Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1834/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1834/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 18640/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1834/2013
Ședința Publică din 30 ianuarie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul A. R. G. I. în contradictoriu cu pârâta V. A., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 29 ianuarie 2013 reclamantul A. R. G. I. a depus concluzii scrise și chitanța nr.3/28.01.2013 privind onorariu avocațial în sumă de 1000 lei, iar mersul dezbaterilor a avut loc la data de 23 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin acțiunea formulată pe rolul instanței la data de 08.08.2012, înregistrată sub dosar civil nr._, reclamantul A. R. G. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta V. A. ca instanța să dispună ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorele B. Astrid născută la data de 17.08.1996 și D. Melisa născută la data de 08.01.2004 să fie făcută de ambii părinți; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție a pârâtei.
În motivare, reclamantul a arătat că în timpul căsătoriei încheiate la data de 06.05.1995 s-au născut cele două fiice ale părților, B. Astrid la data de 17.08.1996 și D. Melisa la data de 08.01.2004. Prin sentința civilă nr.2761/2010 pronunțată în dosarul civil nr._/2009 Judecătoria Cluj-N. a desfăcut căsătoria și a încredințat spre creștere și educare minorele către mamă, având în vedere și acordul părților în acest sens. După divorț, pârâta a părăsit locuința comună și s-a mutat în chirie cu cele două minore, și deși a suportat ori de câte ori i s-a solicitat jumătate din contravaloarea chiriei sau chiar întreaga sumă, pârâta a susținut constant că nu poate asigura minorelor un trai cel puțin decent. Din data de 15.06.2012 pârâta i-a restricționat dreptul de a lua contact cu minorele, refuzând chiar contactul telefonic, considerând acest comportament un abuz susceptibil a aduce prejudicii relației dintre tată și copii. Deși prin hotărâre judecătorească i-a fost acordat dreptul de a-și petrece concediul timp o lună în vacanța de vară cu fiicele sale, anul acesta nu i s-a permis acest lucru. Prin promovarea acțiunii reclamantul intenționează să restabilească echilibrul afectiv emoțional între tată și fiicele sale. Consideră că acestea trebuie să crească în prezența afectivă a tatălui lor, având permanent sentimentul specific de protecție pe care îl conferă prezența fizică a sa în proximitate. De altfel, acestea erau obișnuite în timpul programului școlar să fie duse și aduse zilnic la școală de reclamant, având o relație permanentă cu minorele. Ca urmare, nu se i pare exagerată solicitarea sa de a-și conduce zilnic fiicele la școală și de a vorbi zilnic la telefon, minorele dorind acest lucru. Consideră că pârâta a transformat exercitarea autorității părintești în excluderea tatălui din viața minorelor, fiind obligat să apeleze la executorul judecătoresc pentru a-și putea vizita fiicele. A susținut constant că este dispus să asigure folosința imobilului proprietatea personală pentru stabilirea domiciliului fiicelor sale, cărora le permite accesul oricând în acest spațiu. În prezent contribuie la întreținerea, creșterea și educarea fiicelor sale mai mult decât a fost obligat prin hotărârea judecătorească prin care s-a desfăcut căsătoria. După divorț pârâta a promovat acțiunea de partaj și cu toate că a încercat să ajungă la o soluționare amiabilă nu au ajuns la un acord, scopul real al acțiunii fiind managementul defectuos al resurselor. Acest lucru se poate deduce și din dosarul civil nr._/211/2012 având ca obiect majorarea pensiei de întreținere și dosarul civil nr._/211/2011 având ca obiect reintegrare în domiciliul comun. Întrucât împrejurările care au întemeiat încredințarea minorelor spre creștere și educare mamei nu mai subzistă, iar interesul superior al minorelor reclamă îndeplinirea formalităților necesare acordării unui spațiu de locuit decent, pe care mama acestora nu îl poate asigura, văzând și faptul că în locuința sa minorele au camera lor de locuit personalizată și considerând asigurarea unei educații cât mai bune un deziderat major, a promovat această acțiune. În concret, modalitatea propusă de exercitare a autorității părintești de către reclamant viza luarea deciziilor în legătură cu domiciliul, educația minorelor, instituțiile de învățământ pe care le vor urma, activitățile în legătură cu programul de învățământ și educație școlară. Cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională și cele aferente activităților extrașcolare vor fi suportate de ambii părinți. Programul de legături personale cu minorele este nelimitat. Cât timp copilul este în grija unui părinte, acesta va lua deciziile care se impun pentru problemele de zi cu zi, fără a fi obligat să se consulte cu celălalt părinte. Părinții vor avea acces la documentele școlare, medicale sau la orice informații legate de sănătatea copilului și este obligat să își dea acordul cu privire la orice autorizări care ar fi necesare organizațiilor respective. Părintele la care se află minorele se va asigura că există posibilitatea efectivă ca acestea să poată fi contactate zilnic de celălalt părinte. Oricare dintre părinți va putea să călătorească în țară și străinătate împreună cu minorele fără acordul prealabil al celuilalt părinte. Rezolvarea divergențelor de opinie cu privire la luarea în comun a unor decizii asupra creșterii minorelor vor fi soluționate pe calea medierii.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese.
Acțiunea a fost timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22.10.2012 pârâta V. A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că în urma divorțului pronunțat prin Sentința civilă nr.2761/2010 minorele B. Astrid și D. Melisa i-au fost încredințate spre creștere și educare, ținându-se seama de interesul superior al minorului, de vârstă, de sexul acestora,de opinia minorei B. Astrid, precum și de poziția procesuală a reclamantului. Prin acea hotărâre s-a reglementat programul de vizită și posibilitatea reclamantului de a avea relații personale cu minorele. Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită modificarea acelei hotărâri judecătorești și exercitarea în comun a autorității părintești. Solicită a se respinge această acțiune întrucât nu s-au modificat temeiurile legale pe care instanța le-a avut în vedere. Susținerile reclamantului privind restricționarea legăturilor personale sunt neadevărate și formulate cu rea-credință. După pronunțarea divorțului, au locuit inițial cu reclamantul în domiciliul comun, întrucât reclamantul a promis că vrea să fie un părinte responsabil și că nu dorește ca divorțul să afecteze copiii. Ulterior, la data de 26.02.2010, reclamantul își schimbă conduita, încep amenințările și violențele verbale la adresa pârâtei și a fiicelor sale, atmosfera din casă fiind greu de suportat. Datorită atitudinii sale agresive a fost nevoită să părăsească domiciliul comun cu fetele la data de 05.03.2010 împreună cu fetele solicitând găzduire pentru două zile nașilor săi. Reclamantul a schimbat yala de la locuință și le-a interzis accesul în spațiul locativ. Deși i-a solicitat explicații, reclamantul a refuzat dialogul constructiv și a afirmat că va vinde acel apartament pentru a-și termina de construit vila din localitatea Moriști, pe care deși a construit-o din bani comuni a trecut-o pe numele mamei sale, pentru a o prejudicia pe pârâtă. Nu este de acord cu stabilirea unui domiciliu al minorelor întrucât nu se impune acest lucru, făcând demersurile necesare pentru a închiria o locuință corespunzătoare, în vederea asigurării stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea minorelor. Este un efort din partea pârâtei să își desfășoare activitatea la două locuri de muncă diferite, în calitate de farmacistă, pentru a sigura continuitate nivelului de viață al fiicelor părților. Este adevărat că reclamantul a contribuit sporadic la suportarea chiriei, dar în prezent ajutorul său este inexistent. Este lăudabil că reclamantul își dorește să se implice în creșterea și educarea minorelor, dar în practică în prezent deși ar trebui să achite o pensie în cuantum procentual de 33% din veniturile sale nete, se limitează să le achite suma modică de 300 lei lunar, bani insuficienți pentru pretențiile și nivelul de trai ridicat și costurile legate de viața de zi cu zi. În realitate, reclamantul încearcă să își ascundă veniturile reale, împrejurare care a ieșit la iveală în acțiunea privind majorarea pensiei de întreținere în dosarul nr._/211/2012, promovând acțiunea prezentă pentru a se exonera de la plata obligației legale. Nu l-a împiedicat pe reclamant să își exercite drepturile părintești, iar toate susținerile sale sunt neadevărate, acesta preconstituindu-și dovezi, precum înregistrarea în aceeași zi atât a acțiunii, cât și a notificării. Reclamantul nu a păstrat contactul cu fiicele sale și nu a respectat programul de vizită, atât datorită culpei sale, cât și din motive independente legate de atribuțiile sale de serviciu, fiind plecat în deplasare în țară. În altă ordine de idei, reclamantul are o atitudine necorespunzătoare față de minore, nu o dată venind în stare de ebrietate și chiar invitându-le în mașină, deși era sub influența băuturilor alcoolice, existând riscul periclitării integrității fizice a acestora. În lunile ianuarie-februarie 2011, reclamantul a locuit cu pârâta și fiicele sale, întrucât din cauza imprudenței sale a expus-o pe minora D. Melisa unui accident rutier, aceasta având o dublă fractură de picior, ca urmare a faptului că a legat sania minorei de mașină, tractând-o în acest fel, timp în care minora B. Astrid o filma din portbagajul mașinii. Reclamantul are un comportament deviant, cu stări de nervozitate excesive, care se manifestă față de minore și mai ales față de fiica mai mare prin agresivitate verbală, iar în mai multe situații i-a trimis mesaje de adio spunând că se sinucide. Reclamantul face diferențe majore între cele două fete, iar într-o situație a abuzat-o fizic pe fiica cea mare, aceasta fiind la un pas de a sări din mașină. Profilul moral al reclamantului este îndoielnic, întrucât a avut mai multe relații extraconjugale în timpul căsătoriei, având încă un copil despre care a aflat ulterior divorțului. Nici în creșterea și educarea acestui copil nu se implică. Reclamantul locuiește în satul Moriști, . 30 de km de Cluj, în vila care aparține scriptic mamei sale, care prezintă grave tulburări psihice, aceasta fiind pensionată medical. A detaliat aceste evenimente pentru a învedera instanței că interesul superior al copilului primează, iar în condițiile date nu se justifică modificarea sentinței de divorț, întrucât temeiurile care au stat la baza acestora nu s-au schimbat.
În drept s-au invocat art.115 C.pr.civ, art.396, art.403, art.483, art.496 pct.3 și 4 C.civ, art.274 C.pr.civ.
La data de 19.11.2012 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare cu valoare procesuală de note scrise.
În cuprinsul acestora, reclamantul a arătat, în esență, că dispozițiile noului cod civil sunt aplicabile în speță, exercitarea autorității părintești în comun fiind în interesul superior al copilului. Prin reglementarea acestei reguli s-a urmărit ca părinții să înțeleagă că orice copil trebuie crescut împreună, iar exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești nu trebuie abandonat. A considerat că exercitarea de către un singur părinte este excepțională, iar pentru a dispune în acest fel trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: suferința copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți, stabilirea unei legături de cauzalitate între suferințe copilului și exercitarea în comun a autorității părintești și demonstrarea faptului că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către părintele solicitant. A mai învederat că atitudinea pârâtei comportă cazul „fenomenului alienării părintești” în care persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană în fața minorului. Alienatorul are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. A invocat și considerentele Deciziei nr.82/25.03.2003 a Curții Constituționale care a decis că accesul părintelui nerezident la minor este mai mult decât util chiar și atunci când minorul se exprimă verbal în sensul de a nu accepta acest acces. În concluzie, a considerat că nu mai subzistă împrejurările care au stat la baza încredințării minorelor spre creștere și educare mamei.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părților și proba testimonială cu martorii P. A. și P. L.. Au fost efectuate anchete sociale de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Cojocna și din cadrul Primăriei Cluj-N.. Au fost audiate minorele B. Astrid și D. Melisa în camera de consiliu.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2761/26.02.2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._/211/2009 a fost desfăcută căsătoria dintre A. R. G. I. și V. A., iar minorele B. Astrid născută la data de 17.08.1996 și D. Melisa născută la data de 08.01.2004 au fost încredințate spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui la plata unei pensii alimentare în favoarea minorelor în cuantum de 33% lunar din veniturile nete obținute.
În urma divorțului, pârâta V. A. și minorele au rămas să locuiască în domiciliul comun, imobil proprietatea personală a reclamantului, pe care l-au părăsit, conform susținerilor sale, în urma neînțelegerilor cu reclamantul, în martie 2010, refugiindu-se timp de aproximativ trei săptămâni la nași, după care s-au mutat în chirie, unde și în prezent locuiesc.
De asemenea, reclamantul a părăsit imobilul în care se afla domiciliul comun al soților, mutându-se într-un imobil aflat în satul Moriști, ..
Din rapoartele de anchetă sociale efectuate de autoritatea tutelară la locuința fiecărei părți a rezultat că apartamentul închiriat de către pârâtă în Cluj-N. are trei camere, bucătărie și două băi, este corespunzător mobilat, cu aspect îngrijit și ordonat, iar vila în care locuiește reclamantul singur în Moriști poate asigura tot confortul minorelor, fiind compusă din patru camere, iluminată electric, încălzită cu lemne, cu apă curentă, de aproximativ 250 mp (f. 34-35, 39).
Între părți, după divorț au existat mai multe litigii: referitoare la obligarea reclamantului de a permite pârâtei să își ia lucrurile din fostul domiciliu (doar civil nr._ ), de reintegrare a pârâtei și minorelor în fostul domiciliu comun (dosar civil nr._/211/2011), de partaj a bunurilor comune (_/211/2010), de majorare a pensiei de întreținere (_/211/2012), iar pârâta a făcut inclusiv plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (în anul 2010- fila 57, în anul 2012- filele 61-62) plângeri pe care pârâta și le-a retras.
Încercările de ajungere la o înțelegere, atât în ceea ce privește planul afectiv respectiv prin petrecerea concediului la mare în anul 2011, după cum a rezultat din declarația martorului P. A., nașul de botez al minorei D. Melisa, și recunoașterile părților, cât și cu privire la împărțirea bunurilor comune și plata pensiei de întreținere în favoarea minorelor au eșuat. A se vedea în acest sens corespondența dintre părți, declarația martorului P. A., faptul că dosarul civil privind partajul bunurilor comune este încă pe rolul instanței, sau formularea de către pârâtă a acțiunii de majorare a pensiei de întreținere.
În acest context, reclamantul a solicitat instanței să dispună ca exercitarea autorității părintești privind minorele B. Astrid și D. Melisa să fie exercitată în comun cu pârâta, invocând faptul că pârâta îi îngrădește relațiile personale cu minorele și este în interesul superior al acestora să se implice în viața acestora și să ia împreună cu pârâta deciziile importante privitoare la creșterea și educarea acestora.
Pârâta s-a opus ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun pe considerentul că interesul superior al copiilor nu îl impune în prezent, iar împrejurările care au existat la data pronunțării desfacerii căsătoriei nu s-au schimbat.
Analizând fiecare poziție și de o parte și de alta, cu luarea în considerare a opiniei minorelor B. Astrid și D. Melisa, instanța reține preliminar că potrivit art. 263 alin.1 Cod civil orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. Acest principiu este consacrat și de art. 2 alin. 2 și 3 din Legea nr.272/2004 privind protecția copilului.
Astfel toate măsurile privitoare la un copil trebuie luate pentru bunăstarea sa materială și psihică, în vederea asigurării sănătății și dezvoltării sale fizice, psihice și intelectuale.
Autoritatea părintească include printre altele supravegherea copilului, deciziile cu privire la religia acestuia, la intervențiile medicale, întreținerea și educația acestuia. Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului. Autoritatea parentală comună înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei în educația copiilor. Ariile principale de exercitare a autorității părintești sunt obligația de a oferi copilului un cămin, responsabilitatea de a proteja și îngriji copilul, responsabilitatea de a disciplina copilul, responsabilitatea față de bunurile și proprietățile copilului, dreptul de a alege educația pe care o va urma copilul, dreptul de a alege religia copilului, dreptul de a decide cu privire la internarea copilului într-o unitate spitalicească, dreptul de a lua decizii cu privire la tratamentul pe care urmează a-l lua copilul, dreptul de a încheia acte legale în numele copilului, dreptul de a aproba transmiterea informațiilor personale sau confidențiale despre copil. Autoritatea părintească nu este un drept absolut și nelimitat, ea se termină acolo unde încep drepturile copilului.
Conținutul autorității părintești este menționat de prevederile art.487 Cod civil, iar potrivit art.483 alin.2 Cod civil părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Cum corect a indicat pârâta, măsurile privind drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori pot fi modificate de instanța de tutelă în cazul schimbării împrejurărilor care au existat la data luării măsurilor inițiale (art. 403 Cod civil).
O astfel de schimbare a împrejurărilor a fost creată de către legiuitor prin adoptarea noului cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, intrat în vigoare la data de 01.10.2011, conform Legii nr.71/2001 pentru punerea în aplicare a legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Astfel, prin noua lege s-a instituit posibilitatea părintelui divorțat și căruia nu i s-a încredințat copilul să poată să se implice în viața copilului în vederea luării împreună cu celălalt părinte, cu respectarea drepturilor copilului, a deciziilor importante privind creșterea și educarea acestuia.
Acest aspect trebuie coroborat și cu împrejurările concrete în care se solicită schimbarea măsurilor, . noii legi neimplicând de plano schimbarea măsurilor stabilite anterior cu privire la copil.
După cum corect a învederat și reclamantul, regula o constituie exercitarea autorității părintești în comun, copilul putând să de dezvolte cel mai bine dacă este alături de ambii părinți, cu implicarea concomitentă a acestora în beneficiul său.
Cu toate acestea, după cum a prevăzut art.398 C.civ dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
În mod întemeiat a susținut reclamantul că exercitarea autorității părintești doar de către un singur părinte ar trebui să fie excepțională, negarea acestui drept celuilalt părinte fiind condiționată de următoarele: producerea unei suferințe copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți, stabilirea unei legături de cauzalitate între suferința copilului și exercitarea în comun a autorității părintești.
Audiind minorele în prezența psihologului, instanța a constatat că minora B. Astrid prezintă o gândire matură pentru vârsta de 16 ani, responsabilă, fiind frustrată de faptul că nu îi sunt luate în considerare opiniile și preferințele de către tată, acesta stabilind standarde foarte înalte, în condițiile în care acesta nu le întrunește. S-a constatat că „B. nu agreează foarte mult ideea unei implicări mai accentuate a tatălui lor în viața lor, deoarece ea crede că le-ar obliga (sau cel puțin ar tot încerca, făcând presiuni) să facă lucruri cu care ele nu ar fi de acord. B. nu exclude total implicarea tatălui lor în viața lor, însă subliniază faptul că și-ar dori un anumit grad de control asupra măsurii în care acesta se va implica. (…) Minora arată faptul că ei de fapt nu au fost niciodată o familie adevărată, deoarece tatăl lor părea să țină la ideea de familie mai mult din conveniențe sociale; mai mult, în opinia minorei, dedicarea vieții de familie este îndoielnică atâta vreme cât acesta mai are un copil cu o altă femeie”.
Minora D. Melisa la vârsta de 8 ani prezintă față de mamă o afectivitate naturală și o dorință de protecție firească, în contextul în care a asistat la episoade de violență ale tatălui său asupra mamei sale. Ea și-a exprimat dorința ca modul de stabilire a întâlnirilor cu tatăl său să nu se schimbe și a arătat că tatăl său are într-adevăr pretenții mari în ceea ce privește școala, că este sever și le ceartă mai mereu (filele 67 și verso).
Din aceste declarații, instanța a reținut că reclamantul provoacă minorelor printr-un comportament agresiv verbal și o nervozitate excesivă un stres celor două minore cu presiunea de a alege între părinți.
De asemenea, martora P. L. a declarat că B. i-a mărturisit că tatăl său a șantajat-o emoțional trimițând mesaje de sinucidere, după care a aflat că plecase din țară, sau că simte că tatăl său tratează diferit pe cele două minore, susținând că nu este iubită, că are dureri de stomac din cauza stresului provocat de tatăl său, că a asistat în cursul efectuării expertizei de evaluare a imobilului- domiciliu comun, la acte de violență ale tatălui său împotriva mamei sale. Apoi, minora Melisa i-a mărturisit că este afectată de faptul că tatăl său le-a mințit având în prezent un frate despre care au aflat de curând sau că acesta este crize de furie.
Instanța a remarcat o nesinceritate a reclamantului în declarațiile sale raportat la modul în care urmărește a exercita autoritatea părintească în comun spre binele celor două minore.
Astfel, cu toate că a descris pe larg în cererea de chemare în judecată de faptul că poate să acorde celor două minore condiții foarte bune de trai în fostul domiciliu comun al părților, acesta și-a manifestat refuzul ferm în cursul cererii pârâtei de reintegrare în domiciliu de a le primi în spațiu, a părăsit la rândul său locuința, a strâns lucrurile din aceasta și nu le-a permis celor două minore să își ia lucrurile personale ( f.57, 78-80,93).
Cu toate că în interogatoriul luat în fața instanței, reclamantul a precizat că privitor la cheltuielile de creștere și educare, le va suporta împreună cu pârâta dacă va fi custodia comună asupra minorelor, apreciind că suma de 1000 lei pe lună este o sumă care ar acoperi nevoile minorelor, până la introducerea prezentei cereri, reclamantul a plătit suma de 300 lei pe lună și a suportat jumătate din chiria locuinței de aproximativ două ori, context în care instanța deduce că reclamantul înțelege că întreținerea corespunzătoare a minorelor are legătură numai cu exercitarea în comun a autorității părintești. Mai mult, acesta este inconsecvent în atitudine, plătind pe de o parte o pensie de întreținere de 300 lei pe lună, dar oferind minorelor cadouri în valoare de 400 euro ( a se vedea în acest sens declarația martorului P. A.).
Prin urmare, având în vedere că prin modul său de comportament reclamantul produce celor două minore o stare de disconfort afectiv, care le influențează inclusiv din punct de vedere fizic, că această stare de stres continuă având în vedere că litigiile dintre părinți nu au luat sfârșit, față de starea de fapt din prezent, instanța apreciază că există motive temeinice și este în interesul superior al minorelor ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată numai de către mama pârâtă.
Prin pronunțarea acestei soluții, instanța nu urmărește să îngrădească reclamantului relațiile personale ale acestuia cu cele două minore (cum de altfel nici nu a fost învestită), ci faptul de a atrage atenția reclamantului că exercitarea autorității părintești nu este conferită de nicio instituție, ci ea derivă din calitatea de părinte, cu respectarea copiilor și a opiniei lor, și promovarea binelui acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 397, art. 398 C.civ, art. 2 din Legea nr.272/2004 instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. R. G. I. în contradictoriu cu pârâta V. A..
În temeiul art.274 C.pr.civ raportat la culpa procesuală a reclamantului, instanța îl va obliga la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.64/22.10.2012 (fila 47).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. R. G. I., cu domiciliul în Cluj-N., .-22, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta V. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud.Cluj, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./21.02.2013/4ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Tutelă. Încheierea nr. 4963/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
