Plângere contravenţională. Sentința nr. 2784/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2784/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 25244/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ. 2784/2013

Ședința publică din: 13 februarie 2013

Instanța constituită din:

JUDECATOR: N. F. B.

GREFIER: C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul F. C. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, privind procesul verbal nr._/24.09.2012.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că s-a depus la dosar de către intimat, la data de 04 februarie 2013, prin serviciul registratură, întâmpinare.

Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat în temeiul art. 167 alin.1 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. În temeiul art. 150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și considerându-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 31.10.2012, sub nr._, formulată de petentul F. C. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 24.09.2012.

In motivarea plângerii petentul susține ca autovehiculul cu nr._ aparține fostului sau angajator . insa el nu a fost niciodată angajat in funcția de șofer ci electrician. Nu a avut niciodată in fisa postului si pe baza unui proces verbal un autovehicul primit in cadrul firmei. In plus, la data de 21.06.2012 el era in preaviz si concediu de odihna iar a doua zi, in 22.06.2012 i-a fost desfăcut contractul de munca.

Plângerea nu a fost motivata in drept.

În probațiune s-au depus copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal atacat si dovada de comunicare, copie carte de identitate.

Intimatul a formulat întâmpinare (f.6-8) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinicia si nelegala, anexând dovada comunicării, a solicitării adresate . si răspunsul primit.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 24.09.2012, petentul a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de H.C.L. nr. 149/2009 reținându-se în sarcina acestuia că la data de 21.06.2012, ora 19:35, a staționat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe domeniul public/privat al municipiului, . Mall au autovehicul de peste 2 tone.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Singura aparare a petentului legata de faptul ca nu ar fi folosit el mașina, nefiind încadrat ca șofer ci ca electrician si neavând predata mașina pe baza de proces verbal nu poate fi luata in considerare intrucat intimatul a făcut dovada ca a solicitat societatii proprietare a mașinii sa indice utilizatorul acesteia la data de 21.06.2012 (f.11) iar prin răspunsul dat de societate, a fost indicat petentul ca si conducător auto al acesteia (f.12), procesul verbal fiind astfel corect încheiat pe numele acestuia.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 400 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, reprezentând minimul legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. C. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și va menține procesul verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 24.09.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plangerea formulata de petentul F. C. C. domiciliat in C.-N., .. 47 A impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei nr._ incheiat la data de 24.09.2012 de catre M. C.-N. cu sediul in C.-N., .-3.

Definitiva.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 13.02.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

N.-F. B. C. O.

Red./dact:N.F.B./04.03.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2784/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA