Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 154/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 154/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 18252/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 154/2013
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2013
Completul constituit din:
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: M. M.
Ministerul Public este reprezentant prin PROCUROR M. T.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ-N. în contradictoriu cu intimatul D. G. T., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul dispozițiilor art. 150 C. proc. civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2012, petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ – N. în contradictoriu cu intimatul D. G. T. a solicitat instanței înlocuirea amenzii aplicate contravenientului cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În fapt, se arată că prin procesele verbale atașate cererii, s-a constatat săvârșirea de către intimat a faptei contravenționale de a călători cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau legitimație de călătorie valabilă.
Primăria a restituit procesele verbale, motivând că din verificările efectuate s-a constatat că intimatul contravenient nu deține bunuri și nu realizează venituri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Reprezentantul Ministerului public a pus concluzii de admitere a cererii petentei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Față de probatoriul administrat, instanța va reține că:
Prin procesele-verbale_/2012,_/2012,_/2012,_/2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională, în cuantum total de 400 de lei pentru că a călătorit cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau legitimație de călătorie valabilă( f.5-9).
Procesele-verbale au devenit titluri executorii prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că intimatul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.
Potrivit art. 391 din O.G. nr. 2/2001” în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitivã a sancțiunii și nu existã posibilitatea executãrii silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția cãreia s-a sãvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestãrii unei activitãți în folosul comunitãții, ținându-se seama, dupã caz, și de partea din amendã care a fost achitatã.În cazul în care contravenientul, citat de instanțã, nu a achitat amenda în termenul prevãzut la alin. (1), instanța procedeazã la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestãrii unei activitãți în folosul comunitãții pe o duratã maximã de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.
Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale și prin urmare va admite cererea și va înlocui amenda cu prestarea unei activităti în folosul comunității, în temeiul art. 391 din OG nr. 2/2001.
Conform art. 17 alin. 2 din O.G. nr. 55/2002 în executarea mandatului, primarului unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată, condițiile în care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre masurile luate unitatea la care se va presta activitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta R. A. DE TRANSPORT U. DE CĂLĂTORI CLUJ – N. cu sediul în Cluj-N. . nr. 128-130 jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul D. G. T. cu domiciliul în loc. Șieu nr. 161A jud. Bistrita Năsăud, în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum total de 400 lei stabilită prin procesul verbal întocmit de petent, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, timp de 40 ore, cu executare în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. M. M.
DC/DC/13.03.2013/5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8563/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4709/2013.... → |
---|