Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4415/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4415/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 18656/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4415/2013

Ședința publică din 06.03.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: RODCA E. G.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de reclamanta M. O. împotriva pârâtei S.C. D. RETAIL S.A., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, față de împrejurarea că, deși legal citată pentru acest termen de judecată, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar stabilite în sarcina sa, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr.146/1997 modificată și al art. 137 Cod proc.civ., din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

JUDECĂTORIA

Asupra prezentei cauze civile,

Reține că în data de 8.08.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., acțiunea civilă formulată de reclamanta M. O. împotriva pârâtei S.C. D. RETAIL S.A. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.12.2009 între părți cu consecința restituirii prețului de 4.294 lei, cu obligarea pârâtei la plata de daune moratorii în cuantumul dobânzii legale/zi de întârziere de la data refuzului remedierii produsului defect, iar în subsidiar să oblige pârâta la repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, prejudiciu în cuantum de 921 lei constând în echivalentul valorii bateriei produsului achiziționat cu daune moratorii în cuantumul dobânzii legale/zi de întârziere de la data refuzului remedierii produsului defect, cu cheltuieli de judecată

În fapt, reclamanta a arătat în esență că a achiziționat de la pârâtă un laptop Sony Vaio, iar la data de 5.12.2011 a formulat la pârâtă, în termenul de garanție a produsului de 2 ani, o cerere de remediere a defecțiunilor. Astfel, a arătat pârâtei că laptopul într-o perioadă de o săptămână a ajuns la o durată de funcționare de maxim 1-2 minute, după care laptopul se oprea brusc. La această cerere, pârâta i-a comunicat faptul că nu ea răspunde pentru garanție ci producătorul Sony Vaio. Întrucât a întâmpinat dificultăți în remedierea defecțiunilor, respectiv în înlocuirea produsului achiziționat, reclamanta a promovat prezenta acțiune civilă.

Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani, iar acțiunea civilă promovată de reclamantă nu este scutită de taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art.2 din Legea nr.146/1997 rep. instanța a procedat la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru raportat la valoarea pretențiilor, rezultând o taxă judiciară de timbru de 439,2 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Totodată, se mai reține că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă a fost respinsă prin încheierea civilă nr.1331/6.02.2013, astfel că s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar datorat.

Deși citată cu această mențiune, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația impusă de către instanță, astfel că întrucât potrivit art.20 alin.1 si 3 din Legea nr.146/1997 rep. taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în temeiul art.137 C.proc.civ. raportat la textele legale mai sus amintite, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a acțiunii civile și va dispune anularea ca netimbrată a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția nelegalei timbrări a acțiunii civile și în consecință:

Anulează ca nelegal timbrată acțiunea civilă formulată de reclamanta M. O. domiciliată în mun. Cluj-N., ., . împotriva pârâtei S.C. D. RETAIL S.A. cu sediul în mun. Târgu S., ., jud. C. și cu sediul reprezentanței în com. Florești, ..492-500, jud. Cluj, C. RO_, având ca obiect rezoluțiune contract.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

R. E. G. A. M.

Red.5 ex.-14.03.2013./R.E.G./R.E.G./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4415/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA