Partaj judiciar. Sentința nr. 8033/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8033/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3289/211/2008
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8033/2013
Ședința publică din 13 mai 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții P. P. și P. I. în contradictoriu cu pârâții I. A., C. A., C. A., K. A., B. E., C. J.-E., C. E. -O., C. M., V. E.-E., C. M., pârât C. I., C. B., A. T.-CONSILIUL LOCAL IZVORU CRISULUI, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta V. E.-E. personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constatând că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedura a procesului, judecata fiind suspendata la data de 23.06.2008, invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra excepției.
Pârâta personal, lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANTA
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 05.04.2012, de când prezenta cauza a fost suspendata si de la acea data, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părtilor.
Potrivit dispozițiilor art.248 Cod Pr.Civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod pr. civ., perimarea se poate constata si din oficiu.
Având in vedere ca, in cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, în vederea judecării cauzei, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimata acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constata perimata cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. P. și P. I. în contradictoriu cu pârâții I. A., C. A., C. A., K. A., B. E., C. J.-E., C. E. -O., C. M., V. E.-E., C. M., pârât C. I., C. B., A. T.-CONSILIUL LOCAL IZVORU CRISULUI.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședinta publica de azi, 13.05.2013.
JUDECATOR GREFIER
A. M. R. L.
Red. /A.M./ Dact. R.L. /2 ex/15.05.2013
Dosar nr._
MINUTA
13.05.2013
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constata perimata cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. P. și P. I. în contradictoriu cu pârâții I. A., C. A., C. A., K. A., B. E., C. J.-E., C. E. -O., C. M., V. E.-E., C. M., pârât C. I., C. B., A. T.-CONSILIUL LOCAL IZVORU CRISULUI.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședinta publica de azi, 13.05.2013.
JUDECĂTOR
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6203/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|