În plus, împrejurarea nedepunerii de către debitoare a întâmpinării - obligatorie în prezenta cauza - constituie o atitudine procesuala pe care instanța urmează a o califica drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 4 teza finala din O.U.G. nr. 119/2007.
Prin urmare, instanța constatând, în speță, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată, în baza art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007 va admite cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata sumei de 5.601,08 lei, reprezentând contravaloare debit neachitat.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că, în speța de față, sunt incidente dispozițiile contractuale, respectiv art. 4.3 din contractul de prestări servicii nr. 75/10.05.2011, încheiat între părți.
În speță, instanța constată că sunt pe deplin îndeplinite condițiile pentru curgerea penalităților de întârziere în cuantum de 1,5 % pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate din ziua următoare scadenței facturilor neachitate și până la plata integrală a debitului, penalități ce vor fi calculate potrivit art. 3712 alin. 2 C.proc.civ., către creditoare.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 3 din O.U.G. nr. 119/2007, având în vedere data exigibilității debitului, instanța va fixa un termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, creditoarea a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.
Creditoarea a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 44 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
ORDONĂ:
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. S. S. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu debitoarea S.C. L. T. S.R.L., cu sediul în Beius, ., nr. 2A, ..
Somează debitoarea S.C. L. T. S.R.L. la plata sumei de 5.601,08 lei, reprezentând contravaloare debit neachitat și penalități de întârziere în cuantum de 1,5 % pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate din ziua următoare scadenței facturilor neachitate și până la plata integrală a debitului, penalități ce vor fi calculate potrivit art. 3712 alin. 2 C.proc.civ., către creditoarea S.C. S. S. S.R.L. în termen de 10 de zile de la comunicare.
Obligă debitoarea la plata sumei de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoare.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./Dact./A.P./4 ex./18.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1650/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|