Plângere contravenţională. Sentința nr. 4709/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4709/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 29914/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

DOSAR NR. UNIC_

O.D.C.P. 3185

SENTINTA CIVILA NR. 4709/2013

Sedinta publica din data de 11.03.2013

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de către petentul R. D. A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 04.12.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta petentul personal, legitimat cu C.I. . nr._ si CNP_, lipsa fiind intimatul.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care a invederat instantei ca la data de 01.03.2013 intimatul a depus la dosar intampinare in doua exemplare si copie a procesului-verbal de contraventie incheiat petentului, . (f. 12-15), un exemplar din intampinare fiind comunicat petentului, dupa care

Petentul arata ca isi mentine plangerea contraventionala asa cum a fost formulata.

Instanta acorda cuvantul in probatiune.

Petentul arata ca solicita probele indicate in cuprinsul plangerii contraventionale. Solicita emiterea unei adrese catre Municipiul Cluj-N. – Directia Tehnica – Serviciul Siguranta Circulatiei Urbane si Retele Edilitare pentru a comunica la dosar inregistrarea video efectuata cu camerele de supraveghere a traficului rutier.

La interpelarea instantei, petentul arata ca nu a formulat o cerere catre aceasta institutie in vederea stocarii inregistrarii video solicitate la acest termen.

Instanta observa ca de la data incheierii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei si pana la acest termen de judecata au trecut mai mult de 15 zile, iar petentul a aratat ca nu a formulat o cerere prin care sa solicite stocarea inregistrarii video efectuate cu camerele de supraveghere a traficului rutier. Avand in vedere ca este de notorietate faptul ca termenul de pastrare de catre Municipiul Cluj-N. – Directia Tehnica – Serviciul Siguranta Circulatiei Urbane si Retele Edilitare a inregistrarilor video efectuate cu camerele de supraveghere a traficului rutier din Municipiul Cluj-N. este de doar 15 zile, instanta respinge cererea in probatiune formulata de catre petent, de emitere a unei adrese catre Municipiul Cluj-N. – Directia Tehnica – Serviciul Siguranta Circulatiei Urbane si Retele Edilitare pentru a comunica la dosar inregistrarea video efectuata cu camerele de supraveghere a traficului rutier, ca nefiind utila solutionarii cauzei.

Asupra cererii in probatiune formulate de catre petent prin plangerea contraventionala, de efectuare a unei adrese catre administratorul drumului in vederea prezentarii intervalului orar de functionare a semaforului electric situat la intersectia dintre . si . Cluj-N., instanta respinge aceasta cerere in probatiune ca nefiind concludenta, nici utila pentru solutionarea cauzei.

Petentul arata ca la data incidentului nu a existat nici un martor ocular. Subliniaza ca in momentul in care autovehiculul pe care il conducea se afla la circa 20 de metri inaintea intersectiei, in fata sa a patruns in intersectie un alt autovehicul, pe culoarea verde a semaforului, existand posibilitatea ca semaforul electric sa fi aratat culoarea galben la momentul in care a patruns in intersectie, insa in aceasta situatie nu ar mai fi fost posibila o oprire in timp util a autovehiculului pe care il conducea.

Petentul arata ca nu are alte cereri in probatiune de formulat.

Instanta, in temeiul art. 167 Cod pr. civila, incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Nefiind exceptii de invocat sau alte cereri in probatiune de formulat, in temeiul art. 150 Cod pr. civila instanta declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul in dezbateri pe fondul cauzei.

Petentul solicita instantei admiterea plangerii contraventionale asa cum a fost formulata si anularea procesului-verbal de contraventie contestat, fara cheltuieli de judecata. Totodata, solicita restituirea amenzii pe care a achitat-o.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:

Prin plângerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 18.12.2012 in dosarul nr._, petentul R. D. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 04.12.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, ca netemeinic si nelegal si implicit anularea sanctiunilor aplicate prin acesta. Totodata, petentul a solicitat obligarea intimatului la restituirea in favoarea petentului a sumei de 140 lei platita cu titlu de amenda, reprezentand ½ din amenda stabilita in sarcina sa.

Motivele plangerii contraventionale se afla expuse la filele 3-5 din dosar.

In probatiune, petentul a solicitat efectuarea unei adrese catre Administratorul drumului, in vederea prezentarii intervalului orar de functionare a semaforului situat la intersectia dintre . si . prezentarea de catre acesta a unei eventuale inregistrari din respectiva intersectie cu pretinsa contraventie savarsita de petent.

Petentul a anexat plangerii un set de inscrisuri (f. 6-9).

Petentul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, in temeiul dispozitiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Plangerea a fost formulata in termenul legal.

Prin intampinare, intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.

Motivele intampinarii se afla expuse la filele 12-14 din dosar.

Intimatul a anexat intampinarii copie a procesului-verbal de contraventie incheiat petentului (f. 15).

Intimatul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, in temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 04.12.2012 incheiat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ (f. 6, 15), petentul R. D. A. a fost sanctionat de catre intimat cu amenda contraventionala in suma de 280 lei (echivalentul a patru puncte-amenda) si cu sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, retinandu-se ca in data de 04.12.2012, ora 19.07, pe . din Cluj-N., petentul a condus auto Smart cu nr. CJ_ pe . din directia Cart. Marasti spre Centru, iar la intersectia cu . fi respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric aflat in functiune.

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt ce implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 04.12.2012 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

In privinta motivelor de nulitate a procesului-verbal invocate de catre petent, instanta apreciaza ca acestea nu pot conduce la anularea procesului-verbal, deoarece petentul nu a facut dovada faptului ca i-ar fi fost cauzata vreo vatamare ce nu ar putea fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului-verbal.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta constata, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, in sensul ca in data de 04.12.2012, ora 19.07, in Cluj-N., petentul a condus autovehiculul marca Smart cu nr. de inmatriculare CJ_ pe . din directia Cart. Marasti spre Centru, iar la intersectia cu . respectat semnificatia culorii rosii a semaforului electric aflat in functiune.

Aceasta stare de fapt rezulta din cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat.

Instanta constata ca, potrivit art. 1169 C.civ., „cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”, or, petentul nu a facut, prin nici un mijloc de proba, dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie contestat, astfel incat nu a inlaturat prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie.

F. de starea de fapt retinuta, instanta constata ca fapta savarsita de catre petent intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute si sanctionate de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002.

Cat priveste individualizarea sanctiunilor ce i-au fost aplicate petentului, instanta retine ca potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

In prezenta cauza, instanta apreciaza ca agentul constatator a facut o justa individualizare a sanctiunilor aplicate prin procesul-verbal.

Instanta apreciaza ca nu se impune inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, deoarece fapta savarsita de catre petent prezinta un grad de pericol social suficient de ridicat pentru a atrage aplicarea amenzii contraventionale si a sanctiunii contraventionale complementare, procesul-verbal fiind temeinic incheiat si sub acest aspect.

In consecinta, plangerea contraventionala este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul R. D. A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 04.12.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ si va menține procesul-verbal atacat, considerandu-l legal si temeinic.

Avand in vedere ca plangerea contraventionala a fost respinsa, instanta va respinge ca fiind neintemeiata cererea petentului de obligare a intimatului la restituirea in favoarea petentului a sumei de 140 lei achitate de catre petent, reprezentand jumatate din minimul amenzii contraventionale aplicate (f. 7).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul R. D. A., cu domiciliul in Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 04.12.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj.

Menține procesul-verbal atacat.

Respinge ca fiind neintemeiata cererea petentului de obligare a intimatului la restituirea in favoarea petentului a sumei de 140 lei achitate de catre petent, reprezentand jumatate din minimul amenzii contraventionale aplicate.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./5 ex./03.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4709/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA