Somaţie de plată. Hotărâre din 23-10-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 20739/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
ORDONANȚA CIVILĂ nr._/2013
Ședința Publică din 23 octombrie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către creditoarea S.C. P. T. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. O. Import Export S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta creditoarei, avocat V. A. C. în substituire avocat N. R., cu delegație de substituire depusă la fila 20 din dosar, lipsă fiind debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Având în vedere prevederile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j coroborat cu art. 1015 C pr.civ este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanta creditoarei depune înscrisuri, respectiv dovada comunicării și extrasul de la firma de curier din care rezultă data livrării. Aceasta arată că dovada de trimitere este semnătura reprezentantului societății debitoare. Nu are alte cereri, în afară de încuviințarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează, in temeiul articolului 258 și 255 Cod procedura civila proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei, constata încheiată faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentanta creditoarei solicită admiterea acțiunii și emiterea ordonanței de plată având în vedere că creanța este certă, lichidă și exigibilă, așa cum rezultă din actele depuse. Aceasta solicită să se ia în considerare și faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare, astfel că se poate considera ca o recunoaștere a datoriei, coroborată cu actele depuse și faptul că debitoarea nu a contestat debitele. Totodată, solicită obligarea debitoarei la cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 04.09.2013 înregistrată sub nr. de dosar_, creditoarea S.C. P. T. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. O. IMPORT EXPORT S.R.L. ca pe calea ordonanței de plată să fie obligată debitoarea la plata sumei de 484,39 lei reprezentând preț neachitat; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că în cadrul raporturilor profesionale derulate de părți a livrat debitoarei o . produse (banda fixare) în condițiile și prețul stabilite de părți. Pentru acestea a emis factura fiscală . nr.8872/16.11.2011 în valoare de 484,39 lei, scadentă la data de 16.11.2011. Debitoarea nu a achitat suma datorată. Anterior înregistrării cererii a comunicat debitoarei prin scrisoare recomandată cu valoare declarată și confirmare de primire, somația prevăzută de art.1014 C.pr.civ, iar debitoarea a recepționat somația la data de 22.07.2013 la punctul de lucru și la data de 29.07.2013 la sediul social, termenul de 15 zile expirând. Consideră a avea o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept s-a invocat art. 1013, art.1014, art.1017 alin.3, art.1021 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru.
Debitoarea, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu și-a exprimat poziția procesuală prin reprezentant în fața instanței.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea și înscrisurile anexate instanța reține următoarele:
Înscrisul depus la dosarul cauzei confirmă caracterul cert al obligației de plată a sumei de 484,39 lei de către debitoare, reprezentând contravaloare produse conform facturii fiscale . nr.8872/16.11.2011, scadentă la data de 16.11.2011. Deși factura fiscală nu poartă semnătura reprezentantului debitoarei, factura fiscală a fost comunicată debitoarei la data de 17.11.2011 (f.21-22).
Debitoarea nu a contestat cuantumul debitului, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a acestuia conform art.1018 alin. 3 C.pr.civ.
Verificând condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ și următoarele privind procedura ordonanței de plată, instanța reține că aceasta se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Din probele existente la dosar, instanța a constatat că există o creanță certă, ea derivă dintr-un contract civil (încheiat între profesioniști), iar aceasta este lichidă și exigibilă anterior introducerii prezentei cereri.
În concluzie, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1013 și urm. C.pr.civ, în temeiul art. 1021 alin.1, alin.3 C.pr.civ instanța va admite cererea creditoarei și va ordona debitoarei să plătească creditoarei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 484,39 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale . nr.8872/16.11.2011.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 C.pr.civ raportat la culpa procesuală a debitoarei, instanța o va obliga la plata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ:
Admite cererea de ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. P. T. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., . nr.14, ., înscrisă la ORC sub nr. J_, având CUI_, atribut fiscal RO, cont bancar RO02INGB_3582-ING Bank Cluj, prin reprezentant legal administrator I. R. D., cu sediul procesual ales la Cabinet avocat R. N. situat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. O. IMPORT EXPORT S.R.L. cu sediul în Băltești, ., jud.Prahova, înscrisă la ORC sub nr. J_, CUI RO_, prin reprezentant legal administrator I. I., și în consecință:
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 484,39 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale . nr.8872/16.11.2011.
Obligă debitoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2013.
JUDECATOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./22.11.2013/4ex
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5756/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|