Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7703/211/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

DOSAR NR. UNIC_

ODCP 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Sedinta publica din data de 23.09.2013

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de catre petentul P. C. A. impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ incheiat in data de 26.02.2013 de catre intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N..

La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima si la a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care

In temeiul art. 255 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, instanta incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, in temeiul art. 392 din Noul Cod de procedura civila instanța declară închisă faza probatorie și retine cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrată la sediul intimatei in data de 27.02.2013, inaintata Judecatoriei Cluj-N. si inregistrata pe rolul acestei instanțe in data de 27.03.2013 in dosarul nr._ petentul P. C. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ incheiat in data de 26.02.2013 de catre intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N..

Motivele plangerii contraventionale se afla expuse la fila 2 din dosar.

Prin întâmpinare (f. 8) intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N. a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.

Motivele intampinarii se afla expuse la fila 8 din dosar.

Prin raspunsul la intampinare (f. 12) petentul a solicitat admiterea plangerii, iar in consecinta anularea procesului-verbal de contraventie nr._/26.02.2013 ca fiind netemeinic si nelegal, iar in subsidiar transformarea sanctiunii amenzii contraventionale in avertisment.

Motivele raspunsului la intampinare se afla expuse la fila 12 din dosar.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ incheiat in data de 26.02.2013 de catre intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N. petentul P. C. A. a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 100 lei, reținându-se că in data de 26.02.2013, ora 12, petentul a călătorit fără legitimatie de calatorie in municipiul Cluj-N., pe linia 50, intre statiile P-ta A. I. – P-ta M. V..

Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind încălcare a dispozițiilor art. 2 din HCL 767/2004.

Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu.

Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:

În data de 26.02.2013 petentul fost surprins circulând fara legitimatie de calatorie in municipiul Cluj-N., pe linia 50, intre statiile P-ta A. I. – P-ta M. V..

Prin intampinare, intimata nu neaga imprejurarea ca petentul avea abonament valabil, ci sustine ca era necesar ca petentul sa indice data si chioscul de bilete unde i-a fost eliberat abonamentul.

În aceste condiții, intrucat ii revine intimatei obligatia de a organiza si asigura un sistem prin care sa ofere posibilitatea verificarii cetatenilor care au abonament gratuit in baza lor de date, instanța apreciază că aplicarea sanctiunii avertisment pentru fapta menționată mai sus va fi suficientă pentru a atrage atenția petentului P. C. A. cu privire la obligația sa de a prezenta legitimatie de calatorie valabila sau bilet de calatorie atunci cand circula cu mijloace de transport in comun in Municipiul Cluj-N..

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata in parte si urmeaza a fi admisa in parte.

Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanta va admite in parte plângerea contraventionala formulata de catre petentul P. C. A. impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ incheiat in data de 26.02.2013 de catre intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N..

In consecinta, instanta va anula in parte procesul-verbal atacat, in sensul ca va inlocui sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului, in cuantum de 100 lei, cu sanctiunea avertisment.

De asemenea, instanta va atrage petentului atentia ca in viitor sa respecte prevederile legale, deoarece la o noua abatere i se va aplica o sanctiune mai severa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte plângerea contraventionala formulata de catre petentul P. C. A., cu domiciliul in Zalau, .. 45, jud. Salaj, impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._ incheiat in data de 26.02.2013 de catre intimata R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N., cu sediul in Cluj-N., ., nr. 128-130, jud. Cluj.

Anuleaza in parte procesul-verbal atacat, in sensul ca:

Inlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului, in cuantum de 100 lei, cu sanctiunea avertisment.

Atrage petentului atentia ca in viitor sa respecte prevederile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA