Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 13618/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA NR._/2013

Ședința publica din data de 07 octombrie 2013

Instanța constituita din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Ministerul Public reprezentat prin Procuror: L. M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR CALATORI " CFR CALATORI " SA BUCURESTI - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CLUJ in contradictoriu cu intimatul G. O. Ș., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal făcut în sedinta publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

În temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, reprezentanta Ministerului Public solicita instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 alin. 1/C. proc. Civilă, instanta închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Constata ca:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petenta SNTF CFR Calatori SA - Sucursala Cluj a chemat în judecată pe intimatul G. O. Ș., solicitând înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.08.2005 incheiat de petenta cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

In fapt, petenta a arătat in esenta ca a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere deoarece intimatul nu a achitat de bunavoie amenda ce i-a fost aplicata prin procesul verbal sus-mentionat, iar executarea silita a acestei amenzi nu a fost posibila deoarece Directia de Taxe si Impozite Locale de la domiciliul intimatului a constatat ca acesta nu are venituri sau bunuri urmaribile.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 39 indice 1 OG nr. 2/2001.

Intimatul, desi i s-a comunicat cererea de chemare in judecata (f. 59), nu a depus intampinare in termenul de 25 de zile instituit de art.205 alin.1/NCPC.

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Deliberand asupra acestora, instanta retine urmatoarele:

Potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG 2/2001,in cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

In speta, prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.08.2005 incheiat de petenta (f. 2) s-a aplicat intimatului o amenda contravenționala în cuantum de 140 lei.

Prin cererea introductiva de instanta, petenta a aratat ca intimatul nu a contestat procesul verbal sus-mentionat in termenul legal de 15 zile si nici nu a achitat de bunavoie amenda ce i-a fost aplicata, iar intimatul nu a formulat intampinare pentru a contesta aceste sustineri.

Urmare a definitivarii sanctiunii aplicate intimatului prin procesul verbal sus-mentionat, acesta fost inaintat de catre petenta la Directia de Taxe si Impozite Locale de la domiciliul intimatului, in vederea executarii silite, insa din adresa nr. 7230/4.12.2012 emisa de Primaria Boldesti-Scaeni, rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite a intimatului, nefiind identificate surse de venit sau bunuri ale acestuia care sa poata fi executate (f. 6-7).

Totodata, din adresa mai-sus-mentionata si respectiv din inscrisurile depuse la (f. 8 si urm.) rezulta ca demersurile petentei pentru punerea in executare silita a amenzii aplicate intimatului au fost efectuate cu respectarea termenului de prescriptie de 5 ani prevazut de art. 131/C.pr. fisc.

Asa fiind si retinand si dispozitiile deciziei nr. 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale si respectiv ale deciziei nr. 7/2010 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, instanta apreciaza ca in speta sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 pentru a se dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contravenționale cu sanctiunea prestarii unei activități în folosul comunității si in consecinta va admite cererea formulata de petenta in acest sens, inlocuind amenda contraventionala in cuantum de 140 lei aplicata intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.08.2005 incheiat de petenta cu sancțiunea prestării a 14 ore de munca in folosul comunitatii.

În ceea ce privește numărul de ore de muncă sus-mentionat, acesta a fost stabilit prin raportare la numarul maxim de ore de munca ce pot fi dispuse, precum și prin raportare la natura faptei pentru care a fost sanctionat intimatul și respectiv la gradul concret de pericol social al acesteia, reflectat in cuantumul amenzii aplicate intimatului de agentul constatator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de petenta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR CALATORI " CFR CALATORI " SA BUCURESTI - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr.17, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimatul G. O. Ș., cu domiciliul în Boldești Scăeni, ., jud. Prahova.

Inlocuieste sanctiunea amenzii in cuantum de 140 lei, aplicata intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.08.2005 incheiat de petenta, cu sanctiunea munca in folosul comunitatii timp de 14 ore, ce se va executa in localitatea de domiciliu a intimatului, in conformitate cu programul si in conditiile stabilite de Primarul Orasului.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 7.10.2013.

JUDECATOR GREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. LM/Tehnored. LM/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA