Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 5084/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică de la 18.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale înaintate de către petentul I. D. G. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, privind procesul verbal de contravenție nr._/484/26.11.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.08.2013 întâmpinare formulată de către intimat și înscrisuri anexă (filele 21-31), iar la data de 30.09.2013 răspuns la întâmpinare formulat de către petent (filele 36-37).

Se constată că intimatul a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 100 de zile.

În temeiul art. 255 și art. 260 Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 23.02.2013, petentul I. D. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/26.11.2012.

În motivare, petentul arată că nu este persoana care a săvârșit fapta contravențională, că folosința autoturismului a fost transmisă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare/08.08.2012 numitului GAZOLINA V..

Cererea nu este întemeiată în drept.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 3-10).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/2007 și art. 1 alin. (2) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Intimata a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 14.08.2013, întâmpinare (filele 21-24), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat ca fiind legal și temeinic încheiat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 25-31).

La data de 30.09.2013, petentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (filele 36-37).

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 26.11.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/26.11.2012 (fila 29), pe baza notei de constatare . nr._/14.08.2012 (fila 30), prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 10 din HCL nr. 26/2010, constând în aceea că în data de 14.08.2012, în jurul orelor 12.20, a staționat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără tichet sau abonament de parcare valabil pe domeniul public din C.-N., .. 128, județul C..

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost încheiat în lipsa contravenientului, iar în cuprinsul său s-a consemnat „Persoanele de față refuză să se implice”.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acesteia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.

Contractul de vânzare-cumpărare/08.08.2012 (fila 4) nu este opozabil intimatei, atâta timp cât formalitățile privind publicitatea acestuia nu au fost îndeplinite.

De asemenea, împrejurarea că proprietatea autoturismului menționat a fost cedată unei alte persoane, nu este de natură a face dovada că o altă persoană, iar nu petentul este cea care a condus autoturismul la data și ora reținute în cuprinsul procesului verbal

În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.

Astfel, față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma convingerea că petentul va respecta pe viitor dispozițiile legale încălcate, motiv pentru care nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001.

În consecință, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petent ca neîntemeiată.

Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. D. G., cu domiciliul în C.-N., ., ., în contradictoriu cu intimata M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N., .-5, județul C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/26.11.2012, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/484/26.11.2012.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul C. – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./21.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA