Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6313/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6313/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 8622/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6313/2012
Ședința publică din data de 02.04.2012
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: A.-M. F.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de reclamanta pârâtă T. R. împotriva pârâtului reclamant G. Z. pentru completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în baza art. 150 c.p.c. reține cauza spre soluționare.
JUDECATORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2013, reclamanta pârâtă T. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul reclamant G. Z. a solicitat instanței să se pronunțe asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, solicitate la dezbaterile în fond a cauzei.
In motivare, a arătat, că astfel cum rezultă din practicaua sentinței, a solicitat obligarea pârâtului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, și deși acesta a căzut în pretenții, instanța nu s-a pronunțat în niciun mod asupra cheltuielilor.
In drept au fost invocate prev. disp. de art. 2812 C. proc. civilă.
Pârâtul reclamant, legal citat nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare în cauză.
Cererea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la comunicare fiind scutită de plata taxei de timbru și timbrului judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2012, pronunțată la data de 20.11.2012 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea reclamantului G. Z. în contradictoriu cu pârâta T. R., ca lipsită de interes. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței, reclamanta - pârâta a solicitat și obligarea pârâtului reclamant la plata cheltuielilor de judecată (f.27), conform facturii și chitanței pe care le-a depus la dosar. La dosar a fost depusă chitanța nr. 88/17.09.2012 prin care s-a făcut dovada achitării onorariului avocațial în valoare de 1000 lei, conform contractului de asistență juridică CJ/_/B/2012.
Instanța a omis să se pronunțe pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
In drept, potrivit art. 2812 C. proc. civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara apel sau, după caz, recurs împotriva acelei hotărâri.
Văzând și prevederile art. 274 alin.1 C. proc. civilă, conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, precum și faptul că în prezenta cauză reclamanta-pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial, va admite cererea și îl va obliga pe pârâtul reclamnat să plătească în favoarea reclamantei pârâte suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea formulată de reclamanta pârâtă T. R., domiciliată în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul reclamant G. Z., domiciliat în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Obligă pe pârâtul reclamanta Gzulai Z. la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. GAGAADRIANA-M. F.
Red.Dact/I.G./5 ex. / 07.04.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 11-09-2013, Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|