Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 12871/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 29 octombrie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. I. GROUP S.R.L în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 28.10.2013 petenta a depus note de ședință, după care:

În baza art. 131 C.pr.civ. raportat la art. 94 C.pr.civ. și art. 32 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

În baza art. 238 C.pr.civ. instanța apreciază că prezentul dosar în situația în care nu mai sunt alte cereri în probațiune se poate soluționa la termenul de astăzi.

Instanța dispune îndreptarea erorii materiale din Încheierea de ședință din data de 17.09.2013 în sensul că excepția tardivității plângerii a fost invocată din oficiu și nu de către intimat.

Instanța în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., art. 31 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 reține cauza în pronunțare asupra excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 31.05.2013, sub nr. de mai sus, înaintată de M. C.-N. și formulată de petenta S.C. S. I. GROUP S.R.L în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 10.01.2013.

În motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că, la data de 10.01.2013 aceasta nu mai era proprietara autoturismului.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În probațiune petentul a anexat copii după următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 5), factură (f. 4), certificat de atestare fiscală (f. 3), act de constatare și proces verbal de afișare (f. 7), dovada comunicării prin scrisoare recomandată (f. 8, 9), fotografie (f. 10).

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ a depus la data de 27.06.2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sarcina probei revine petentei. Totodată a subliniat că petentei i s-a solicitat comunicarea utilizatorului la data săvârșirii contravenției.

În drept, intimatul a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune a anexat copii după următoarele înscrisuri: adrese și corespondență (f. 19-24).

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.07.2013, petenta a arătat că subiect activ al răspunderii contravenționale poate fi doar șoferul care a utilizat acel autoturism, că certificatul de atestare fiscală confirmă înstrăinarea autoturismului, că a fost anulată H.C.L. nr. 149/2009, că a fost încălcat art. 19 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art. 248 alin. 1 și 2 C.pr.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu:

Prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 10.01.2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. a și art. 2 lit. e din H.CL. nr. 149/2009.

Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Întrucât procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentei, termenul de 15 zile pentru formularea de către contravenient a plângerii contravenționale curge de la data comunicării către acesta a procesului verbal.

Instanța reține că potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare le domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Astfel, instanța observă că intimatul a procedat în mod legal la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 10.01.201, mai întâi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform dovezilor de la filele nr. 8 și 9 din dosar, iar apoi, întrucât petenta nu a ridicat corespondența, intimatul a procedat la comunicarea prin afișarea acestuia la sediul petentei situat în C.-N., .. 23, ., la data de 01.02.2013 (f. 7), dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale.

Contrar celor susținute de petentă, excepția tardivității poate fi invocată din oficiu fiind o excepție de ordine publică, dat fiind dispozițiile imperative ale art. 34 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, conform cărora instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, deci revine în primul rând instanței de a analiza dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 31 alin. 1 O.G. nr. 2/2001. Totodată, trebuie subliniat că, atât data afișării procesului verbal de comunicare, cât și adresa la care s-a realizat afișarea sunt lizibile, fără a pune probleme, în acest sens, iar adresa de afișare este aceeași cu adresa indicată de petentă în plângerea depusă.

Având în vedere că, plângerea contravențională a fost formulată de către petentă la data de 11.04.2013, (f. 2), iar procesul verbal de constatare a contravenției_ încheiat la data de 10.01.2013 a fost comunicat petentei la data de 01.02.2013, instanța constată că plângerea contravențională nu a fost formulată de către petentă în cadrul termenului de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, termenul împlinindu-se în data de 18.01.2013.

Ca urmare, raportat la dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., instanța constată că plângerea contravențională a fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, motiv pentru care, deoarece petenta nu a probat că ar fi fost împiedicată să formuleze plângerea contravențională în cadrul termenului legal de o împrejurare mai presus de voința sa, potrivit art. 185 și art. 186 C.pr.civ., va admite excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu.

În consecință, instanța va respinge ca tardivă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. I. GROUP S.R.L în contradictoriu cu intimatul intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și va menține procesul verbal nr._ încheiat la data de 10.01.2013, împreună cu toate sancțiunile aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii, invocată din oficiu, și în consecință:

Respinge, ca tardivă, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. I. GROUP S.R.L cu sediul procesual ales în com. Feleacu, ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în C.-N., .-3, jud. C..

Menține procesul verbal nr._ încheiat la data de 10.01.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact./S.B.T./4 ex/28.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA