Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 12458/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. T.
Grefier R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul S. E. și pe intimat C. SA -C., având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere prevederile OG nr.2/2001.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 28.05.2013, petentul S. E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.05.2013, și radierea autoturismului.
În motivare, a arătat că în data de 17.04.2012 a înstrăinat mașina numitului D. D. însă acesta nu a făcut demersurile necesare radierii autoturismului.
Plângerea nu este motivată în drept.
În probațiune, a depus la dosar în copie înscrisuri (f.2-8,12-15).
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În drept, a invocat O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Ordinul nr. 769/2010, art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
În probațiune a depus înscrisuri (f.28-30).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.05.2013, petentul S. E. a fost sancționat, în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, reținându-se că în data de 14.04.2013, ora 09:55, pe DN 71 km. 43+700 m, Ulmi, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat fără a deține rovinieta valabilă (f.3).
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 28.05.2013, procesul verbal fiind comunicat petentului potrivit art. 27 din OG 2/2001 în 21.05.2013(f.28)
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a nu fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Astfel, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 Constituie contravenție fapta ►săvârșită cu ► vinovăție, ►stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 17.04.2012 (f. 2 -verso) petentul a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului cu nr._, numitului D. M. D.. Acest contract de vânzare-cumpărare a dobândit dată certă în conformitate cu disp. art. 278 C.P.C. (art. 1182 Vechiul Cod Civil), așa cum rezultă din procesul-verbal de scoatere din evidența fiscală a mijloacelor de transport (f. 4) la data de 17.04.2012.
În conformitate cu disp. art. 7 din O.G. nr. 15/2002 Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor vehiculului. iar art. 1 alin. (1) lit. b din același act normativ definește noțiunea de utilizator, ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate vehicule înmatriculate în România.
Rezultă așadar că petentul a fost sancționat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o, calitatea de contravenient având-o proprietarul autoturismului cu nr._, la data de 14.04.2013, respectiv numitului D. M. D..
Prin urmare, instanța având în vedere faptul că nu au fost respectate prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește săvârșirea faptei de către petent, procesul-verbal . nr._/16.05.2013, nu este legal întocmit.
Pe cale de consecință va admite plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.05.2013, va anula procesul-verbal, încheiat de către intimat și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei.
În ceea ce privește al doilea petit al acțiuniiavând ca obiect obligație de a face instanța îl va respinge ca neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța retine că potrivit disp. art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, Radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.
Conform art. 24 alin. (2) lit. d din Ordinul nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
În baza art. 25 din același act normativ, Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4).
Din analiza textelor menționate mai sus, rezultă că proprietarul de vehicul înregistrat este obligat să radieze mașina care a fost înstrăinată.
Disp. art. 1 alin. 2 din același act normativ stabilesc competența înmatriculării, radierii, respectiv autorizării provizorie sau pentru probe în favoarea serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate.
Chiar daca vânzătorul nu mai dispune de actele necesare pentru radierea autovehiculului (menționate mai sus), deoarece le-a predat cumpărătorului în urma înstrăinării autovehiculului, acesta are obligația să se adreseze mai întâi organului competent să dispună radierea, să facă dovada acestei solicitări, iar în caz de refuz, să se adreseze tribunalului – secția contencios administrativ, conform disp. Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta iar potrivit alin. (4) în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Pe de alta parte, nu se poate pretinde radierea autovehiculului, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 17 alin. 1 lit. a)-d) din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. E. cu domiciliu în Florești, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.05.2013.
Respinge cererea petentului având ca obiect obligație de a face ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1604/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9370/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|