Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 14926/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: D. V. P.
GREFIER:S. E.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul C. T. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având in vedere procesul verbal de executare a mandatului de aducere, instanța in temeiul art. 313 al.3 NCPC va păși la judecarea cauzei.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând:
Prin plângerea înregistrată sub nr._ reclamantul C. T. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, in principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/12.06.2013 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea precizat că în data de 12.06.2013 se afla pe . când a fost oprit de poliție si sancționat prin încheierea procesului-verbal de contravenție pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 p. 23 din Legea nr. 61/1991. reclamantul a menționat că cele două doze de bere nu ii aparțineau si nu a fost surprins ținând în mână sau asupra nici un fel de băuturi alcoolice si nici nu a fost întrebat dacă acestea ii aparțin sau nu. A susținut că procesul verbal este nul absolut deoarece nu a fost înștiințat in legătură cu scrierea procesului verbal iar semnătura de pe acesta nu ii aparține.
În drept s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii si menținerea procesului verbal ca legal și temeinic (f. 10-11).
Instanța a administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile din dosar instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2013 s-a dispus sancționarea contestatorului C. T. cu amendă contravențională în sumă de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 p. 23 din Legea nr. 61/1991.
Conform mențiunilor din procesul verbal, in data de 12.06.2013 ora 00:50 reclamantul a fost depistat pe . in fața magazinului .. consumând băuturi alcoolice dintr-o doza de 0,5 l de bere C..
În raportul agentului constatator s-a detaliat situația de fapt.
Procesul verbal conține constatările personale ale agentului constatator, aflat la fața locului în momentul săvârșirii faptei, astfel că, actul întocmit în aceste condiții are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în eventualitatea în care acesta nu a făcut dovada contrară.
Reclamantul nu a făcut dovada unei situații de fapt diferite de cea reținută în procesul verbal de contraventie.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța retine ca au fost inserate toate mențiunile a căror lipsa este sancționată cu nulitatea expresă in condițiile art. 17 din OG nr. 2/2001. Lipsa semnării procesului verbal de către reclamant nu constituie un motiv de nulitate.
In drept fapta săvârșită de petent întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 3 p. 23 din Legea nr. 61/1991 si este sancționată cu amenda contravențională conform art. 4 al. 1 lit. e), cuprinsă între 100-500 lei.
Sancțiunea a fost corect individualizată de agentul constatator, cu respectarea dispozițiilor art. 21 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la solicitarea de inlocuire a amenzii cu avertisment, se constată că petentul nu a oferit nici un motiv de fapt si nu a propus probe care să ateste un pericol social mai scăzut si să justifice înlocuirea amenzii cu avertisment.
Având în vedere cele de mai sus, instanța, în temeiul art. 34 al. 1 OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul C. T. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravenționala formulată de C. T. domiciliat în Cluj-N., . jud. Cluj, in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N. . jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecatoria Cluj-N. sub sancțiunea nulitatii cererii.
Pronuntata in sedinta publica azi, 19.11.2013.
JUDECATOR:GREFIER:
D.-V. PopoviciEdith S.
Red/dact.D.V.P./16.01.2014
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|