Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 6338/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 13.09.2013
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul T. T. I. G. În contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art.10 ind. 1 din OG nr.15/2002. Totodată, constată, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, faptul că plângerea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr.2/2001.
Instanța, în temeiul art. 255 și al art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constatǎ cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin plângerea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 08.03.2013 sub nr._, petentul T. T. I. G., cu dom. în sat Aghireșu Fabrici, ., jud. Cluj, CNP_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informaticǎ - CESTRIN -, cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6, CUI_, înregistrat la O. R. C. sub nr. J40/552/15.01.2004, cont bancar RO84 RNCB_ 0001, deschis la BCR Sector 1, sǎ dispunǎ anularea procesului verbal . nr._ din data de 11.02.2013 încheiat de cǎtre intimatǎ, corelativ cu exonerarea sa de la plata amenzii în sumǎ de 675 lei.
În motivarea plângerii sale, petentul a indicat cǎ a fost sancționat contravențional pentru sǎvârșirea faptei prevǎzute de art. 8 alin. (1) din O. G. nr. 15/2002, însǎ a apreciat cǎ procesul verbal încheiat de cǎtre intimatǎ este lovit de nulitate întrucât lipsește semnǎtura agentului constatator, element obligatoriu potrivit art. 17 din O. G. nr. 2/2001. Mai mult decât atât, s-a apreciat cǎ deși procesul verbal a fost generat în formǎ electronicǎ, totuși acesta nu a fost comunicat printr-un program informatic, așa încât semnǎtura executatǎ nu ar fi valabilǎ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. (30, 26 alin. (1) și 38 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, dispozițiile art. 118 din O. U. G. nr. 195/2002, respectiv prevederile H. C. L. nr. 37/2008.
În susținerea plângerii sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând în copie procesul verbal contestat ( f. 3 ).
Plângerea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O. G. nr. 2/2001 și al art. 1 alin. (2) din O. G. nr. 32/1995, în forma în vigoare la data înregistrării sale.
Intimata a formulat la data de 29.04.2013 întâmpinare ( f. 7 – 8 ), solicitând respingerea plângerii formulate ca neîntemeiatǎ și menținerea procesului verbal contestat.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arǎtat cǎ la data de 03.12.2012, pe DN 1 km 498+700, pe raza localitǎții Gilǎu, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins circulând pe drumurile publice fǎrǎ a deține rovinietǎ valabilǎ, astfel cǎ s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._. În ce privește condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească actul de constatare și sancționare contravențională, s-a învederat că procesul verbal întocmit respectă toate cerințele legale, fiind semnat electronic de către agentul constatator, pe baza certificatului calificat emis în privința sa.
În drept, au fost invocate prevederile O. G. nr. 2/2001, ale O. G. nr. 15/2002, respectiv dispozițiile Legii nr. 455/2001 și Ordinul M. T. I. nr. 769/2010.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a anexat în copie procesul verbal de comunicare a actului de sancționare ( f. 9 ), certificatul calificat și autorizația agentului constatator ( f. 10 ), respectiv planșă fotografică ( f. 11 ).
Deși petentului i-a fost comunicatǎ întâmpinarea fomrulatǎ de cǎtre intimatǎ, împreunǎ cu înscrisurile anexate ( f. 13 – 15 ), totuși acesta nu a depus rǎspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.02.2013 ( f. 3 ), petentul a fost sancționat contravențional pentru sǎvârșirea faptei prevǎzute de art. 8 alin. (1) din O. G. nr. 15/2002, reținându-se cǎ în sarcina acestuia cǎ în ziua de 03.12.2012, pe DN 1 km 498+700 m, în localitatea Gilǎu, a circulat cu vehiculul înmatriculat sub nr._, ce îi aparține, fǎrǎ a deține rovinietǎ valabilǎ, împrejurare atestatǎ și prin planșa foto depusǎ la dosarul cauzei de cǎtre intimatǎ ( f. 11 ).
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate.
Din această perspectivă, critica de nelegalitate invocată de cǎtre petent, referitor la împrejurarea că procesul verbal nu ar cuprinde semnǎtura agentului constatator, nu este întemeiată, față de considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, trebuie reținut că art. 17 din O. G. nr. 2/2001 impune, sub sancțiunea unei nulități exprese, cerința ca procesul verbal încheiat să cuprindă semnătura agentului constatator, fără a face însă vreo distincție raportat la modalitatea concretă în care semnătura va fi executată. Prin urmare, în măsura în care există posibilitatea generării unei semnături electronice cu privire la procesul verbal încheiat în aceeași formă, trebuie considerat că o asemenea semnătură întrunește condiția la care se referă art. 17 din O. G. nr. 2/2001, câtă vreme este îndeplinită, chiar și pe această cale, rațiunea pentru care legiuitorul a instituit condiția discutată, respectiv aceea de asumare și certificare a conținutului procesului verbal de către agentul constatator. Pe de altă parte, este de observat că potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001, În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, în toate situațiile fiind însă necesar ca semnătura electronică să întrunească cerințele stabilite de art. 4 pct. 4 din același act normativ pentru a putea fi invocată înaintea instanței, condițiile menționate fiind prezumate a fi îndeplinite în cazul unei semnături bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, după cum rezultă din art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 455/2001. În ce privește cauza de față, trebuie reliefată împrejurarea că intimata a făcut proba că agentul constatator deține certificatul calificat la care se referă textul mai sus menționat ( f. 10 ), așadar procesul verbal fiind generat în formă electronică, semnătura executată în aceeași modalitate, pe baza certificatului calificat, este valabilă și, prin urmare, întrunește inclusiv condiția la care se referă art. 17 din O. G. nr. 2/2001. În consecințǎ, întrucât procesul verbal a fost generat în formǎ electronicǎ, dupǎ cum se precizeazǎ și în cuprinsul sǎu ( f. 3 ), iar semnǎtura a fost executatǎ în aceeași modalitate, trebuie concluzionat cǎ a fost încheiat un act de constatare și sancționare contravenționalǎ în mod valabil, fațǎ de aceastǎ precizare nemaiprezentând importanțǎ împrejurarea cǎ, în mod concret, procesul verbal a fost comunicat petentului în formǎ scrisǎ, tipǎritǎ, de vreme ce înscrisul electronic a fost generat în mod valabil și existǎ ca atare, mai ales că formalitatea comunicării este impusă, în mod imperativ, de către legiuitor, prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, care se referă la înmânarea sau comunicarea, în copie, a actului de constatare și sancționare contravențională, ca o garanție a respectării drepturilor contravenientului și în vederea asigurării informării sale cu privire la încheierea și conținutul procesului verbal.
În consecință, ținând seama de ansamblul argumentelor anterior evidențiate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiatǎ plângerea formulatǎ de cǎtre petentul T. T. I. G., cu dom. în ., CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.02.2013, încheiat de cǎtre intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informaticǎ - CESTRIN -, cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6, CUI_, înregistrat la O. R. C. sub nr. J40/552/15.01.2004, cont bancar RO84 RNCB_ 0001, deschis la BCR Sector 1.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 13.09.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
20.09.2013 - 4 ex.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 8275/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|