Plângere contravenţională. Sentința nr. 3426/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3426/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 14043/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3426/2013
Ședința publică din 19 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. P. I. A. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravetionala
La apelul realizat în ședința de judecată se prezintă petentul și martorul P. R. A., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Conform art. 192 și urm. Cod pr. Civilă, intanța procedează la audierea martorului P. R. A., sub prestare de jurământ, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 24
Petentul personal arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul personal solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Instanța reține cauze spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 12 iunie 2012 petentul M. P. I. A. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 30.05.2012, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate si inlaturarea masurii complementare de retinere a permisului de conducere.
In motivare se arata ca la data mentionata a intrat de pe . cu intentia de a vira la stanga pe Calea Dorobantilor, efectuand virajul la dreapta pe culoarea verde intermitent a semaforului electric.A acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare, si pentru ca pietonii de p[e trotuarul celalat erau mai departe, a virat la dreapata si si-a continuat drumul pe Calea Dorobantilor.
Se mai arata ca agentul constatator nu i-a adus la cunostinta motivul pentru care a fost oprit in trafic.
Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal mentionat mai sus, petentul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiei prev de art.100/3/b din OUG nr. 195/2002 constand in aceea ca a condus autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare_ de pe . spre Calea Dorobantilor si la efectuarea virajului spre dreapta nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a strazii.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta intrucat, in primul rand, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibe în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.
În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.
Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cerererea formulată de petentul din cauza de față, instanța constata ca petenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate.
Prin urmare, din cele arătate, instanța constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauza de față a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
Totodată, instanța constată că, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedura civila, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 1169 cod civil doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
In cauza instanta a admis audierea martorului P. R. A., care prin declaratia sa a confirmat cele consemnate in cuprinsul procesului verbal.Practic, la intersectia strazii S. cel M. cu Calea Dorobantilor se afla un semafor care prin culoarea verde intermitent permite virajul la stanga in conditiile in care nu sunt angati pietoni in traversarea strazii.Nu poate fi primita sustinerea petentului si nici a martorului audiat potrivita careia acesta a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare, din moment ce ambii afirma ca de pe trotuarul celalalt erau angajati alti pietoni in traversa,in zona existand sens unic, deci obligatia de a se astepta pana la trecerea tuturor pietonilor.
Ca urmare, instanța retine, astfel, că prezumția de veridicitate a procesului-verbal rămâne în ființa, deoarece din probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă o situație contrară celor reținute în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Văzând si dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a califica fapta drept contravenție, întrucât, așa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză.
Prin urmare, întrucât petenta nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, vazand si regula „onus probandi incumbit actori”, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea acesteia ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de petentul M. P. I. A. domic in Cluj-N. .,., jud. Cluj impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 30.05.2012 de intimatul IPJ Cluj cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.02.2013.
P. GREFIER
E.-E. P. A. D.
PEE.PEE./4 EX./15.03.2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 14-02-2013,... | Reziliere contract. Sentința nr. 8641/2013. Judecătoria... → |
---|