Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 14541/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 28.10.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul J. D. O. în contradictoriu cu pârâta J. M. R., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Tuluc C. M., cu împuternicire avocațială depusă la fila 4 din dosar, pârâta personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, și asistată de reprezentant, avocat C. G., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, precum și numitele G. G. și Mandrea V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța aduce la cunoștința reprezentanților părților faptul că s-a procedat la ascultarea înregistrării din ședința publică din data de 18.10.2013, iar martorul propus de către reprezentantul pârâtei a fost G. G., și nu G. I..
Reprezentantul pârâtei arată că dintr-o eroare de dactilografiere a fost indicat numitul G. I..
Reprezentantul reclamantului arată că nu se opune audierii martorului G. G., dacă aceasta este persoana solicitată de către pârâtă.
Instanța, raportat la susținerile reprezentantului pârâtei și la înregistrarea audio din ședința publică din data de 18.10.2013, va dispune îndreptarea erorii materiale din conținutul Încheierii de Ședință din data de 18.10.2013, în sensul că martorul propus de către pârâtă este G. Georogeta și nu G. I., astfel cum în mod greșit s-a reținut.
Apoi, în temeiul art. 309 și urm. C.pr.civ. încuviințează proba testimonială cu audierea martorului G. G. și procedează la administrarea acesteia, depoziția martorului aflându-se consemnată și atașată la filele 114 - 115 din dosar.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar un aviz psihologic eliberat pentru reclamant, pe care îl comunică și cu reprezentantul pârâtei. Apoi, raportat la susținerile martorului G. G., solicită, audierea minorei J. S. pentru a stabili dacă se impune îndepărtarea tatălui din viața acesteia.
Reprezentantul pârâtei arată că se opune, în principiu, audierii minorei, întrucât prin aceasta, se va cauza traumatizarea minorei. Arată că apreciază mai concludentă efectuarea unui raport psihologic al minorei, precum și efectuarea unui raport psihologic al reclamantului. De asemenea, arată că, în cazul în care instanța apreciază necesar, nu se opune audierii minorei, însă aceasta este un copil timid, care nu o să se deschidă în fața unui străin să vorbească. Arată că pârâta a insistat ca reclamantul să vina să vada fetița, să facă parte din viața acesteia, aspecte arătate și prin întâmpinarea depusă, însă nu în lipsa mamei și peste noapte. Mai mult arată că din probele depuse la dosar, s-a demonstrat faptul că reclamantul este inconștient și neglijent și dorește să educe într-un mod dur copilul.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantului pârâtei faptul că, în prezenta cauză, nici nu s-a pus în discuție îndepărtarea totală a tatălui din viața minorei.
Pârâta arată că fetița are vârsta de 3 ani și 10 luni și în urma unei astfel de audieri va fi traumatizată. De asemenea, arată că o cunoaște pe numita G. G., acesta fiind motivul pentru care s-a deschis în fața ei și i-a povestit atât de multe.
Reprezentantul reclamantului arată că audierea minorei reprezintă proba supremă și este necesară și utilă soluționării cauzei. De asemenea, la interpelarea instanței, arată că în dosarul de fond nu s-a dispus încă audierea minorei, fiind încă în faza probatorie.
Pârâta arată că minora nu se deschide oamenilor necunoscuți, întrucât nici când au fost împreună cu reclamantul la biserică, aceasta nu a vrut să stea lângă reclamant, ci s-a ascuns după mamă. De asemenea, arată că ultima dată când a vorbit la telefon cu reclamantul, minora i-a închis telefonul acestuia.
În replică, reprezentantul reclamantului arată că, din probele administrate rezultă că fetița discută și comunică și cu alte persoane, întrucât petrece timp și cu bona, fără a fi în prezența mamei. De asemenea, arată că raportat la susținerile martorului, apreciază că se impune audierea minorei.
Reprezentantul pârâtei arată că la rândul său a cunoscut-o pe minoră și a încercat să poate o conversație cu aceasta, însă fără vreun rezultat.
Pârâta depune la dosar un set de planșe foto, precum și un set de înscrisuri în probațiune, privind achitarea taxelor la grădiniță, precum și legat de faptul că în urma ingerării a 2 pastile de diazepam, reclamantul nu avea cum să leșine, acesta ingerând, în realitate, o cantitate mult mai mare. De asemenea, raportat la interogatoriul pârâtului arată că acesta a ingerat Diazepam și nu Xanax, astfel cum este indicat de către acesta, întrucât tentativa de suicid a avut loc în 2010 și doar în 2011 reclamantul a fost la un consult psihiatric în urma căruia i-a fost prescris Xanax.
Instanța, raportat la susținerile părților, precum și la probele existente la dosarul cauzei, apreciază că acestea sunt suficiente pentru soluționarea prezentei cauze, sens în care nu se impune audierea minorei J. S..
Apoi, reprezentanții părților depun la dosar dovada cheltuielilor de judecată, iar reprezentantul reclamantului solicită compensarea cheltuielilor de judecată. De asemenea, aceștia arată că nu mai au alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu aplicarea dispozițiilor art. 486 C.civ., respectiv prin care instanța poate cenzura și modifica propunerea programului de vizitare al minorei în interesul superior al acesteia. De asemenea, arată că ordonanța este admisibilă, raportat la temeiul de drept al acesteia. Raportat la starea de fapt, arată că este evident faptul că între părți există o situația tensionată, având în vedere că ambele părți solicită desfacerea căsătoriei, motiv pentru care se impune ca relațiile minorei cu tatăl să fie desprinde de influența mamei. Arată că minora are o relație foarte strânsă cu mama acesteia, însă fetița stă și cu bona, nefiind atât de dependentă de mamă, încât să nu poată să petreacă o noapte departe de aceasta. Mai mult arată că reclamantul nu este un tată abuziv, iar programul propus de pârâta prin întâmpinare de 4 ore pe lună, exclus vacanțele, nu este destul nici pentru fetiță și nici pentru tată, având în vedere interesul superior al minorei. De asemenea, solicită compensarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâtei, raportat la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale în temeiul art 996 C.pr.civ. solicită admiterea excepției, sau, în subsidiar, în cazul respingerii excepției, admiterea în parte a programului de vizitare indicat prin întâmpinare, respectiv în a a doua și a patra sâmbătă, exclus vacanțe și ca reclamantul să ia minora de la domiciliul mamei și numai în prezența mamei, până la soluționarea dosarul de divort. Raportat la probele administrate în cauză, arată că, s-a dovedit faptul că reclamantul are probleme de comportament, care se resfrâng asupra minorei, respectiv probleme de depresie, tentativă de sinucidere. De asemenea, un alt indiciu care denotă caracterul problematic al reclamantului este agresivitatea fizică și verbală față de pârâtă în fața minorei, respectiv incidentul cu geamul spart, precum și iresponsabilitatea reclamantului în incidentul cu podul în care minora era să cadă în apă. De asemenea, arată că și faptul că reclamantul este dezbrăcat sau îmbrăcat sumar în fața minorei reprezintă un comportament nepotrivit față de aceasta. Raportat la faptul că minora stă cu bona, arată că aceasta petrece 2 - 3 ore cu bona, doar în zilele în care mama are program prelungit la serviciu.
Pârâta solicită respingerea cererii având în vedere actele existente la dosar, respectiv actele care dovedesc iresponsabilitatea tatălui (incidentul cu geamul spart), declarațiile martorilor, precum și interogatoriul reclamantului, prin care a recunoscut că a fost iresponsabil cu minora. De asemenea, arată că, la dosar sunt acte medicale care dovedesc problemele de depresie ale reclamantului și tentativa acestuia de suicid în prezența minorei, care de asemenea, dovedesc iresponsabilitatea acestuia. Mai mult, arată că nu este moral ca tatăl să facă baie dezbrăcat cu minora, fiind sub tratament pentru o boală dermatologică.
Reprezentantul pârâtei solicită instanței să aibă în vedere programul minorei, respectiv faptul că aceasta se trezește la ora 7 - 8, doarme de amiază, iar în zilele de marți, joi și sâmbătă, are ore de dans și gimnastică de la orele 18.00.
Reprezentantul reclamantului arată că susținerile pârâtei privind tentativa de suicid a reclamantului și boala dermatologică a acestuia sunt nedovedite, neexistând acte medicale în acest sens la dosar. Mai mult arată că martorii nu au fost de față la incidentul cu cioburile sparte, pozele din timpul băii sunt făcute de către mamă, iar mesajele sunt doar cele trimise de pârâtă, fără vreun răspuns din partea reclamantului.
Pârâta arată că reclamantul nu a răspuns la nici un mesaj trimis, iar pozele în care reclamantul face baie cu minora sunt făcute de către bunica minorei, mama pârâtei.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 20.06.2013, reclamantul J. D. O. în contradictoriu cu pârâta J. M. R. a solicitat instanței să dispună, cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de divorț nr._, să aibă drept de vizită asupra minorei J. S., născută la data de 14.12.2009, după următorul program: primul și al treilea weekend din lună începând de vineri de la ora 17.00 și până duminică la orele 19.00, în vacanța de vară timp de 20 de zile: 10 zile consecutive în perioada 01 iulie – 31 iulie și 10 zile consecutive în perioada 01 august – 31 august și 1 săptămână în vacanța de iarnă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat, în esență, că de la inițierea procedurilor judiciare prilejuite de acțiunea de divorț, respectiv din luna februarie 2013, nu a mai reușit să petreacă timp decât foarte puțin cu fetița sa, pârâta neacceptând sub nicio formă ca el să o poată lua și să o ducă să-și vadă bunica paternă sau verișorii din partea rudelor sale.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 996 și urm. C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 9 - 10).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.
La data de 09.08.2013, prin Serviciul Registratură, pârâta J. M. R. a depus întâmpinare – filele 18 – 24, prin care a invocat pe cale de excepție, excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, în baza art. 919 C.pr.civ. și art. 996 C.pr.civ., iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată și neîntemeiată.
În motivare, a susținut că, în raport de obiectul acțiunii, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se emite o ordonanță președințială, neputându-se susține existența unui caz grabnic și pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, astfel că nu poate exista nicio pagubă iminentă care nu s-ar putea repara, nefiind îndeplinite nici condițiile de urgență și vremelnicie.
S-a mai arătat că pericolul pentru minoră de a se afla singură în prezența reclamantului este major datorită comportamentului și atitudinii acestuia, fiind agresiv fizic și psihic față de minoră, a avut și o tentativă de suicid când fetița avea 6 luni, susținându-se și faptul că reclamantul face des crize de depresie, supunând minora la stări tensionate de frică, spaimă și agitație.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 C.pr.civ., art. 919 C.pr.civ., art. 996 C.pr.civ., art. 997 C.pr.civ.
În probațiune, s-au atașat înscrisuri (filele 24 – 56, 68 – 74, 78 -96
La termenul din data de 18.10.2013, instanța a recalificat excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond, apărare care va fi analizată odată cu fondul cauzei – filele 97 – 98.
La acest termen de judecată, reclamantul, prin reprezentant, a depus la dosar aviz psihologic (fila 116), iar pârâta a depus înscrisuri.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului (filele 100 – 109), proba testimonială cu martorii B. C. I. (fila 110) și G. G. (filele 114 – 115).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Minora J. S., CNP_, născută la data de 14.12.2009, este copilul celor două părți, al căror divorț este în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._ (fila 9).
Ordonanța președințială reprezintă mijlocul procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare.
Potrivit art. 996 alin. 1 din C.pr.civ., „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Raportat la textul legal prezentat, instanța trebuie să verifice dacă sunt îndeplinte cele trei condiții impuse de lege pentru emiterea ordonanței președințiale: condiția urgenței, caracterul vremelnic al măsurii ce se dispune, iar prin emiterea ordonanței să nu se prejudece fondul cauzei, condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile fiind îndeplinite.
Urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării, în primele două situații, instanța având posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.
Conform art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este reiterat și în art. 6 lit a din aceeași lege.
De asemenea, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament. Deși încuviințarea dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul nu este prevăzută printre măsurile vremelnice asupra cărora se poate statua pe calea ordonanței președințiale și pe parcursul procesului de divorț (conform art. 919 C.pr.civ.), instanța apreciază că o asemenea cerere este admisibilă. Astfel, în măsura în care legea permite luarea unei măsuri vremelnice de stabilire a locuinței copilului minor la unul sau altul dintre părinți în timpul procesului de divorț, instanța apreciază că negarea dreptului părintelui care nu locuiește cu copilul său, tot cu caracter vremelnic, de a avea legături personale cu acesta, în aceeași perioadă de timp, ar constitui o gravă încălcare a drepturilor acestui părinte, dar și a principiului interesului superior al copilului, care trebuie să mențină relații personale și contacte directe cu ambii părinți. Mai mult decât atât, instanța apreciază că o astfel de cerere este admisibilă și în situația în care minorul nu are stabilit prin hotărâre vremelnică domiciliul la unul dintre părinți, ci locuiește și se află în îngrijirea de fapt a acestuia, iar părintele la care se află copilul îngrădește sau restrânge în orice mod, pe durata procesului de divorț, dreptul celuilalt părinte de a avea relații personale cu acel copil. Pe de altă parte, instanța consideră că, din interpretarea coroborată și sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, se desprinde concluzia că și luarea unei măsuri provizorii (pe calea ordonanței președințiale și pe timpul procesului de divorț) de stabilire a unui program de vizitare a copilului, ca și materializare a dreptului unui părinte de a avea legături personale cu acesta, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului. Printre condițiile speciale de admisibilitate ale ordonanței președințiale este prevăzută și aceea a urgenței, care se justifică atunci când măsura ce urmează a fi adoptată este necesară
Modalitățile concrete de exercitare ale dreptului unui părinte de a avea legături personale cu copilul său pot consta în întâlniri ale copilului cu părintele său, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părinte, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul.
La alegerea modalității concrete de exercitare a acestuia drept, instanța urmează să țină cont doar de interesul copilului, respectiv de vârsta fragedă a acestuia și, pe cale de consecință, de necesitatea relaționării în continuare cu tatăl său, aspect de natură a asigura copilului, din punct de vedere emoțional, depășirea traumei inerente provocate de despărțirea în fapt a părinților săi. De asemenea, instanța va avea în vedere că dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezența obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele cu care minoul nu locuiește și acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nicio restrângere. Nu în ultimul rând, instanța va urmări ca minora să nu își schimbe pe perioade prea mari de timp mediul familial și programul încuviințat să nu-i afecteze dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, menținerea relațiilor personale cu reclamantul reprezentând un fapt de natură să influențeze pozitiv buna sa dezvoltare și echilibrul psihic, raporturile sociale în care va fi implicată și pregătirea sa ulterioară școlară și profesională.
În cauză, instanța apreciază că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora J. S., valorificat doar în limitele permise de pârâtă și concretizat în întâlniri de scurtă durată (de cca. 6 ore, între 10.00 și 14.00, fără vacanțe), doar la domiciliul pârâtei și, mai ales, numai în prezența acesteia, nu este de natură să asigure, pe durata procesului având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, dezvoltarea unei relații armonioase între reclamant și minoră întrucât relațiile tensionate existente între cei doi soți pe durata divorțului se pot răsfrânge într-un mod negativ asupra comunicării dintre tată și fiica sa în măsura în care mama va fi prezentă întotdeauna la aceste întâlniri și aceasta poate cenzura, în lipsa unui program concret stabilit de instanță, dreptul reclamantului, fie sub aspectul limitelor exercitării sale, fie din punct de vedere al întinderii acestuia.
Pentru aceste considerente, față de împrejurarea că părțile sunt separate în fapt, că minora se află în grija mamei și că, deși asigură reclamantului posibilitatea de a se întâlni cu minora, pârâta poate oricând să limiteze dreptul reclamantului de a avea relații personale cu copilul, instanța apreciază că se impune stabilirea unui program de vizitare a minorei de către reclamant în alte limite decât cele impuse de pârâtă.
Temerile pârâtei legate de starea de pericol în care s-ar afla minora dacă ar fi singură în prezența reclamantului nu sunt întemeiate, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză (interogatoriu, martori, înscrisuri) nerezultând o astfel de stare de pericol.
Astfel, raportat la incidentul legat de spargerea geamului, când fetița avea doua luni și se afla în brațele reclamantului, cioburile de sticlă ricoșând peste fetiță, instanța reține următoarele:
În fișa UPU din data de 11.02.2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Cluj-N. s-a consemnat că pacienta J. S., în urma unui conflict intrafamilial, a fost adusă de către ambulanță, prezentând câteva cioburi de sticlă la nivelul scalpului și agitație, recomandându-se efectuarea unui consult clinic de oftalmologie. Apoi, din răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 9 – fila 101, rezultă că la momentul respectiv, din pricina divergențelor și discuțiilor purtate între reclamant și pârâtă, pârâta a împins ușa de la dormitor, iar reclamantul punând mâna pe geam, acesta s-a spart. În ceea ce privește declarația martorului G. G. – fila 114, instanța apreciază că deși aceasta a susținut că minora i-ar fi spus „uite unde a spart tatăl meu geamul”, în condițiile în care copilul avea doar două luni la momentul producerii acestui incident, este greu de crezut că un copil la o vârstă atât de fragedă și-ar mai fi amintit un astfel de incident, iar despre vreo altă situație legată de spargerea geamului de către reclamant, în cauză, nu s-a mai discutat. Instanța constată și că incidentul prezentat de pârâtă s-a petrecut în urmă cu trei ani și câteva luni, după acel incident părțile au continuat să locuiască împreună (împrejurare care denotă faptul că însăși pârâta a minimalizat consecințele acestuia), iar din probele administrate în cauză nu reiese că reclamantul ar fi făcut vreun rău copilului, intenționat, cu acea ocazie, ci pe fondul discuțiilor aprinse dintre cele două părți (discuții care după cum rezultă din afirmațiile părților din cursul litigiului nășteau de cele mai multe adevărate conflicte între părți) s-a ajuns la situația prezentată mai sus.
În ceea ce privește tentativa de suicid a reclamantului, instanța constată că nu sunt atașate la prezentul dosar dovezi în acest sens, iar martorii cunosc aspecte legate de acest fapt doar de la pârâtă, cererea și adresa de la filele 28 – 29 nefiind suficiente pentru a se reține de către instanța de judecată o astfel de stare de fapt. În cazul în care, ulterior, în cadrul procesului de divorț se vor face astfel de dovezi, instanța care soluționează fondul litigiului având ca obiect divorțul părților va analiza influența acestui fapt, dacă el corespunde realității, în relația reclamantului cu minora. Nici susținerile pârâtei legate de faptul că reclamantul ar fi pus sănătatea fetiței în pericol, fiind diagnosticat cu boli venerice și aflându-se în perioada de tratament a intrat dezbrăcat în cadă cu minora, nu sunt dovedite, planșele foto depuse la dosar de pârâtă la filele 44 – 45 nefiind datate (deși fetița pare să aibă câteva luni), iar prin cererea de la fila 68 din dosar pârâta ar insinua că acesta ar fi fost diagnosticat cu afecțiuni de natură dermatologică – venerologică în luna iunie – iulie 2012. Totodată, declarațiile martorului G. G. – fila 114, în opinia instanței, nu sunt relevante sub acest aspect, aceasta susținând că fetița i-ar fi spus ca reclamantul făcea baie cu ea dezbrăcat, iar prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 15 reclamantul a recunoscut faptul că a făcut baie dezbrăcat cu fetița în prezența mamei, când copilul avea 1 – 2 ani, acest fapt fiind confirmat și de pârâtă, care a afirmat în fața instanței că mama sa i-a făcut pozele reclamantului cu minora în baie.
În ceea ce privește incidentul din vara anului 2012, când se susține de către pârâtă că minora era să cadă de pe pod în S., instanța reține, potrivit răspunsului la întrebarea nr. 18 din interogatoriul reclamantului că podul pietonal de peste S. avea o groapă mică și fetița a intrat cu roata bicicletei în groapă, în ziua respectivă s-a dezechilibrat și a căzut pe burtă pe punte, iar reclamantul s-a speriat ca nu cumva fetița să cadă în S., singurele elemente cunoscute despre acestă situație fiind chiar cele prezentate de către reclamant, neputându-se nega că ar fi existat o stare de pericol la care ar fi fost supusă minora cu ocazia acestui eveniment, iar reclamantul recunoscând faptul că știa de existența gropii respective, susținând că era o plăcere a minorei, ar fi putut da dovadă de mai multă diligență în acest sens în condițiile în care cunoștea plăcerea fetiței.
În ceea ce privește faptul că reclamantul ar îmbolnăvi fetița ori de câte ori o vizitează sau o ia de la grădiniță, instanța reține că acesta nu este dovedit, chiar dacă s-au depus de către pârâtă la dosar înscrisuri (fișa UPU din data de 10.02.2013 – filele 50 – 55, adeverințe medicale – filele 83 – 84), din care rezultă că fetița s-a îmbolnăvit și a avut nevoie de tratament medical, nu se poate stabili, cu certitudine, că aceste stări au fost provocate de către reclamant, iar mesajele scrise de pârâtă și depuse la dosar la filele 33 – 39 și 85 – 86 nu dovedesc afirmațiile pârâtei, aceste mesaje fiind de asemenea simple scrieri ale pârâtei nesusținute de alte probe din dosar. Martorul G. G. care a declarat că reclamantul venea pe la grădiniță și îmbolnăvea copilul, deși i se spunea că fetița este sensibilă, dezbrăcând-o de hăinuțe – fila 114 din dosar, aspecte pe care martorul le cunoaște de la pârâtă, nu sunt de natură a determina instanța să concluzioneze în sensul că reclamantul îmbolnăvește copilul și-l expune la o stare de pericol care îi afectează starea de sănătate.
Alte aspecte invocate de pârâtă prin întâmpinare au fost legate de lipsa de dezinteres a reclamantului față de copilul său (aspecte care rezultă și din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, care au auzit discuții purtate între părți la telefon), manifestată prin faptul că nu-i procură cele necesare traiului zilnic, nu-i cumpără alimente, jucării, haine, nu-i plătește taxele la grădiniță, are un limbaj trivial, vulgar, obscen, o influențează negativ pe minoră împotriva sa, aspecte susținute și de către reclamant în sensul că pârâta o influențează negativ pe minoră împotriva sa, faptul că fetița nu are niciun fel relație cu rudele din partea tatălui, privesc, în opinia instanței, fondul procesului de divorț aflat în curs de soluționare, și care ar putea atrage consecințe asupra modului de soluționare de către această din urmă instanță a cererii de exercitare a autorității părintești de către cei doi părinți, stabilirea locuinței minorei, legăturile personale ale părinților cu copilul lor, stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, etc.
În consecință, în opinia instanței, susținerile pârâtei legate de aspectele detaliate mai sus nu pot conduce, prin ele însele, la restrângerea considerabilă a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu copilul său în sensul indicat de pârâtă prin întâmpinare, în condițiile în care relațiile dintre soți sunt foarte tensionate, ținând cont și de faptul că cele mai multe afirmații ale pârâtei legate de reclamant (psihic labil, tentativă de suicid) vizează, în opinia instanței, exclusiv relațiile personale și de afecțiune dintre soți.
Instanța nu neagă în prezenta cauză, prin stabilirea unui program de vizitare în favoarea reclamantului, grija deosebită pe care o manifestă pârâta față de fetița sa, dragostea și afecțiunea care există între cele două, faptul că mama se ocupă permanent de fetiță (plătește o bonă să aibă grijă de ea, plătește taxe la grădiniță, are grijă de ea când e bolnavă, o susține financiar și emoțional), dar nu poate nega dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora J. S., drept care poate fi și trebuie exercitat în afara domiciliului pârâtei (părintele în grija căruia se află copilul) pentru realizarea deplină a acestui drept. Declarația martorului G. G. (filel 114 – 115), din care rezultă că minora nu merge dintr-o cameră în alta fără mama ei, că nu doarme fără pârâtă, nu este susținută de alte probe din dosar, având în vedere și faptul că fetița merge la grădiniță între orele 08.00 – 16.00 în fiecare zi, unde stă fără mama sa, apoi mai stă cu bona câteva ore pe zi, în funcție de programul mamei la serviciu, iar în vacanțe a mai mers și la bunica maternă unde a petrecut aproximativ trei luni, fără mama sa. Prin urmare, instanța nu poate reține, în cauză, că minora nu poate sta câteva ore fără mama sa.
Având în vedere cele menționate, coroborate cu starea tensionată evidentă care există între cei doi soti, instanța apreciază că reclamantul este prejudiciat din punct de vedere afectiv și al dreptului său de a veghea la creșterea și educarea copilului, în prezent dreptul său de a-și vizita copilul și de a avea legături personale cu minora fiind cenzurat de mamă, motiv pentru care consideră îndeplinită condiția urgenței.
Cât privește programul de vizitare solicitat de reclamant, respectiv în primul și al treilea weekend din lună începând de vineri de la ora 17.00 și până duminică la orele 19.00, în vacanța de vară timp de 20 de zile: 10 zile consecutive în perioada 01 iulie – 31 iulie și 10 zile consecutive în perioada 01 august – 31 august și 1 săptămână în vacanța de iarnă, instanța apreciază că, față de vârsta minorei (3 ani și 10 luni), de împrejurarea că, după separarea în fapt a părților, minora s-a aflat în îngrijirea exclusivă a pârâtei, cu care are o relație foarte apropiată, și de faptul că reclamantul nu a dovedit că are condiții locative optime ori informații certe despre necesitățile și programul concret al copilului pentru ca acesta să poată rămâne pe timpul nopții la locuința sa, se impune limitarea programului de vizită după cum urmează: 1. în primul și al treilea weekend din lună în zilele de sâmbăta de la orele 10.00 până la orele 18.00, cu obligația acestuia de a lua minora de la domiciliul pârâtei și de a duce minora la orele de gimnastică și în zilele de duminică de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei; 2. în vacanța de iarnă timp de 7 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei; 3. în vacanța de vară timp de 15 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei, însă fără prezența pârâtei, program de vizitare care, în opinia instanței, corespunde nevoilor tatălui de a dezvolta o relație armonioasă cu fiica sa, dar și, mai ales, interesului superior al copilului de a menține legături de atașament cu tatăl său, fără prezența stânjenitoare a mamei.
De asemenea, instanța apreciază că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de lege pentru soluționarea cauzei pe calea ordonanței președințiale, respectiv vremelnicia (deoarece măsura se va dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ ) și neprejudecarea fondului (programul de vizitare a minorei de către reclamant se va stabili potrivit dreptului comun făcând obiectul dosarului nr._ arătat mai sus, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N.).
În consecință, instanța reține că minora are vârsta de 3 ani și 10 luni, vârstă la care nu este în interesul minorei îngradirea relației cu niciunul dintre părinți, iar în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantul nu ar putea avea grijă de minoră în mod corespunzător pentru câteva ore din zilele stabilite de instanță mai sus, unele fiind la alegerea părților (de a-i da de mâncare, de a o duce la plimbare, la joacă, de a o culca la amiază, de a o duce la orele de gimnastică), iar petrecerea de către minoră a timpului stabilit de instanță mai sus nu poate avea decât efecte benefice asupra dezvoltării copilului, desfășurarea programului de vizită la domiciliul pârâtei și numai în prezența acesteia din urmă nu ar fi în interesul copilului, dată fiind starea conflictuală evidentă existentă între cele două părți.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea și va stabili în favoarea reclamantului, până la data soluționării definitive și irevocabile a dosarului nr._, următorul program de vizită cu privire la minora J. S., născută la data de 14.12.2009: 1. în primul și al treilea weekend din lună în zilele de sâmbăta de la orele 10.00 până la orele 18.00, cu obligația acestuia de a lua minora de la domiciliul pârâtei și de a duce minora la orele de gimnastică și în zilele de duminică de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei; 2. în vacanța de iarnă timp de 7 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei; 3. în vacanța de vară timp de 15 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei și va respinge, ca neîntemeiate, celelalte cereri ale reclamantului legate de programul de vizitare al minorei J. S.. Totodată, față de caracterul vremelnic al acestei măsuri, instanța va obliga pârâta să respecte programul de vizită stabilit până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată în dosarul având ca obiect desfacerea căsătoriei părților.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți, față de dispozițiile art. 453 alin. 2 C.pr.civ. și de împrejurarea că pretențiile formulate au fost admise în parte, instanța va proceda la compensarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantul J. D. O., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 24, jud. Cluj, prin avocat Tuluc C. M., în contradictoriu cu pârâta J. M. R., cu domiciliul în Cluj-N., .. Lama A, ., ..
Stabilește în favoarea reclamantului, până la data soluționării definitive și irevocabile a dosarului nr._, următorul program de vizită cu privire la minora J. S., născută la data de 14.12.2009:
1. în primul și al treilea weekend din lună în zilele de sâmbăta de la orele 10.00 până la orele 18.00, cu obligația acestuia de a lua minora de la domiciliul pârâtei și de a duce minora la orele de gimnastică și în zilele de duminică de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei;
2. în vacanța de iarnă timp de 7 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei;
3. în vacanța de vară timp de 15 zile, la alegerea părților, de la orele 10.00 până la orele 18.00 cu obligația acestuia de a lua minora și de a o aduce la domiciliul pârâtei.
Respinge, ca neîntemeiate, celelalte cereri ale reclamantului legate de programul de vizitare al minorei J. S..
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 28.10.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. A. Ș. N.
Red./Dact. B.I.A. 30.10.2013/4 ex.
| ← Curatelă. Încheierea nr. 1837/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Tutelă. Sentința nr. 3284/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
