Curatelă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 15202/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Sentința Civilă nr._/2013

Ședința publică de la 27 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier M. F.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei Civile privind pe reclamanții P. G., P. L. și pe pârât M. A., având ca obiect curatelă

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.08.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință,când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 28.06.2013 sub nr._, petentii P. G. și P. Lucreția, prin reprezentant legal, au formulat cerere pentru instituirea curatelei în ceea ce-i privește, cu solicitarea de a fi numit curator in persoana intimatei M. A., în vederea autorizării vânzării-cumpărării cu clauză de întreținere și uzufruct viager cu privire la imobilul casă de locuit, situat în Somesu R., nr. 142, ., înscris în CF nr._-C3-Ul Gilau, nr. top. 43/1/II - . indivize înscrise în CF colectivă nr._ Gilau, imobil pe care-l dețin în cote părți egale, cu titlu de moștenire și partaj.

Contractul aratat urmează a fi încheiat între petenti, în calitate deîntretinuti si numiții P. G. - fratele lor - impreuna cu sotia sa, P. A., ultimii în calitate deîntreținători.

În motivarea cererii, petentii au arătat, in esenta, că sufera de aceleași boală - encefalită infantilă sechelară, fiind incadrati in gradul de handicap grav. Boala insa nu le-a anihilat discernământul, fiind conștienți de majoritatea acțiunilor lor, insa nu mai sunt în măsură să-si administreze bunurile, respectiv imobilul casă de locuit, dobândit cu titlu de moștenire în cote părți egale, situat în Somesu R., nr. 142, ., înscris în CF nr.1388 Someșu R., nr. top. 43/1/II - . 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară cu alimente, cu suprafața utilă de 45,90 mp, cu părți indivize.

Petentii mai arata ca fratele lor, P. G., împreună cu soția sa P. A., care locuiesc in aceeasi curte, i-au îngrijit în permanență si le asigura cele necesare traiului.

În drept, petentii s-au prevalat de dispozițiile art. 527 si urm. C.pr.civ., art. 178 si urm. C.civ., art.703, art. 709 si urm. C.civ., 1650 C.civ.

Cererea este scutita de taxa de timbru, potrivit art. 15 lit. h din Legea nr. 146/1997.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

În cauza au fost audiati cei doi petenti, s-a efectuat ancheta sociala, iar intimata M.

A. a depus cazier fiscal si judiciar.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Din cuprinsul extrasului CF nr._-C3-U1 Gilau, nr. top. 43/1/II (fila 7), rezulta ca petentii sunt coproprietari în cote părți egale, cu titlu de moștenire și partaj, asupra imobilului reprezentat de . din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară cu alimente, cu suprafața utilă de 45,90 mp cu părți indivize înscrise în CF colectivă nr. 1366 Gilau.

Ambii petenti au fost evaluati de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, iar prin certificatele eliberate au fost încadrati în gradul de handicap grav, permanent, in cazul petentului P. G. cu asistent personal (fila 14), iar in cazul petentei P. Lucreția – fara asistent personal (fila 17).

Din declaratiile notariale date de catre petenti la data de 07.06.2013, legalizate de Societatea Profesionala Notariala “Legal”sub nr. 2, respectiv 3, rezulta ca petentii si-au manifestat acordul pentru ca pentru ei sa fie numita in calitate de curator M. A. (filele 5-6).

Ancheta sociala efectuata in cauza (fila 21) releva faptul ca petentii sunt persoane cu deficiente fizice si psihice, precum si ca locuiesc in aceeasi curte cu fratii lor P. G. si sotia P. A., respectiv P. G. si P. F., care-i ajuta, cei doi petenti afirmand ca bunurile lor sunt administrate de catre fratele acestora, P. G..

În conformitate cu art.178 lit.a Cod civil, instanța de tutelă poate institui curatelă dacă din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate personal să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare, iar în conformitate cu art.182 alin.2 Cod civil, curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat.

Prin urmare, curatela este o măsură de ocrotire a persoanelor adulte capabile și se referă exclusiv la acte de administrare a bunurilor sau de apărare a intereselor acestora.

În cauza de față însă se constată că s-a indeplinit cerinta legala a existentei consimțământului petentilor pentru instituirea curatelei, insa aceasta masura s-a solicitat a fi dispusa de instanta pentru încheierea de acte de înstrăinare a unui imobil aparținând petentilor, deci pentru acte de dispoziție și nu de administrare a bunurilor sau de apărare a intereselor lor, în consecință se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar numirea unui curator special pentru persoane adulte nu se poate face decât în cadrul procedurii de punere sub interdicție, ceea ce nu s-a cerut.

Întrucât conform art.104 Cod civil, orice măsură de ocrotire se stabilește numai în interesul persoanei, iar potrivit art.109 Cod civil, ocrotirea prin curatelă are loc numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege, instanța urmează să respingă cererea ca nefondată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de petentii P. G.,CNP_ si P. L.,CNP_,ambii cu domiciliul în loc. Somesu R. nr.142 .,având ca obiect instituire curatela.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Cererea pentru exercitarea caii de atac se depune la Judecătoria Cluj – N..

Pronunțata în ședința publica, azi,27.08.2013.

Președinte,

S. C.

Grefier,

M. F.

Red./Tehnored. ..2013/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA