Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 7905/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 16.09.2013

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. B.

GREFIER: Ș. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, privind procesul verbal de contravenție . nr._/15.03.2013.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de cererea petentei de judecare a cauzei și în lipsa acesteia de la dezbateri, conform dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.pr.civ.,

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 529 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apreciază durata cercetării procesului la 90 de zile.

Instanța constată că, la data de 24.04.2013, prin Serviciul Registratură, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri în probațiune. De asemenea, la data de 05.06.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare, însoțită de un set de înscrisuri în probațiune, iar la data de 18.07.2013, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în 2 exemplare.

Apoi, în temeiul art. 255 și 260 din Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

În temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 29.03.2013, petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/15.03.2013.

În motivare, petenta a învederat, în esență, că, în baza art. 13 alin. 1 lit. b din Regulamentul (CE) nr. 561/15.03._, precum și OG nr. 37/2007, capitolul I, art. 2, este exclusă de la utilizarea aparatului tahograf deoarece activitatea principală a societății este exploatare forestieră – 0220, iar la momentul la care a fost reținută fapta de către agentul constatator se poate constata efectuarea unei activități forestiere de transport bușteni pe o rază de 100 km de la sediul întreprinderii.

În drept, a invocat prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, petenta a depus înscrisuri (filele 3 – 17, 23 - 38).

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Legal citat, intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, prin Serviciul Registratură, în data de 05.06.2013, a depus întâmpinare – filele 42 – 43, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic încheiat.

În drept, a invocat prevederile HG nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 37/2007, Regulamentul (CE) nr. 561/2006, Regulamentul (CE) nr. 3821/85, Ordinul MT nr. 1058/2007, OG nr. 2/2001, art. 201 C.pr.civ.

În probațiune, a depus înscrisuri (filele 45 - 46).

La data de 18.07.2013, prin Serviciul Registratură, petenta a depus răspuns la întâmpinare – filele 53 – 54.

În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 15.03.2013 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul ISCTR, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 14 din OG nr. 37/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru faptul că, în urma controlului efectuat în trafic în data de 12.03.2013, la ., jud. Cluj, a fost depistat conducătorul auto Luna R., conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, cu remorca_, utilizator E. . care se deplasa în vederea efectuării unui transport rutier de marfă, iar la verificarea aparatului tahograf, cu care era echipat autoutilitara, precum și a dovezii de verificare s-a constatat faptul că era utilizat un aparat tahograf, care avea termenul de valabilitate al verificării periodice depășit, dovada de verificare găsită la bordul vehiculului, precum și autocolantul aplicat pe cabina autoutilitarei cu . și nr._ erau expirate la data de 01.11.2012; pentru aceste motive, petentei i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 8.000 lei.

În procesul verbal s-a menționat și faptul că petenta nu a fost de față la momentul întocmirii procesului verbal.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre acestea.

În cauză, petenta a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor art. 8 alin. 1 pct. 14 din OG nr. 37/2007, potrivit cărora „următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: 14. utilizarea unor tahografe neomologate, nesigilate, necalibrate, defecte sau care au termenul de valabilitate al verificării/calibrării periodice depășit.”

Sub acest aspect, petenta a invocat faptul că, în baza art. 13 alin. 1 lit. b, precum și OG nr. 37/2007, capitolul I, art. 2, era exclusă de la utilizarea aparatului tahograf.

Astfel, potrivit art. 13 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 561/15.03._, “cu condiția ca acest lucru să nu aducă atingere obiectivelor prevăzute la articolul 1, fiecare stat membru poate acorda derogări de la articolele 5-9 și să supună aceste derogări unor condiții speciale pe propriul teritoriu sau, cu acordul statului interesat, pe teritoriul unui alt stat membru, aplicabile transporturilor efectuate cu următoarele vehicule: (b) vehicule utilizate sau închiriate fără conducător auto de către întreprinderi agricole, horticole, forestiere, piscicole sau crescătorii, pentru transportul de mărfuri în cadrul activității profesionale specifice pe o rază de până la 100 km de la sediul întreprinderii”.

Apoi, conform art. 2 din OG nr. 37/2007, operațiunile de transport la care se face referire la art. 13 alin. (1) lit. a), b), c), d), h), k), m), n) și p) al Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 sunt exceptate, pe teritoriul României, de la aplicarea prevederilor acestui regulament.

Față de prevederile legale mai sus prezentate, instanța reține că, chiar dacă în cauză petenta ar fi fost exceptată de la utilizarea aparatului tahograf, fapta contravențională reținută în sarcina sa se încadrează în prevederile art. 8 alin. 1 pct. 14 din OG nr. 37/2007, respectiv utilizarea unui tahograf cu termenul de valabilitate al verificării periodice depășit, la data efectuării controlului din data de 12.03.2013, autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, cu remorca_, condusă de Luna R., era echipată cu aparat tahograf al cărui termen de valabilitate al verificării periodice era depășit, așa cum reiese din înscrisurile depuse la filele 45 – 46 din dosar. Astfel, așa cum s-a arătat, fapta contravențională reținută în sarcina petentei a constat în utilizarea unui aparat tahograf în condițiile art. 8 alin. 1 pct. 14, instanța apreciind că în mod legal s-a întocmit pe numele acesteia procesul verbal de contravenție, apărările petentei așa cum acestea au fost formulate prin plângerea contravențională având relevanță în situația în care i s-ar fi imputat faptul că nu utilizează un aparat tahograf, deși, potrivit legii ar fi avut aceasată obligația, nu în situația în care folosea (deși ar fi fost exclusă) un aparat tahograf cu termenul de valabilitate al verificării periodice depășit.

În consecință, instanța apreciază că aspectele mneționate de petentă nu sunt de natură a atrage anularea procesului verbal de contravenție.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Astfel, instanța constată că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acesteia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007. În cauză, petenta a susținut că, în urma formularului de control în trafic . nr. 5323 încheiat la momentul controlului de către agentul constatator, a efectuat verificarea tehnică a aparatului tahograf în data de 13.03.2013, însă, instanța are în vedere, așa cum rezultă și din procesul verbal de contravenție, că dovada de verificare . nr._, care a stat la baza întocmirii procesului verbal, era expirată din data de 01.11.2012.

Față de considerentele expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta . SRL și, pe cale de consecință, va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.03.2013.

În baza art. 453 alin. 1 Cpr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, având J_ și CUI RO_, cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., .. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, cu sediul procesual ales în Cluj-N., .. 17, jud. Cluj.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.03.2013.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 16.09.2013.

Președinte, Grefier,

Red./Dact. B.I.A. 03.10.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA