Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 17361/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința camerei de consiliu de la 24.10.2013
Completul constituit din:
Președinte: M. I.
Grefier: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE L. . în contradictoriu cu pârâtul L. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1027 al. 1 C. pr. civ.
Instanța constată că la data de 21.10.2013, prin serviciul registratură, s-a depus de către reclamantă cerere de renunțare la judecată, împreună cu înscrisuri(f.31-34).
Instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a reclamantei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 23.07.2013 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul L. V., cu dom. în Cluj N., ., ., CNP_, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 747,63 lei cu titlu de cheltuieli comune restante, respectiv fond de reparații la asociația de proprietari, pentru perioada aprilie 2012 - aprilie 2013, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 109 și, în pofida faptului că anterior a mai fost acționat în judecată pentru a achita contravaloarea cotelor de contribuție la asociația de proprietari, totuși a refuzat să își îndeplinească obligațiile, astfel că și în prezent înregistrează un debit în cuantum de 747,63 lei, aferent perioadei aprilie 2012 - aprilie 2013.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 230/2007.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri ( f. 5 - 23 ).
Cererea formulată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei ( f. 4 ).
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat într-o altă modalitate poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.
La data de 21.10.2013 ( f. 31 ), anterior primului termen, reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecată, motivată prin aceea că pârâtul a achitat integral debitul datorat.
Analizând actele și lucrǎrile dosarului, instanța reține urmǎtoarele:
Potrivit art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, această manifestare de voință urmând a fi constatată de instanță prin hotărâre supusă recursului, potrivit art. 406 alin. (6) din C. proc. civ. Așadar, legiuitorul oferă reclamantului posibilitatea de a renunța la judecată, în condițiile pe care le stabilește în cuprinsul art. 406 din C. proc. civ., ca o manifestare concretă a dreptului de dispoziție al părților în procesul civil, conform art. 9 alin. (3) din C. proc. civ.
În ce privește cauza de față, instanța observă că anterior primului termen de judecată, respectiv la 21.10.2013, reclamanta a formulat în scris o cerere prin care a învederat că înțelege să renunțe la judecarea cererii ce formează obiectul acestui dosar ( f. 31 ), ca urmare a împrejurării că pârâtul a achitat integral debitul datorat.
În consecințǎ, ținând seama de manifestarea de voință a reclamantei, potrivit art. 406 alin. (1), (2) și (6) din C. proc. civ., instanța urmează a lua act de renunțarea sa la judecarea cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei ASOCIAȚIA DE LOCATARI . CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., ., la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul L. V., cu dom. în Cluj N., ., ., CNP_.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
25.10.2013 - 4 ex.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|