Contestaţie la executare. Sentința nr. 9046/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9046/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 3878/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9046/2013

Ședința publică din data de 04.06.2013

Instanța constituită din:

P.: I. G.

GREFIER: D. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorii N. Gyogyike și N. D. în contradictoriu cu intimata C. B. SA.

La apelul nominal făcut în ședința publica se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.06.2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de13.02.2013, sub nr._ /2012, contestatorii N. Gyogyike și N. D. în contradictoriu cu intimata C. B. SA a formulat contestație la titlu și contestație la executare împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 2881/2012, al B. M. M..

În motivarea in fapt a cererii, contestatorii au arătat că, în data de 30.01.2013 au primit de la B. E. Judecătoresc M. M. o somație in dosarul execuțional nr. 2881/2012 prin care li se solicita ca in termen de 15 zile de la primirea somației de plata (anexa 1) sa achite creditoarei C. B.. suma de 144.274 86 lei reprezentând credit restant + 8.709 lei cheltuieli de executare, in baza titlului executoriu contract pentru linie de credit nr._-321/19.11.2008 si contract de garanție reala imobiliara nr. 1029/27.02.2009, respectiv proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.01.2013. Au arătat că înțeleg sa conteste executarea silita solicitând instanței sa verifice existenta încuviințării executării silite.

In ceea ce privește titlul executoriu a arătat că îl contestă raportat la următoarele elemente: In contractul de garanție reala imobiliara nr. 1029/27.02.2009, ei au dobândit calitatea de garant pentru debitoarea ., actualmente .. Societatea Apolka SRL a intrat in procedura prevăzuta de Legea nr. 85/2006 dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Specializat Cluj sub nr._ . Intimata C. B. a solicitat înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor la .. Mai mult, după deschiderea procedurii falimentului C. B. a depus o precizare la cererea inițiala in sensul ca solicitau înscrierea unei creanțe in cuantum de 144.648,86 lei (suma solicitata de la reclamanți si care face obiectul prezentei contestații la executare).

A mai arătat că creditoarea nu are un calcul exact al componentei sumelor pretinse, nici in ceea ce privește natura, nici in ceea ce privește termenul de plata, cu atât mai puțin referitor la dobânzi, majorări, speze bancare. Apreciază ca creanța nu este certa, raportat la faptul ca societatea Apolka are bunuri imobiliare in proprietate, iar urmare vânzării acestora creditoarea sa se îndestuleze de la debitoare, iar doar in ultima instanța sa execute silit garanții reclamanți. Mai mult creanța nu este exigibila, in contractul de garanție reala imobiliara nr. 1029/2009 părțile nu au convenit asupra unei răspunderi solidare. Ipoteca constituita de reclamanți s-a făcut "pana la concurenta sumei principale împrumutate de 10.000 lei plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile si spezele bancare aferente". De aici se desprinde ideea ca valoarea maxima garantata de garanți a fost de 100.000 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 400 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrata.

La cerere, contestatorii a depus, în copie, următoarele înscrisuri: somația de plată (f.6), proces-verbal de cheltuieli (f.7), contract de garanție reală mobiliară (f.8-10), raport analiză a cererilor de creanță lichidator judiciar (f.17-21).

Intimata C. B. SA, legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare, cu privire la excepția netimbrării a arătat că potrivit art.1 din Legea nr. 146 din 1997 privind taxele judiciare de timbru "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege" iar potrivit art. 20 alin (1) din aceeași lege "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". De asemenea, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146 din 1997 prevede si sancțiunea neachitarii taxei de timbru după cum urmează: "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Pe fond, C. B. SA Sucursala Cluj-N. a început executarea silită împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari GYONGYKE si N. D., in dosar excutional nr. 2681/2012 al B E J M. M. în baza titlurilor executorii: Contract pentru linie de credit nr._-321/19 11 20C8 cu anexa 1/17.11.2009, actul adițional nr.1/26.02.2009, actul adiționa! nr. 2/17.11.2009, actul adițional nr. 3/1301 2010, actul adițional nr. 4/16.11.2010, actul adițional nr. 5/15.11.2011 cu anexa 1 si Contractul de garanție reala imobiliara nr. 1029/27.02.2009 autentificat sub nr. 562/27 02 2009 de BNP P. I..

Prin încheierea civila nr. 48/CC/2012 din 08.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/211/2012, Judecătoria Cluj-N. a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditorul

C. B. SA împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari N. GYONGYKE si N. D. in temeiul titlurilor executorii mai sus arătate.

A mai arătat că executarea silită a respectat întru-totul dispozițiile legale în materie, astfel încât nu există motive de anularea a actelor de executare. In acest context, Banca nu a dat dovada de o conduita prejudiciabilă, întrucât a procedat la executarea silita a garantului avalist si ipotecar in condițiile stipulate in contractul de credit, si numai după ce debitoarea a incetat sa ramburseze ratele aferente creditului acordat.

Referindu-se strict la motivele invocate de către contestatori, a arătat că, în ceea ce privește „existenta încuviințării executării silite", aceasta este netemeinică, având in vedere ca prin încheierea civila nr. 48/CC/2012 din 08.01.2013 pronunțata in dosar nr._/211/2012, Judecătoria Cluj-N. a dispus încuviințarea executării silite, privind pe creditoarea C. B. SA împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari N. GYONGYKE si N. D., încheiere anexată la dosar.

A mai arătat că nu sunt întemeiate nici susținerile contestatorilor ca „actele de executare s-au făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale si ca in temeiul art. 399 alin. 3 C. pr. civ. invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu susținând că nu este vorba despre o creanță certă. Astfel, prin Contract de credit cu anexe si acte adiționale, precum si prin Contractul de garanție reală imobiliara nr. 1029/27.02.2009, contestatorii N. GYONGYKE si N. D. s-au angajat să garanteze rambursarea creditului, si au luat cunoștința de faptul ca in caz de neachitare a creditului, a dobânzilor aferente, comisioanelor si a celorlalte obligații ce decurg din contractul de credit menționat inclusiv sumele ocazionate de executarea silita, C. B. SA are dreptul să procedeze la executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate.

În ceea ce privește contestația la titlu a arătat intimata că prin adresele transmise, i s-a pus in vedere debitoarei sa achite debitul înregistrat fata de C. B., cu detalierea componentei acestuia (credit restant, dobânzi restante, dobânzi penalizatoare si alte speze) suma totala fiind calculata in conformitate cu prevederile contractului de credit, astfel încât nu se poate aprecia ca este necesara intervenția instanței pentru „lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu". Nici susținerile contestatorilor ca executarea silita pornita in dosar execuțional nr. 2881/2012, privește imobilul cu care au garantat creditul acordat de Banca - . (fosta .), societate aflata in procedura insolvenței, nu este motiv de anulare a executării silite, deoarece executarea poate fi începută împotriva oricărui debitor solidar. Susținerile conform cărora executarea silita ar fi fost pornita împotriva garanților ipotecari "cu rea credința", sunt nefondate, având in vedere faptul ca Banca nu a dat dovada de o conduita prejudiciabila, întrucât a procedat la executarea silita a debitorului in condițiile stipulate in contractul de credit, si numai după ce debitoarea a încetat sa ramburseze ratele aferente creditului acordat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 399 și urm. Cod procedură civilă, art. 371 ind. 1 și art. 274 Cod procedură civilă.

Urmare a solicitării instanței, s-a depus la dosar, în copii certificate, dosarul de executare nr. 2881/2012 instrumentat de B. M. M., executor judecătoresc (filele 37-156).

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin încheierea civila nr 48/CC/2012 din 08.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/211/2012, Judecătoria Cluj-N. a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditorul

C. B. SA împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari N. GYONGYKE si N. D. in temeiul titlurilor executorii mai sus arătate (f.32).

C. B. SA Sucursala Cluj-N. a început executarea silită împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari N. GYONGYKE si N. D., in dosar execuțional nr. 2681/2012 al B E J M. M. în baza titlurilor executorii: Contract pentru linie de credit nr._-321/19 11 20C8 cu anexa 1/17.11.2009, actul adițional nr.1/26.02.2009, actul adiționa! nr. 2/17.11.2009, actul adițional nr. 3/1301 2010, actul adițional nr. 4/16.11.2010, actul adițional nr. 5/15.11.2011 cu anexa 1 si Contractul de garanție reala imobiliara nr. 1029/27.02.2009 autentificat sub nr. 562/27 02 2009 de BNP P. I..

În drept, potrivit dispozițiilor art. 399 Cod procedura civila “împotriva executării silite insesi, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vatamati prin executare”.

Analizând motivele invocate de contestator, prin raportare la dispozițiile legale menționate și la situația juridică statuată prin hotărârile judecătorești anterior evocate, instanța reține următoarele:

Referitor la primul motiv invocat, și anume faptul că executarea a început în lipsa unei încheieri de încuviințare a executării silite, instanța constată că acesta nu este întemeiat, având în vedere încheierea civila nr. 48/CC/2012 din 08.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/211/2012, a Judecătoriei Cluj-N. prin care s-a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditorul C. B. SA împotriva debitoarei . (fosta .) si a garanților ipotecari N. GYONGYKE si N. D. (f.32).

În ceea ce privește așa zisa contestație la titlu instanța arată că aceasta este de fapt o simplă apărare de fond nefiind o adevărată contestație la titlu. Există contestație la titlu, când acesta nu este suficient de clar, este necesară lămurirea sa, în vederea executării corecte. De pildă, suma de bani ce trebuie predată nu este determinată, ori s-au calculat sume care exced titlului executoriu, sume care nu respectă modul în care trebuiau să fie calculate dobânzile, etc. Or, în cauză, contestatorii nu au invocat astfel de motive prin care să învedereze necesitatea lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării contractului de garanție reală imobiliară și mobiliară care reprezintă titlurile executorii în baza cărora s-a pornit executarea. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar (f.69), li s-a pus in vedere contestatorilor sa achite debitul înregistrat fata de C. B., cu detalierea componentei acestuia (credit restant, dobânzi restante, dobânzi penalizatoare si alte speze) suma totala fiind calculata in conformitate cu prevederile contractului de credit: credit – 130.000, 00 lei, dobânzi – 14.062,86 lei, comisioane – 212,00 lei.

Referitor la susținerea contestatorilor că în contractul de garanție reală imobiliară nr. 1029/2009 nu s-a convenit asupra unei răspunderi solidare, instanța constată ca și acesta este neîntemeiată. Astfel, conform anexei nr.2 la Contractul de credit nr._/321 din data de 19.11.2008, prin garant se înțelege persoana care s-a obligat alături de împrumutat, în solidar, indivizibil și necondiționat (f.84). Mai mult, din prevederile pct. 17 din Contractul de garanție reală imobiliară nr.1029/27.02.2009 (f.119 – verso), rezultă că „proprietarii garanți renunță la beneficiul de discuțiune prevăzut de art. 1042 și art. 1062 C. civil precum și la beneficiul de diviziune prevăzut de art. 1666 și art. 1667 C. civil”.

Nici susținerile contestatorilor ca executarea silita pornita in dosar execuțional nr. 2881/2012, privește imobilul cu care au garantat creditul acordat de Banca - . (fosta .), societate aflata in procedura insolventei, nu este motiv de anulare a executării silite, deoarece executarea poate fi începută împotriva oricărui debitor solidar (art. 1043 C. civil).

Referitor la ultimul motiv invocat de contestator, vizând faptul că prin contractul de garanție reală imobiliară s-a obligat numai „până la concurența sumei principale împrumutate, de 10.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile și spesele bancare”, rezultând de aici că valoarea maximă garantată este de 100.000 lei, instanța constată că nici acesta nu este întemeiat. În primul rând, prin contractul de garanție reală imobiliară nr. 1029/2009, contestatorii nu s-au angajat să garanteze creanță doar până la concurența sumei principale împrumutate de 100.000 lei, ci și la dobânzi, dobânzi majorate, costuri și spese bancare precum și a oricăror alte sume datorate sau potențial datorate. Pe de altă parte contestatorii au omis să constate că executarea silită a fost pornită în baza a două titluri executorii: contractul de garanție reală imobiliară nr. 1029/27.02.2009 (f.118), precum și în baza contractului de garanție reală mobiliară nr. 1879/19.11.2008 (f.122), până la concurența sumei de 55.000 lei, plus dobânzile, dobânzile majorate, costurile și spezele bancare aferente, precum și a oricăror alte sume datorate sau potențial datorate băncii în baza contractului de credit nr._/321 din 19.11.2008.

Pe cale de consecință, față de toate considerentele anterioare, instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.

Referitor la cererea formulată de intimat privind plata cheltuielilor de judecată, instanța, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a contestatorilor, precum și faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de N. G. și N. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimata C. B. SA cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.13, sector 3 ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2013

PREȘEDINTE GREFIER,

Red. I.G./Thred. I.G./

5 ex./22.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9046/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA