Somaţie de plată. Hotărâre din 03-09-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 14755/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 3 septembrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: P. A.
GREFIER: M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoare av. M. M., lipsă fiind reprezentantul debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând competența în cf. cu dispozițiile art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 94 pct.1 lit. a, art. 1015, art. 107 NCPC.
Reprezentantul creditoarei arată că nu are cereri prealabile de formulate sau excepții de invocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 254 C.pr.civ. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii, emiterea ordonanței de plată împotriva debitoarei, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, facturile fiind acceptate de către debitoare. Solicită acordarea de cheltuieli judiciare, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._/211/2013, creditoarea . a chemat în judecată pe debitoarea . solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plata prin care debitoarea să fie obligata la plata sumei de_,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale în baza contractului nr. 2328/11.04.2011 având ca obiect efectuarea încercărilor de laborator pentru materiale de construcții, modificat prin actul adițional nr. 1/10.04.2012. Creditoarea a prestat serviciile asumate, emițând facturile nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012, iar la data de 31.01.2012 debitoarea a recunoscut debitul, prin semnarea extarsului de cont înregistrat sub nr. 8497/03.04.2013, arătând că vor efectua plata în cel mai scurt termen. Debitoarea a fost somata să achite debitul în condițiile art. 1014 c.pr.civ., atât la sediul social, cât si la sediul indicat în contact.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1013, 1014 NCPC, art. 662 NCPC.
În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: contractul nr. 2328/11.04.2011, cu actul adițional nr. 1/10.04.2012, somație nr. 11/23.04.2013, cu dovada de comunicare, extars de cont înregistrat sub nr. 8497/03.04.2013, facturile nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012 (f. 5-30)
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 150 lei taxă judiciară de timbru (f. 4, 36).
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat creditoarei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul nr. 2328/11.04.2011, prelungit prin actul adițional nr. 1/10.04.2012, având ca obiect prestarea serviciilor de încercare laborator pentru materiale de construcții, pe baza solicitărilor din comenzile/fisele de transmiterea probelor de către beneficiar.
În executarea contractului încheiat între părți, creditoarea a emis facturile nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012 în valoarea totală de_,82 lei, comunicate debitoarei prin posta. La data de 31.03.2013, debitoarea a confirmat extrasul de cont înregistrat sub nr. 8497/03.04.2013 pentru suma de_,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor menționate.
În drept, potrivit art. 1013 C.pr.civ procedura specială a ordonanței de plata se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că acestea fac dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art. 1013 C.pr.civ., existența creanței rezultând din contractul încheiat între părți, cuantumul acesteia fiind determinat în cuprinsul facturilor fiscale si extrasului de cont, confirmat de debitoare, și scadenta, raportat la dispozițiile art. 5.3 din contract, creanță necontestată de debitoare în condițiile art. 1018 alin 3 c.pr.civ., împrejurare pe care instanța o va aprecia ca o recunoaștere a pretențiilor formulate.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 1013 c.pr.civ. coroborat cu art. 1270 C.civ., în temeiul art. 1021 c.pr.civ. instanța va admite cererea creditoarei si va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de_,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de către creditoare, instanța apreciază că suma solicitată de creditoare cu titlu de onorariu de avocat este disproporționată în raport de apărarea efectiv efectuată în sprijinul acesteia de către apărătorul ales, cauza fiind judecata la un singur termen de judecată, la care nu au fost dezbateri contradictorii, motiv pentru care va reduce pretențiile creditoarei cu acest titlu de la suma de 1500 de lei la suma de 700 de lei. Față de dispozițiile art. 453, art. 451 va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 850 lei reprezentând cheltuieli de judecata (taxă de timbru și onorariu de avocat, redus).
Ordonanța va fi comunicată părților, de îndată, potrivit 1021 alin 5 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, J_ ,C. RO_, împotriva debitoarei ., cu sediul în T., ., nr. 24 B, jud. Cluj, J_, C. RO_.
Ordona debitoarei să plătească creditoarei suma de_,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr._/29.11.2012, nr._/31.10.2012, nr._/28.09.2012, nr._/31.08.2012, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Reduce cuantumul onorariului de avocat solicitat de creditoare de la suma de 1500 de lei la suma de 700 de lei.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constând in taxa de timbru si onorariu de avocat.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.
Pronunțată în sedință publică, azi, 03.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. M. M.
Red/tehn.PA/4 ex./23.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|