Plângere contravenţională. Sentința nr. 783/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 783/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 19235/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 783/2013
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2013
Completul constituit din:
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de petenta S.C. A. M. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare și respectiv, lăsarea cauzei la finalul dezbaterilor, față de lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, note scrise din partea petentei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, față de care reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, reține că:
Prin plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. A. M. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ solicită instanței ca prin soluția ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal nr._ încheiat de intimat.
În fapt, în esență se arată că procesul verbal este netemeinic și nelegal, fapta nefiind savârșită de către petentă.
În drept OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Intimatul nu și-a exprimat poziția procesuală.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În cursul judecății s-a încuviințat proba cu înscrisurile.
Față de probatoriul administrat, instanța va reține că:
Prin procesul-verbal de contravenție constatare și sancționare a contravenției nr._/23.07.2012 încheiat de către intimatul M. C.-N., petenta a fost sancționată cu amendă de 300 lei, pentru că la data de 28.02.2012 ora 10, 57 proprietarul sau utilizatorul auto_ a incalcat prevederile HCL nr. 149/2009 lit. b) „oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor/autovehiculelor pe trotuar” (f. 5).
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că potrivit disp. art. 1 și 16 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, iar procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele contravenientului (respectiv denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care reprezintă persoana juridic.
În speță, persoana reținută de organul constatator ca fiind contravenientul nu este persoana vinovată de săvârșirea faptei contravenționale menționată în procesul-verbal.
Din înscrisurile depuse (f. 21, 22- adresele emise de Institutia prefectului) rezultă că petenta nu era la data reținută în procesul verbal proprietarul autovehiculului_ . De altfel acest lucru rezultă si din adresa emisă de către intimat, de la fila 20, din care rezultă că autovehiculul in cauză este proprietatea altei persoane.
Având în vedere cele de mai sus, constatându-se că nu petenta este persoana vinovată de săvârșirea faptei urmează ca plângerea formulată să fie admisă, în consecință se va anula procesul verbal si va fi exonerată petenta de la plata amenzii stabilită în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în G. ., in contradictoriu cu M. C.-N.- POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în .-3 jud. C.
Anulează procesul verbal nr._/23.07.2012 și exonerează petenta de la plata amenzii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. M. M.
DC/DC/01.04.2013/5 ex.
← Pretenţii. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Încheierea nr. 2254/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|