Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 18330/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul format din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier L. P. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea . și pe intimații M., A., AUTORITATEA N. DE ADMINISTRARE FISCALA, AUTORITATEA N. A VAMILOR -D. R. PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE CLUJ și D. R. DE FINANTE PUBLICE CLUJ, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus concluzii scrise de către contestatoare și un set de înscrisuri (filele 226-247), după care:
Mersul dezbaterilor precum și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise de către părți, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20.12.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 01.08.2013 și extinsă la data de 19.08.2013 sub nr. de mai sus contestatorul . în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE—AGENȚIA NATIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR—DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE CLUJ și DIRECȚIA REGIONALĂ DE FINANȚE PUBLICE CLUJ, a solicitat instanței să dispună, în principal anularea formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013, iar în subsidiar suspendarea formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul-verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013 și prin procesul-verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și reducerea în mod proporțional a sechestrului asigurător aplicat având în vedere achitarea parțială a obligațiilor impuse contestatorului, pentru următoarele motive:
În motivare s-a arătat că la data de 17.07.2013, reclamanta a fost subiectul unui control efectuat de inspectorii Autorității Naționale a Vămilor în problema importurilor de produse din fibră de sticlă efectuate de reclamanta în anul 2011 din Malaiezia. Controlul efectuat s-a încheiat cu decizia și procesul-verbal de control mai sus menționate, documente emise cu grava încălcare a legislației din moment ce nu s-a întocmit un raport de inspecție fiscală conform prevederilor art. 107 din O.G. nr. 92/2003 și reclamanta nu a fost informată și consultată conform prevederilor art. 9 din același act normativ, fapt ce duce la nulitatea actelor emise de intimat.
Deși legislația permite efectuarea unui control inopinat, care, însă, nu este incident în acest caz, neexistând asemenea referiri în documentele prezentate de inspectorii Autorității Vamale, totuși, și în această ipoteză, este obligatorie ascultarea contribuabilului, conform Sentinței Civile a Judecătoriei Cluj-N. nr. 6910/21.05.2010. La fel, Judecătoria D., prin Sentința Civilă nr. 155/14.02.2011 a statuat faptul că este obligatorie ascultarea contribuabilului din prisma legislației naționale, mai sus menționată, dar și a art. 6, alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Faptul că reclamanta nu a fost ascultată nu se justifică nici prin posibilul argument al imediatei urmări a unor măsuri de executare silită, excepție prevăzută de art. 9, alin. (2), lit. d Cod de procedură fiscală nu este o procedură legală deoarece, așa cum a arătat Judecătoria D., controlul fiscal era în derulare, iar măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită deoarece acestea nu se confundă, în primul rând, iar în al doilea rând, titlul de creanță fiscală nu a devenit titlu executoriu în condițiile legii. Reclamanta nu a fost notificată de efectuarea controlului deși toată activitatea de control consta, practic, doar în prezentarea inspectorilor la fața locului deoarece aceștia s-au bazat pe informații provenind de la terți, nu au verificat marfa reclamantei și, într-o singură zi, au reușit să înceapă controlul, să efectueze acte procedurale, să întocmească deciziile mai sus amintite, să redacteze procesul-verbal de control, să aplice sechestrul asigurător, toate acestea fiind semnate de conducerea instituției deși aceasta nu s-a prezentat la fața locului, . evenimente care arată reaua-credință a organului constatator și încălcarea flagrantă, premeditată a drepturilor fundamentale ale contribuabilului.
Arată că au fost încălcate următoarele prevederi din Carta din 12.10.2004 a drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, aprobată prin Ordinul A. nr. 713/2004 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 977 din 25.10.2004: Dreptul de a fi înștiințat despre acțiunea de inspecție fiscală, în scris, cu 15 zile înainte de începerea inspecției fiscale (art. 1 din Cartă); Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuție socială și pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării deoarece inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuție socială și pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării (art. 4 din Cartă).
Mai arată că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. din 129 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare deoarece organul constatator nu a reținut în concret niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 129 când care permit aplicarea procedurii sechestrului asigurător și anume atunci "când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", limitându-se la a copia textul legal, fără a preciza de ce este incident în privința reclamantei. Subliniază că societatea contestatoare este un foarte bun contribuabil al județului Cluj, iar prin sechestrul asigurător impus, buna funcționare a reclamantei este grav afectată deoarece nu mai poate dispune de bunurile sale, nu poate efectua operațiuni de retehnologizare sau de înnoire a parcului auto sau alte tranzacții imobiliare, locurile de muncă create de reclamanta fiind puse în iminent pericol.
Au fost încălcate și prevederile alin. (4) și (5) ale art. 129 din O.G. nr. 92/2003 în ceea ce privește emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Astfel, aceasta nu este motivată și nu conține posibilitatea de a depune o cauțiune, cazuri care atrag nulitatea deciziei.
Aceeași situația a fost deja analizată în anul 2011 de aceeași pârâtă, ocazie cu care i s-au restituit contestatoarei sumele reprezentând garanții pentru taxa vamală antidumping, motiv pentru care se invocă excepția reverificării pentru aceeași perioadă și pentru aceleași datorii fiscale.
Conform prevederilor art. 220, alin. (1), lit. b) din Regulamentul CEE nr. 2193/1992, înscrierea datoriei vamale în evidențele Autorității Vamale nu mai este posibilă dacă "valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităților vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către debitor, acesta acționând la rândul lui de bună credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația vamală", situație în care ne regăsim deoarece reclamanta a respectat toate prevederile legale în materie vamală, fapt certificat și prin corespondența purtată cu Autoritatea Națională a Vămilor în anul 2011. arată că toate mărfurile importate de reclamanta în anul 2011 din Malaiezia au fost procurate în baza unor certificate de conformitate ale producătorului malaiezian certificate de Ministerul Industriei din această țară. De altfel, reclamanta a efectuat cercetări din care a reieșit realitatea datelor prezentate de vânzător-exportator, inclusiv realitatea existentei fabricii sale din Malaiezia. De asemenea, în anul 2011 nu a existat nici o avertizare la nivelul Uniunii Europene privind o posibilă suspiciune a originii chineze a produselor exportate din Malaiezia. Aceste prevederi sunt preluate în același sens și de art. 243 din Codul Vamal al României, Legea nr. 86/2006.
Având în vedere faptul că măsurile de consemn vamal dispuse inițial în anul 2011 au fost revocate de pârâtă ca urmare a cererii reclamantei și ținând cont de cazurile de nulitate ale deciziei și procesului-verbal de control care au stat la baza aplicării proceselor-verbale de sechestre asigurătorii, considerăm că se impune ca aceste forme abuzive de executare să fie înlăturate până la soluționarea cauzei pe fond. De altfel, nu s-a dispus aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale.
Menționează faptul că vor depune în termen contestație (plângere prealabilă) la decizia și procesul-verbal de control și, în cazul unui răspuns nefavorabil, se vor adresa de îndată instanțelor competente să soluționeze cauza pe fond.
Desi instanta care examinează contestatia la executare nu este învestită să solutioneze um petit privind anularea deciziei de inspecție fiscală, totuși, aceasta trebuie să examineze actele care au stat la baza măsurilor de sechestru asigurător dispuse, existând suficiente probe pentru nulitatea acestora și, deci, pentru incidența principiului fundamental de drept "quad nullum est, nullum producit effectum".
Arată că a achitat taxa vamală în cuantum de_ lei și taxa antidumping în cuantum de_ lei în data de 29.07.2013 pentru a preveni curgerea de noi penalități și dobânzi de întârziere.
In drept, s-au invocat: O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Codul de procedură civilă, Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, Regulamentul CEE nr. 2193/1992 privind Codul Vamal comunitar, Ordinul A. nr. 713/2004 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale.
În probațiune, au depus la dosar: Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/SSFCEM/17.07.2013 (f. 13-14), Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr._/SSFCEM/17.07.2013 (f. 20-27), procesul-verbal de control nr._/SSFCEM/17.07.2013(f. 28-38), Procesul-verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17,07.2013 (f. 18-19), Procesul-verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 (f. 15-17), Decizia nr. 25-22.06.2012(f. 39-40), Corespondența purtată cu Autoritatea Națională a Vămilor în anul 2011(f. 42-46), Fișă sintetică privind taxele, impozitele și contribuțiile achitate de reclamanta în perioada 2006-2013(f. 47-112), Dovada de achitare a taxei vamale și a taxei antidumping.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să constate, în temeiul prevederilor art. 11 alin.(3) din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, că pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice respective. Pe cale de consecință, în cauza calitatea procesuală pasivă o au Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- N., ca succesoare în drepturi și obligații a fostei D.R.A.O.V. Cluj,
Pe fond, solicită respingerea acțiunii.
În motivare arată că societatea controlată a introdus pe teritoriul comunitar marfă provenind din Malaiezia, pentru care s-au eliberat certificate de origine "FORM A", prin care se atesta că marfa exportată provine din această țara. Controlul vamal a avut ca temei Raportul final de control al Oficiului European de Luptă Antifraudă, din a cărui anexă rezulta că un număr de 22 de containere destinate contestatoarei S C "E. C." S.R.L. conțineau "plasă din fibră de sticlă", dar că originea mărfii era C. și nu Malaiezia. Astfel au fost încălcate dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 2454/1993 privind Regulamentul vamal Comunitar, Regulamentului (UE) nr, 138/2011 asupra importurilor de anumite tipuri de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză și cele ale Regulamentului (UE) nr. 791/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii asupra importurilor de anumite tipuri de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză.
Ca atare, s-a constatat exigibilitatea și s-a stabilit datoria vamală aferentă ~ Taxa vamală reprezentând Resurse Proprii Tradiționale ale U.E., Taxă antidumping și T.V.A., la care se adaugă accesoriile aferente - în baza art. 100 din L. nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin Decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12.802/SSFCEM/17.07.2013, totalul datoriei vamale fiind de 2,866.269 de lei.
Având in vedere valoarea însemnată a obligațiilor fiscale constatate, dar și pentru faptul că nu exista nicio garanție de facto a posibilității recuperării creanței fiscale corespondente, fosta D.R.A.O.V Cluj a emis, în temeiul art. 129, alin. 4 Cod procedură fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 12.804/SSFCEM/17.07.2013, pe care a și pus-o în aplicare, prin executor fiscal propriu. Măsurile asigurătorii vizează bunurile mobile și imobile ale contestatoarei. Arătă că menirea instituirii masurilor prevăzute în procedura fiscală este de a preveni apariția stării de insolvabilitate a oricărui obligat fiscal, chiar si înainte de a fi emis un titlu fiscal, și nu acela al combaterii insolvenței. Pornind de la caracterul preventiv al măsurilor asigurătorii se pot stabili cerințele pe care trebuie să le îndeplinească poprirea asiguratorie. De altfel, art. 129, alin. 3 Cod procedură fiscală îndrituiește autoritatea de control să dispună măsuri asigurătorii în timpul verificărilor, chiar înainte de emiterea titlului de creanță. A nu putea lua măsuri asigurătorii în timpul controlului fiscal, ori după emiterea titlului de creanță fiscală și obligația de a proba o situație, încă inexistentă, prin dovezi mai presus de orice bănuială întemeiată, este ceva irațional.
Totodată, la alin. 4 al art. 129 Cod procedură fiscală se prevede că, prin constituirea unei garanții la nivelul creanței fiscale stabilite, măsurile asigurătorii vor fi ridicate, însă contestatoarea nu a înțeles să se folosească de această facilitate.
Privind petitul prin care se solicită suspendarea executării măsurilor asigurătorii, consideră că nu are obiect prin raportare la dispozițiile art. 129, alin, 3, fraza finală din Codul de procedură civilă, deoarece contestatoarea nu indică faptul că ele au devenit executorii și, mai mult, că s-a trecut la valorificarea bunurilor sechestrate, prin aplicarea măsurilor specifice executării silite. În plus, este o facultatea și nu o obligație a instanței de judecată în a dispune măsura suspendării, deoarece are un caracter excepțional și trebuie dispusă numai în cazuri temeinic justificate, conform art. 718, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
Din moment ce titlul de creanță fiscală nu a fost desființat în căile de atac specifice, debitorul neavând, la rândul său, un titlu executoriu cu privire la anularea obligațiilor sale fiscale, măsurile asigurătorii nu pot fi suspendate de instanța de executare, decât dacă există efectiv măsuri pendinte de punere în operă vie a sechestrelor. Pe cale de consecință, consideră că urgența cererii nu a fost dovedită, în sensul existenței unei situații deosebite prezente sau predictibile într-un viitor imediat, prejudiciabilă direct petentei prin vădita nelegalitate.
Arată că nu pot fi primite pe calea contestației la executare apărările contestatoarei deoarece instanța de executare nu poate interfera în competența materială referitoare la legalitatea, oportunitatea controlului vamal ulterior, a datoriei vamale și a actelor administrativ- fiscale prin care s-a stabilit această datorie. Calea de atac administrativ-jurisdicționaiă, urmată de acțiunea în contenciosul fiscal, reprezintă demersul exclusiv posibil privind raportul de drept material născut intre Statul Român și reclamantă, precum și consecințele acestuia, urmare a operațiunilor de import efectuate.
Motivat de faptul că reclamanta nu a făcut proba bonității sale financiare și a unei stări de solvabilitate puternice, și nici nu a cerut ridicarea măsurii prin constituirea unei garanții, desigur prin raportare la suma obligațiilor constatate prin decizia de regularizare a situației, măsura sechestrului asiguratoriu trebuia luată, fără a fi nevoie de argumente suplimentare privind circumstanțele de fapt și argumentele de drept. Fișa sintetică privind plata obligațiilor contestatoarei la buget nu poate echivala cu faptul că bunurile din patrimoniul său sunt libere de orice sarcini
Ridicarea consemnului vamal instituit în anul 2011 nu are nicio relevanță în speța dedusă judecății, deoarece vizează o altă cauză și un alt scop, iar neaplicarea unei sancțiuni contravenționale nu împietează în vreun fel asupra legalității și oportunității luării măsurilor asigurătorii.
În drept, au invocat: dispozițiile art. 129 din Codul de procedură fiscală.
În probațiune, a anexat: dosarul privind decizia de instituire a măsurilor asigurătorii privind pe contestatoare (f. 155-217).
Contestatorarea a depus răspuns la întâmpinare în care a arătat că întâmpinarea pârâtei face referire la un control vamal ulterior efectuat de inspectorii Autorității Naționale a Vămilor privind respectarea regimului tarifar preferențial acordat pentru importul produselor în statele membre ale Uniunii Europene, menționând faptul că "s-a constatat că societatea controlată a introdus pe teritoriul comunitar marfa provenind din Malaiezia". Deși însăși pârâta recunoaște acest aspect de netăgăduit, ulterior aceasta face referire la un act al Oficiului European de Luptă Antifraudă al cărui conținut nu este cunoscut, nu a fost prezentat contestatoarei și împotriva căruia nu există nici o cale de atac specifică justiției interne potrivit căruia originea mărfii ar fi din C., fără a se arăta eventuale mijloace de probă în acest sens.
Implicit, pârâta recunoaște faptul că Decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr._/SSFCEM/17.07.2013 a fost emisă fără nici o verificare concretă din partea agentului fiscal român, acesta rezumându-se la a invoca un presupus raport al OLAF pe care pârâta refuză să îl pună la dispoziția reclamantei deși i s-a cerut eliberarea unei copii prin adresa nr._/23.08.2013. De asemenea, arătă că, potrivit art. din Regulamentul OLAF, acesta face parte din actele administrative naționale, prin urmare este supus căilor de atac interne. Subliniază că nu înțeleg să invoce nelegalitatea Regulamentelor UE, ci greșita aplicare a acestora și a actelor normative interne de către pârâtă.
De asemenea, consideră fundamental necesară cercetarea sumară de către instanță a fondului cauzei deoarece existența unui vădit motiv de nelegalitate în actul administrativ principal criticat trebuie să ducă la admiterea contestației la executare. Dacă am fi în materia contenciosului administrativ, o asemenea cercetare sumară a fondului cauzei ar fi obligatorie pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pentru că ne aflăm în situația unei duble căi de atac - cea principală, în contencios administrativ, în ceea ce privește procesul-verbal de control și decizia luată în baza acestuia, respectiv contestația la executare pentru măsurile asigurătorii dispuse, este necesar ca instanța învestită să soluționeze contestația la executare să constate existența unor motive de nelegalitate și în actele juridice originare, principale. Arată faptul că toate instanțele din România au respins acțiunile care vizau anularea sau suspendarea deciziilor privind măsurile asigurătorii dispuse printr-o acțiune întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece, în materie fiscală, există calea de atac specială a contestației la executare.
Cu toate acestea, existența unei căi speciale de atac nu înseamnă faptul că instanța învestită cu soluționarea acesteia trebuie să facă abstracție de actele juridice principale, ci, dimpotrivă, pentru a evita gravele prejudicii aduse reclamantei prin măsurile dispuse de pârâtă, este nevoie ca, din oficiu sau la cererea, să observe dacă există motive vădite de nelegalitate și în procesul-verbal de control și în decizia de regularizare a obligațiilor vamale. Instanța învestită cu soluționarea contestației la executare nu ajunge, astfel, să se pronunțe asupra fondului cauzei care va fi soluționată prin acțiunea în contencios administrativ, ci poate reține existența unor motive vădite de nelegalitate care, pentru buna administrare a justiției și protejarea drepturilor procesuale ale participanților la procesul civil, să justifice admiterea contestației la executare în ceea ce privește măsurile asigurătorii dispuse de pârâtă.
Arată că nu înțeleg să critice prevederile legale stipulate în art. 129, ci modul în care acestea au fost aplicate de pârâtă. Nu cunosc care sunt rațiunile economice care stau la baza funcționării pârâtei, dar în mediul privat, sechestrarea bunurilor mobile și imobile ale unui agent economic constituie un grav prejudiciu, deoarece acestea sunt scoase în afara circuitului civil, orice investiție viitoare fiind imposibilă. Urgența pe care o invocă în cerere este justificată de efortul de a împiedica pierderi economice în societatea datorate abuzului de drept comis de către pârâtă.
De asemenea, reiterează prevederile art. 718 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora cauțiunea nu este datorată pentru titlurile care nu sunt executorii, caracterul neexecutoriu al acestora fiind recunoscut chiar de pârâtă prin întâmpinare, ceea ce duce și la suspendarea obligatorie a executării, fără cauțiune, potrivit art. 718, alin. (4), pc. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Citează din mai multe decizii de speță în care instanțele au soluționat probleme asemănătoare celor din prezenta speță și face trimitere și la prevederile Recomandării nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE. Acest act juridic emis la nivel european a considerat ca este de dorit sa se asigure persoanelor o protecție jurisdictională provizorie, fara a recunoaște, totuși eficacitatea necesara acțiunii administrative. De asemenea, recomandarea a apreciat ca autoritățile administrative acționează in numeroase domenii si ca activitățile lor sunt de natura a afecta drepturile, libertățile si interesele persoanelor. In plus, s-a arătat in același act european ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, in anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil si pe care echitatea îl impune ca fiind de evitata in măsura posibilului.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- N. a depus la dosar note scrise în care a subliniat că în demersul introductiv de instanță nu se cer, prin petitele acțiunii, decât lucruri privind aplicarea deciziei de instituire, nu și anularea deciziei în sine. Dacă nu este dedusă judecății însăși decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, ca act administrativ, și nu se stabilește nelegalitatea și caracterul inoportun al acesteia, nu pot fi anulate măsurile asigurătorii însele.
Arată că reclamanta probează că are o stare de solvabilitate si de bonitate fiscală solidă, putând garanta plata creanței fiscale fără vreo problemă. Consideră că există o legătură indisolubilă între obiectul contestației la executare specială — Anularea măsurilor asigurătorii - și proba capacității debitorului sechestrat de a-și plăti datoria fără necesitatea măsurilor asigurătorii.
Artă că art. 9, alin. 2, lit. d, coroborat cu art. 129, alin. 6 din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, arată foarte clar că nu se audiază contribuabilul când se iau măsuri de executare silită, iar regulile aplicabile măsurilor de executare silită sunt incidente și atunci când se aplică măsuri asigurătorii.
Solicită să se constate că, prin alegațiile contestatoarei, nu poate fi înlăturată prezumția de legalitate de care se bucură decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, din simplul motiv că nu a fost contestată, demersul introductiv de instanță nefiind întemeiat nici în privința măsurilor aplicate.
Reclamanta a formulat și depus la dosar concluzii scrise în care a reiterat cele arătat în cererea de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare.
În plus, arată că, în ciuda existenței acestei cauze pe rol, pârâta emite în continuare noi titluri executorii în data de 10.12.2013 având ca temei același control din data de 17.07.2013 și referindu-se la suma rămasă de plată constând în majorările și penalitățile dispuse prin Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr._/SSFCEM/17.07.2013 și a procesul verbal de control nr._/SSFCEM/17.07.2013 după achitarea de către contestatoare a debitului principal din singurul motiv de a evita aplicarea de noi majorări și penalități de întârziere.
A mai anexat: plângere prealabilă (f. 218-224), răspunsul pârâtei privind raportul OLAF (f. 240-246).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta a fost subiectul unui control efectuat de inspectorii Autorității Naționale a Vămilor în problema importurilor de produse din fibră de sticlă efectuate de reclamanta în anul 2011 din Malaiezia, pârâta susținând că acestea ar provenind din C., bazându-se pe un raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă. Controlul efectuat s-a încheiat cu emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, a procesului verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și a procesului verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013.
Organul constatator nu a reținut în concret niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 129 din O.G. nr. 92/2003 care permit aplicarea procedurii sechestrului asigurător și anume atunci "când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", limitându-se la a copia textul legal, fără a preciza de ce s-a considerat că această reglementare este incidentă în privința reclamantei.
În drept, conform art. 129 din O.G. nr. 92/2003 (1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform art. 2.1 din Ordinul nr.2065/2010 emis de A. privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1.: în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.
Citind aceste reglementări instanța constată că pentru a se justifica instituirea sechestrului, organul de control trebuie să aprecieze motivat că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul.
În speță, instanța constată că organul fiscal ar fi trebuit să expună motivele pentru care apreciază că există pericolul ca debitorul fiscal să se sustragă de la colectarea creanțelor bugetare sau să își ascundă or risipească bunurile. În concret, organul constatator trebuia să indice datele/probele pe care le are în acest sens sau să arate conduite anterioare ale contestatorului care să fie de natură să conducă la ideea că există pericolul ca debitorul fiscal să se sustragă de la colectarea creanțelor bugetare sau să își ascundă or risipească bunurile, ceea ce intimata nu a înțeles să facă.
Cuantumul mare al creanței fiscale nu poate fi considerat un motiv suficient pentru luarea măsurii asigurătorii, întrucât dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o derogare de la obligativitatea motivării luării măsurii în cazul în care creanța are un cuantum ridicat ar fi dispus în acest fel.
Precizarea „asigurarea încasărilor obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului" nu poate fi o motivare pentru instituirea măsurilor asigurătorii (nici măcar nu privește cazurile în care pot fi luate măsurile—așa cum au fost expuse mai sus), ci reprezintă scopul instituirii acestor măsuri.
În aceste condiții, societatea reclamantă nu se poate apăra, întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea, fără a se indica cum s-a ajuns la această concluzie—prin urmare contestatoarea nu poate face proba contrară celor reținute de către organul constatator din simplul motiv că de nicăieri nu reiese ce anume a reținut organul constatator.
În considerarea celor enunțate, instanța va admite contestația la executare precizată formulată de contestatorul . în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE—AGENȚIA NATIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR—DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE CLUJ și DIRECȚIA REGIONALĂ DE FINANȚE PUBLICE CLUJ și va dispune anularea formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013.
Față de soluția care se preconizează în speță și dispozițiile art. 650 din C.p.c., conform cărora hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii, instanța va respinge cererea de suspendare a formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013, cererea de suspendare fiind rămasă fără obiect.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, intimații vor fi obligați la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare precizată formulată de contestatorul ., cu domiciliul procesual ales la avocat Gerocz K., ., nr. 48, .-N. în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE—AGENȚIA NATIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR—DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE CLUJ, cu sediul în municipiul Oradea, .. 4, jud. Bihor și DIRECȚIA REGIONALĂ DE FINANȚE PUBLICE CLUJ, cu sediul în municipiul Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Dispune anularea formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013.
Respinge cererea de suspendare a formelor de executare efectuate prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/SSFCEM/17.07.2013, procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile fără număr din data de 17.07.2013 și procesul verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile fără număr din data de 17.07.2013, ca rămasă fără obiect.
Obligă intimații să achite contestatorului suma de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 12 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. CRISTINACHIOREAN L. P.
RED. ICCV/4EX/04.02.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-11-2013,... → |
|---|
