Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7543/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța, din oficiu, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, apreciind durata procesului la un termen de judecată.

Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus petenta . SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/12.03.2013 și a măsurilor dispuse prin acesta ca fiind nelegale și netemeinice, iar în subsidiar, dacă se va trece peste apărările petentei, să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.

Arată că, la data de 12.03.2013, la orele 12,40, în loc. Vâlcele, jud. Cluj, reprezentanții pârâtei au încheiat procesul verbal atacat pe considerentul că ar fi fost surprins în trafic ansamblul auto format din autocar cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_, condusă de A. M. care transporta mărfuri rutiere, iar cu ocazia controlului, s-ar fi constatat că petenta, în calitate de transportator rutier, nu ar deține copie conforma a licenței comunitare valabile la data controlului, adică ora 12.03.2013, ora 11,37, aplicându-i-se amenda în sumă de 18.000 lei conform HG 69/2012 art. 6 alin. 1,2 lit. a, de asemenea s-a întocmit și proces verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, proces verbal ce are . nr._ din aceeași dată.

Din punctul de vedere al petentei amenda este nedatorată, iar starea de fapt este următoarea:

Mijlocul de transport format din autotractor cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ este într-adevăr proprietatea petentei, însă conform contractului de închiriere mijloace de transport din data de 26.02.2013, mijlocul de transport menționat mai sus, ca de altfel și alte mijloace, sunt închiriate și efectuează transporturi rutiere de mărfuri în numele și pentru ., dovadă fiind însăși contractul de închiriere precum și licența conformă pentru transportul rutier internațional de mărfuri nr._ emisă pentru ., valabilă pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, valabilă până la 11.03.2014.

Această licență de transport a fost emisă în baza cererii înaintată de ., către ARR, în data de 6.03.2013, când a primit ca și număr de intrare, nr. 1095.

Mai mult în contractul de închiriere încheiat între cele două societăți, la Cap. VII art. 7 lit. c, se stipulează clar faptul cp operatorul de transport, în speța de față ., are obligația de a lua măsuri cu privire la respectarea condițiilor legale care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și chiar obligația de obținere a licenței de transport.

Potrivit acestor obligații . s-a conformat și a obținut licența conformă, petenta nefiind operatori de transportatori, ci numai proprietarii care au încheiat mașinile către . care ea are calitatea de transportator motiv pentru care a și obținut licența.

Astfel contravenția nu este săvârșită de . SRL, ci eventual, ar fi imputabilă cel mult ..

În conformitate cu disp. art. 1 din OG 2/2001 modificată, privind regimul contravențiilor, „Constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilita si sancționata prin lege”, iar raportat cu situația prezentată, fapta nu este săvârșită cu vinovăție, nu este o faptă imputabilă petentei, adică petenta să fi acționat cu vinovăție, neprejudiciind cu nimic, neexistând nici un fel de date sau fapte care să ducă la prejudicierea vreunei persoane, operațiunea în sine, fiind în cel mai rău caz, o întâmplare, dar nu nelegală.

Cum scopul legii este unul de prevenție și educativ, având în vedere pericolul extrem de redus al unei asemenea fapte, se impune înlăturarea măsurilor dispuse, simplul avertisment în raport cu fapta, fiind suficient pentru îndeplinirea scopului legii.

Având în vedere că este vorba de o rimă abatere de la reglementarea legală, însă neimputabilă petentei, luând în considerare gradul redus de pericol social al faptei, apreciază că se impune, în conformitate cu art 7din OG 2/2001, înlocuirea amenzii cu caracter contravențional cu sancțiunea avertisment care „se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și constă în atenționarea verbală sau scrisă asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțite de recomandarea de a respecta dispozițiile legale”.

În drept: OG 2/2001.

S-au depus în probațiune copii ale procesului verbal de contravenție, licență transport, notificare, contract de închiriere.

Prin întâmpinarea formulată intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR a solicitat instanței respingerea plângerii petentei ca netemeinică și nelegală; menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție, cu obligarea petentei de a achita amenda contravențională iar în temeiul. art. 411 alin. 1 teza finală, solicită soluționarea cauzei și în lipsă.

Învederează instanței că plângerea nu poate fi admisă având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu disp. art. 3 pct. 5 din HG 69/2012 constituie contravenție „efectuarea transportului rutier în baza unei copii conforme a licenței de transport, a unei copii conforme a licenței comunitare ori a unei copii conforme a certificatului de transport în cont propriu retrase, suspendate, expirate, declarate pierdute sau necorespunzătoare tipului de transport efectuat ori care nu a fost eliberată pentru un vehicul deținut de operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu, după caz”.

Precizează că în conformitate cu disp. art. 3 pct. 39 din OG 27/2011 prin transport rutier se înțelege „deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operațiunile de încărcare/descărcare și de întocmire/distribuire a documentelor însoțitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă din transportul rutier”.

Susținerea petentei în sensul că nu este operatorul de transport care efectua transportul la momentul controlului și ca atare nu este subiectul activ al contravenției este nefondată. Din documentele transportului prezentate la control, copie conformă expirată, certificat de înmatriculare al vehiculului și scrisoarea CMR a căror planșe foto s-au depus la dosar, rezultă fără urmă de tăgadă ă transportul. de efectua de către . SRL și nu de către o altă societate de transport.

Prin urmare, fapta contravențională a fost delimitată corect, a existat, a fost constatată și sancționată, procesul verbal de contravenție reprezentând o stare de fapt la momentul controlului, deci petenta nu poate fi exonerată de răspundere deoarece fapta pentru acre a fost sancționată petenta este individualizată în mod clar de aRt.3 pct. 5 din HG nr. 69/2012.

În ceea ce privește gravitatea faptei contravenționale reținute în cadrul procesului verbal, învederează instanței că legiuitorul a înțeles să sancționeze gradual acest tip de fapte antijuridice.

Față de solicitarea petentei de a înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul, învederează instanței faptul că, potrivit art. 21 alin . 3 din OG 2/2001, se stabilește în mod elocvent că sancțiunea se aplică având în vedere mai întâi limitele acesteia din actul normativ special și, abia ulterior, în acele limite stabilite de acest act normativ se apreciază proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei. Are în vedere această interpretare a legii, întrucât, per a contrario, dacă legiuitorul care a conceput disp. HG nr. 69/2012, ar fi apreciat că gradul de pericol social al faptelor redus în raport cu condițiile de fapt și de gravitatea faptelor ce constituie contravenții, ar fi avut în vedere aplicarea sancțiunii „Avertismentului” ceea ce nu s-a întâmplat.

În situația în care legiuitorul, ar fi evidențiat în actul normativ această posibilitate în sensul aprecierii ca redus a pericolului social al contravențiilor constatate în materie de transport rutier, atunci contravenienții nu s-ar mai fi putut prevala de disp. OG nr. 2/2001 pentru a solicita exonerarea de răspundere contravențională în situații în care sancțiunea amenzii s-a aplicat în mod just fără vreo urmă de îndoială asupra modului de individualizarea sancțiunii aplicate, doar pentru că OG2/2001 prevede această posibilitate.

În acest sens, simpla apreciate că fapta contravențională ar fi de gravitate redusă încadrându-se în prevederile art. 5,6 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este nepertinentă, întrucât legiuitorul poate să aprecieze gradul de pericol social al unei fapte ce constituie contravenție. Totodată, trebuie remarcat că înlocuirea amenzii contravenționale cu „Avertismentul”nu este de natură să conducă la îndeplinirea scopului represiv și educativ al legii de sancționare în acest domeniu de activitate.

Pentru cele ce preced, solicită instanței să constate netemeinicia plângerii și în consecință să mențină temeinic și legal procesul verbal de contravenție dedus judecății cu sancțiunea principală dispusă prin acesta.

Prin răspunsul la întâmpinare petenta . SRL, arată că petenta după ce face o expunere a legislației aferente copiei conforme a licenței, respectiv existența acesteia la bordul vehiculului aflat în trafic, susține că plângerea petentei ar fi neîntemeiată și că solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment nu ar fi de admis, deoarece actul normativ special nu prevede acest lucru.

De remarcat este faptul că nu face nici un fel de critici cu privire la lipsa petentei de făptuitori, respectiv persoana care ar săvârșit așa zisa contravenție, motiv pentru care înțelege că apărările invocate sub acest aspect sunt legale și temeinice și de neînlăturat, văzând și atitudinea procesuală a pârâtei.

Petenta nu a susținut ca legislația specifică nu a impune existența licenței conforme la bordul vehiculului, ci faptul că petenta nu este persoana responsabilă de săvârșirea acestei contravenții motivat de faptul că: mijlocul de transport format din autotractor cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ este într-adevăr proprietatea petentei, însă conform contractului de închiriere mijloace de transport din data de 26.02.2013, mijlocul de transport menționat mai sus, ca de altfel și alte mijloace, sunt închiriate și efectuează transporturi rutiere de mărfuri în numele și pentru ., dovada fiind însăși contractul de închiriere precum și licența conformă pentru transportul rutier internațional de mărfuri nr._ emisă pentru ., valabilă pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, valabilă până la 11.03.2014.

Această licență de transport a fost emisă în baza cererii înaintată de . către ARR, din data de 6.03.2013, când a primit ca și număr de intrare, nr. 1095.

Mai mult, în contractul de închiriere încheiat între cele două societăți, la CAP VII, art. 7lit. se stipulează clar faptul că operatorul de transport, în speța de față ., are obligația de a lua măsuri cu privire la respectarea condițiilor legale care trebuie îndeplini te pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și chiar obligația de obținere a licenței de transport.

Potrivit acestor obligații, . s-a conformat și a obținut licența conforma, petenta nefiind operator de transport, ci numai proprietarii care au închiriat mașinile către .,cea care are calitatea de transportator, motiv pentru care a și obținut licența valabilă la momentul controlului.

Faptul că actul normativ special nu prevede posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertisment, nu este un motiv de respingere a acestui capăt de cerere al petentei, deoarece în cauza de aplică dispozițiile dreptului comun în materia contravențiilor, respectiv OG 2/2001.

Față de cele arătate solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, respingând apărările pârâtei așa cum au fost expuse prin întâmpinare.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.03.2013 petenta a fost sancționată pentru că a fost surprins în trafic ansamblul auto format din autocar cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_, condusă de A. M. care transporta mărfuri rutiere, iar cu ocazia controlului, s-ar fi constatat că petenta, în calitate de transportator rutier, nu ar deține copie conforma a licenței comunitare valabile la data controlului, adică ora 12.03.2013, ora 11,37, aplicându-i-se amenda în sumă de 18.000 lei conform HG 69/2012 art. 6 alin. 1,2 lit. a, de asemenea s-a întocmit și proces verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, proces verbal ce are . nr._ din aceeași dată.

Analizand procesul- verbal de contraventie atacat prin prisma motivelor de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG 2/2001, instanta constata ca acesta indeplineste conditiile de valabilitate prevazute de acest text legal.

In ceea ce priveste natura juridica a procesului-verbal de contraventie, instanta retine ca acesta este un act administrativ emanand de la o persoana investita, potrivit legii, cu atributii de constatare si sanctionare a faptelor savarsite impotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Sub acest aspect, actul astfel intocmit se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a rasturna aceasta prezumtie, conform art. 1169 C.civ.

În cauza dedusa judecatii, petentul nu a administrat nici o proba de natura a combate prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contraventie. Contractul de închiriere depus de petentă la dosarul cauzei nu este opozabil instanței. El nu poartă dată certă, putând fi întocmit pro causa. Din acest motiv, actul depus la filele 15,16 va fi înlăturat ca probă. Susținerile petentei, potrivit cărora . ar fi fost obligat să dețină licență de transport nu pot fi primite.

Pentru toate aceste motive, in baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga plangerea formulata de contestatator, ca neintemeiata.

Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în C., Calea Dunării, nr. 1, jud. D. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, cu sediul în București, .. 38, sector 1, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._/12.03.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.

JUDECATOR, GREFIER,

C. M. C. N. E. N.

Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex.,_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA