Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-11-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 14377/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ȘENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 11.11.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea S.C. CBC D. DESIGN S.R.L., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Direcția Impozite și Taxe Locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. G. pentru contestatoarea . SRL, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are cereri de probe de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Instanța constată încheiată procedura probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației, anularea actelor de executare, arătând că cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

La data de 19.06.2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C.-N., dosarul cu nr._, declinat de la Tribunalul C. – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la data de 01.02.2013 pe rolul Tribunalului C., sub nr._, contestatoarea S.C. CBC D. DESIGN S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - Direcția Impozite si Taxe Locale contestație la executarea silita începuta prin Somația nr. 71.386/25.01.2013 si prin Titlul executoriu nr. 71.386/25.01.2013, emise pentru suma de 268.878 lei, solicitând anularea în parte a somatiei nr. 71.386/25.01.2013 si a Titlului executoriu nr. 71.386/25.01.2013 in sensul diminuării sumelor înscrise in aceste acte, pana la concurenta sumei de 46 lei reprezentând impozit mijloace de transport persoane juridice si majorări.

În motivarea în fapt a cererii contestatoare a arătat că deține in proprietate un singur imobil – clădire, înscrisa in Cartea funciara nr._ C.-N., imobil construit de către ea in Parcul industrial Tetarom I, din C.-N. . un teren aflat in proprietatea Județului C. si in administrarea S.C. TETAROM S.A.

Construcția compusa din doua corpuri de clădire a fost finalizata doar în parte, fiind intabulat si înregistrat in evidentele Municipiului C.-N. doar un corp de clădire.

A arătat contestatoarea că investiția realizata prin edificarea acestei construcții, este una cu caracter comercial care a avut la baza mai multe criterii de natura economica si financiara.

Dintre aceste criterii, unul semnificativ a fost scutirea de impozitul pe clădiri datorat autoritarilor administrației publice locale, prevăzuta de dispozițiile art. 250 din Legea 571/2003 Codul Fiscal, la aliniatul (1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: 9. clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.

Susține contestatoarea ca această scutire de impozit prevăzută pentru clădirile din parcurile industriala a fost extrem de importanta pentru ea deoarece suprafața care urma sa fie construita si care s-a realizat in parte, este foarte mare - o suprafața utila de peste 22.000 mp.

Impozitul care ar fi trebuit sa îl achite pentru această construcție ar fi fost costisitor, iar investiția nu ar fi fost rentabila in aceasta locație dar, in condițiile in care locația respectiva a avut si are regimul juridic al unui parc industrial, prin aplicarea scutirii de impozit pentru clădire, investiția a fost rentabila.

A precizat reclamanta ca finanțarea construcției clădiri a fost acoperita in parte prin credit bancar iar planul de afaceri cu calculele de rentabilitate, veniturile si costurile estimate, in baza cărora s-a accesat acest credit bancar au fost toate realizate cu luarea in calcul a scutirii de impozit pe clădire.

Reclamanta a susținut că o obligare a sa la plata retroactiva a acestor impozite este evident ilegala si este de natura sa îi producă grave prejudicii deoarece, valoarea acestui impozit este mare si nu a fost luat in calcul la realizarea investiției.

Altfel spus a construit aceasta clădire in intravilanul Municipiului C.-N. fiind determinată de scutirea de impozit acordata conform regimului juridic al parcurilor industriale.

Pentru realizarea investiției si edificarea construcției in Parcul industrial Tetarom I de pe .. 47, au fost încheiate doua contracte de cesiune.

Primul a fost Contractul de cesiune nr. 1100 din 03.1.2006 încheiat intre S.C. TETAROM S.A. si S.C. SVF MANAGEMENT PROD SERV S.R.L. - un contract cadru, oarecum tipizat, folosit de către S.C. TETAROM S.A. pentru toți investitorii care au mai construit in acest parc industrial.

Al doilea contract a fost Contractul de cesiune nr. 25 din 09.05.2006 prin care S.C. SVF MANAGEMENT PROD SERV S.R.L. a cesionat irevocabil, integral si necondiționat către petenta S.C. CBC D. DESIGN S.R.L. toate drepturile si obligațiile decurgând din Contractul de cesiune nr. 1100 din 03.1.2006. Acest al doilea contract a fost încheiat cu acordul S.C. TETAROM S.A. exprimat in mod expres prin semnătura si stampila sa.

In Contractul inițial de cesiune nr. 1100 din 03.1.2006, exista doua dispoziții contractuale înscrise la articolul 5 (fila 7) si anume „Aceasta taxa de administrare ii asigura investitorului următoarele avantaje: - este scutit de plata taxelor si impozitelor locale pentru teren si clădiri (cf legii 571/2003); ... - pentru investițiile realizate in parcul industrial pana la 31 decembrie 2006 beneficiază de o deducere suplimentara a profitului impozabil in cota de 20% din valoarea investițiilor in construcții infrastructura interna, reabilitări”.

Aceste clauze contractuale conțin facilitați fiscale pe care in mod evident nu le acorda S.C. TETAROM S.A., ci ele sunt prevederi legale instituite in scopul stimulării investițiilor, a dezvoltării mediului economic si a creșterii numărului de locului de muncă, dar inserarea lor . intre doua entități private (sigur din are una cu capital de stat) este de natura sa le sublinieze importanta lor sa atragă investitorii.

În drept contestatoarea a invocat prev. art. 250 din Legea 571/2003 Codul Fiscal, art. 174 din OG 92/2003 Codul de procedura fiscala.

În probațiune contestatoarea a depus la dosar titlul executoriu nr._/25.01.2013 (f. 5 dosar_ ), somația nr._/25.01.2013 (f. 6 dosar_ ), contract de cesiune nr. 1100/03.01.2006 (f. 7-20 dosar_ ), contract de cesiune nr. 25/09.05.2006 (f. 21-23 dosar_ ), extras de carte funciară (f. 24 dosar_ ).

Contestația a fost legal timbrată cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar (f. 27).

Contestația a fost introdusă în termen de 15 zile de la comunicarea titlului executoriu, conform art. 173 alin. 1 lit. a din O.G. 92/2003.

La data de 03.07.2013 intimatul M. C.-N. – Direcția Impozite și Taxe Locale a depus întâmpinare (f. 5 – 10) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a arătat că, contestatoarea deține în proprietate pe raza Municipiului C.-N., imobilul clădire, situat în Parcul industrial Tatarom I, .. 47, cu valoare de inventar 41.486.478 lei. Conform prevederilor art. 249 alin. 1 Cod fiscal orice persoană care deține în proprietate o clădire situată în România are obligația de a achita impozitul aferent acesteia, cu excepția scutirilor prevăzute de art. 250 Cod Fiscal.

Motivat de faptul că petenta nu a achitat impozitul aferent clădirii deținute în proprietate, în temeiul prevederilor art. 145 Cod de procedură fiscală, a fost demarată procedura de executare silită împotriva patrimoniului acesteia, prin emiterea somației și a titlului executoriu nr._/25.01.2013 și comunicarea acestora prin fax la data de 25.01.2013.

Petenta se prevalează în susținerea contestației la executare de faptul că, fiind situată în parcul industrial Tetarom I, clădirea deținută în proprietate ar fi scutită de la plata impozitului pe clădire, conform dispozițiilor art. 250 alin. 1 pct. 9 Cod Fiscal (clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii….., sunt clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii).

A arătat intimatul că scutirea de la plata impozitului pe clădire pentru clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice este o măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat și se acordă potrivit disp. OUG nr. 117/2006.

De asemenea, intimatul a arătat că prin însuși textul art. 250 alin. 1 pct. 9 teza finală (potrivit legii), care este o normă juridică de trimitere, se face raportarea la legislația în domeniu care trebuie aplicată în situația scutirii de la plata impozitului pentru clădirile situate în parcurile industriale.

A menționat intimatul că ajutorul de stat se acordă, în cazul schemei, întreprinderilor localizate în parcul industrial, daca sunt îndeplinite următoarele condiții:a) beneficiarul a prezentat, înainte de demararea lucrărilor pentru proiect, o cerere pentru ajutor în cadrul schemei; b) autoritatea responsabilă a confirmat ulterior în scris că, sub rezerva unor verificări detaliate, proiectul îndeplinește condițiile de eligibilitate stabilite în schemă, înainte de începerea lucrărilor. Dacă lucrările cu investiția încep anterior îndeplinirii condițiilor prevăzute proiectul se va considera ca neeligibil pentru acordarea ajutorului de stat. Cererea va fi însoțită de dovada proprietății terenului și/sau a clădirii și de un plan de afaceri care va include și descrierea investițiilor, durata derulării proiectului de investiții și detalierea, pe ani, a cheltuielilor eligibile.

A susținut intimatul că întrucât contestatoarea nu a respectat prevederile art. 8 din Ordinului 269/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, aceasta nu poate beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădire în conformitate cu art. 250 alin. 1 pct. 9, ci în speță sunt incidente dispozițiile art. 249 alin. l din Legea nr. 571/2003 în sensul că orice persoană ce deține în proprietate o clădire situată în România datorează pentru aceasta impozit.

În probațiune intimatul a depus la dosar actele din dosarul de executare nr._ în care a fost emisă somația și titlul executoriu nr._/25.01.2013 și jurisprudență a Tribunalului C. și a Curții de Apel C. (f. 11-21).

La data de 17.10.2013 urmare a solicitării instanței, intimatul a depus la dosar decizia de impunere nr._/17.12.2010, înștiințarea de plată nr._/21.10.2011 și înștiințarea de plată nr._/26.06.2012 (f. 66-70).

La data de 07.11.2013 contestatoarea a depus la dosar note de ședință (f. 82 – 84).

Prin sentința civilă nr. 5569/2013 pronunțată la 29.03.2013 de către Tribunalul C. – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei C.-N..

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de către părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile de la dosar (fil. 11-13) rezultă că în dosarul execuțional nr._ din data de 03.10.2011 intimatul a emis somația nr. 71.386/25.01.2013 prin care a somat contestatoarea să achite suma de 268.878 lei, în termen de 15 zile de la data primirii somației, în caz contrar urmând a se proceda la executare silită.

Conform mențiunilor efectuate în cuprinsul somației, suma datorată de contestatoare a fost stabilită prin titlul executoriu_/25.01.2013, iar din mențiunile efectuate în cuprinsul acestui titlu executoriu rezultă că obligația bugetară este reprezentată de suma de 46 lei reprezentând impozit pe mijloace de transport – persoane juridice și suma de 268.878 lei reprezentând impozit pe clădiri – persoane juridice.

Totodată instanța arată în ceea ce privește suma de 268.878 lei reprezentând impozit pe clădiri – persoane juridice, aceasta este formată din suma de 186.689 lei rămășită, suma de_ lei rămășiță, suma de 82.143 lei – majorări și suma de 82.157 lei – majorări.

Obligațiile fiscale în cuantum de 268.878 lei reprezentând impozit pe clădiri – persoane juridice au la bază decizia de impunere nr._/17.12.2010, precum și înștiințările de plată nr._/21.10.2011 și_/26.06.2012.

Instanța constată că decizia de impunere nr._/17.12.2010 emisă de către intimat a avut la bază declarația fiscală a contestatoarei care a declarat valoarea cu care este înscris imobilul în contabilitate, decizie de impunere care nu a fost contestată conform art. 205 din Codul de procedură fiscală, art. 205 alin. 3 C.p.f. stipulând că baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

De asemenea, instanța reține că intimatul nu a modificat baza de impozitare, aceasta fiind determinată prin declarația fiscală a contestatoarei din data de 17.12.2010 astfel că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 86 alin. 1 C.p.f. și prin urmare nu era necesară emiterea unei noi decizii de impunere.

Potrivit disp. art. 110 alin. 2 din O.G. 92/2003 „colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz”, iar potrivit dispozițiilor alin. 3 din același text de lege, „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.”

De asemenea, alin. 2 al art. 141 din Codul de procedură fiscală prevede că „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

Art. 205 alin. 1 din O.G. 92/2003 dispune că împotriva titlului de creanță, se poate formula contestație administrativă, obiectul acesteia constituindu-l sumele și măsurile stabilite și înscrise în titlul de creanță atacat, contestația trebuind depusă la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat.

Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. 92/2003 „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar potrivit dispozițiilor alin. 3 din același text de lege contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

În cauză, instanța constată că titlul executoriu nr._/25.01.2013 a fost emis pe baza deciziei de impunere nr._/17.12.2010 și a înștiințărilor de plată nr._/21.10.2011 și_/26.06.2012, împotriva căreia contestatoarea avea deschisă calea contestației administrative, astfel că solicitarea de anulare a titlului executoriu nr._/25.01.2013 este inadmisibilă.

Așa fiind și reținând și faptul că în privința somației de executare contestate nu au fost invocate nereguli procedurale, instanța apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, actele de executare fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, fără a mai analiza dacă contestatoarea beneficiază sau nu de facilitățile prevăzute de art. 250 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri, această analiză fiind de competența organelor investite a soluționa contestația împotriva titlului de creanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. CBC D. DESIGN S.R.L., cu sediul în C.-N., .. 47, jud. C., cu sediul procesual ales în C.-N., ., . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Direcția Impozite și Taxe Locale, cu sediul în C.-N., Piața Unirii, nr. 1, jud. C..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 11 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF./4 ex/26.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-11-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA