Pretenţii. Încheierea nr. 3067/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3067/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 24424/211/2011
ROMÂNIA Cod operator de date cu caracter personal nr.3185
JUDECĂTORIA CLUJ N.
CIVIL
DOSAR Nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 3067/2013
Ședința publică de la 15 februarie 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulată de petentul . A ENERGIEI ELECTRICE “ ELECTRICA FURNIZARE SA”, având ca obiect învestire cu formulă executorie.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.02.2013 petenta . A ENERGIEI ELECTRICE “ ELECTRICA FURNIZARE SA” a solicitat învestirea cu formulă executorie a Sentinței Civile nr_/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj N. în dosarul nr_ .
Cererea a fost legal timbrata.
În susținerea cererii, petentul a depus copie de pe Sentința Civilă nr_/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj N. în dosarul nr_ /2012.
În dovedirea cererii s-au anexat înscrisuri: hotărârea judecătorească a cărei învestire se solicită.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Analizând cererea formulată, instanța reține dispozițiile art. 376 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile.
Având în vedere că Sentința Civilă nr_/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj N. în dosarul nr_ este irevocabilă, astfel că potrivit art. 377 alin 2 pct 4 c.p.c., în temeiul art. 376 alin 1 c.pc. și art. 269 c.pc. va admite cererea formulată și va dispune investirea cu formulă executorie a sentinței solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite cererea formulată de petentul . A ENERGIEI ELECTRICE “ ELECTRICA FURNIZARE SA”.
Investește cu formulă executorie Sentinței Civile nr_/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj N. în dosarul nr_ privind pe reclamanta . A ENERGIEI ELECTRICE “ ELECTRICA FURNIZARE SA” în contradictoriu cu pârâta M. S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. - S. N. Z. E. F.
← Pretenţii. Hotărâre din 11-12-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6885/2013.... → |
---|