Contestaţie la executare. Sentința nr. 8746/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8746/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 10174/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8746/2013
Ședința publică din 29 mai 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul G. T. în contradictoriu cu intimata S.C. CORPORAȚIA N. IDEAS S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în data de 24 mai 2013, reclamantul a depus concluzii scrise și că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 22 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 24.04.2013, înregistrată sub nr. de dosar_, contestatorul G. T. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata S.C. CORPORAȚIA N. IDEAS S.R.L., pe calea contestației la executare desființarea (anularea) tuturor formelor de executare silită începute în dosarul de executare nr.580/2010 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. R. M. și radierea somației de executare silită înscrisă în CF nr._-C1-U99; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că împotriva sa a fost demarată executarea silită pentru sume de bani la plata cărora a fost obligat prin 3 hotărâri judecătorești. În urma verificării dosarului execuțional a observat că între somația din 17.04.2013 și actul anterior de urmărire au trecut mai mult de 6 luni, ceea ce are drept consecință perimarea executării silite, conform art.389 C.pr.civ. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele ale art.391 C.pr.civ potrivit căruia „încălcarea dispozițiilor art.384, 385,387 și 389 atrage anularea executării”. Este clar că dacă un dosar execuțional se lasă în nelucrare mai mult de 6 luni, executarea silită se perimă și toate actele de executare făcute până la acel moment în dosarul execuțional își pierd valabilitatea, adică devin nule. În conformitate cu prevederile invocate, orice parte interesată poate solicita constatarea perimării care produce efecte de drept, iar instanța doar va constata acest fapt.
În drept s-au invocat prevederile art.389 și urm. C.pr.civ. A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Intimata a depus întâmpinare la data de 21.05.2013 cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 114¹ alin.2 C.pr.civ, motiv pentru care la termenul din data de 22.05.2013 la cererea contestatorului, instanța a dispus decăderea intimatei din dreptul de a depune întâmpinare și pe cale de consecință de a propune probe și de a invoca excepții cu caracter relativ.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri- dosarul de executare nr.580/2010 al B. S. R. M., comunicat instanței conform dispozițiilor art.402 alin.1 C.pr.civ.
Analizând ansamblul probatoriu din prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 14.10.2010 intimata creditoare . SRL a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului G. T. în baza titlurilor executorii- sentința comercială nr.2940/C/2008 a Tribunalului Comercial Cluj, Decizia civilă nr.59/2009 a Curții de Apel Cluj și Decizia civilă nr.797/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru plata sumei de 8500 USD și 2341,37 RON, sens în care se deschide dosarul de executare nr.580/2010 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. R. M. (f.13).
Încuviințarea executării silite este pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2010 prin Încheierea civilă nr._/10.12.2010 (f.31,76 )
În urma încuviințării silite, în dosarul de executare nr.580/2010 sunt emise următoarele acte de executare: proces-verbal de cheltuieli din 15.12.2010, somație din 16.12.2010 comunicată debitorului la data de 16.12.2010, adresa de poprire din 16.12.2010 către BRD-Groupe Societe Generale, BCR, Banca Transilvania, Pro Credit, Bancpost, Unicredit Ț. Bank (confirmate la data de 22.12.2010 de BRD, la data de 03.01.2011 de Banca Transilvania, la data de 28.12.2010 de Procredit Bank, infirmată la data de 10.01.2011 de Bancpost, confirmată de Unicredit Ț. Bank la data de 05.01.2011, confirmată de BCR la data de 04.01.2011), cererea debitorului pentru plata benevolă în rate a debitului formulată la data de 21.12.2010, plata sumei de 130,78 lei făcută de Banca Transilvania la data de 04.01.2011, plata sumei de 1161 lei făcută de Banca Transilvania la data de 20.01.2011, somație imobiliară către debitor din data de 24.01.2011 și înscriere a acesteia în CF_-C13U2 Cluj-N. la data de 07.02.2011, acceptare de către creditor a plății în rate a debitului la data de 17.01.2011, plata sumei de 135 lei la data de 04.01.2011 de către BCR; chitanța nr.946/28.02.2011 a plății sumei de 1000 USD de către debitor, chitanța nr.1017/31.03.2011 a plății sumei de 1000 USD de către debitor; chitanța nr.1032/02.05.2011 a plății sumei de 1000 USD de către debitor, somație imobiliară către debitor din 04.05.2011 și înscriere a acesteia în CF_-C1-U99 la data de 06.05.2011; ridicare poprire de la BRD-Groupe Societe Generale la data de 06.05.2011; radiere somație din CF nr._-C1-U2 Cluj-N.; chitanța nr.1049/31.05.2011 a plății sumei de 500 USD de către debitor; plata sumei de 319,31 lei de către Banca Transilvania la data de 06.06.2011; chitanța nr.1063/30.06.2011 a plății sumei de 1000 USD de către debitor; chitanța nr.1095/29.07.2011 a plății sumei de 500 USD de către debitor; chitanța nr.1166/31.01.2012 a plății sumei de 500 USD de către debitor; plata sumei de 293,30 lei de către Banca Transilvania din 24.04.2012, plata sumei de 600 lei pentru debitor la data de 24.04.2012; somație din data de 17.04.2010 (rectificată data pentru 17.04.2013) comunicată debitorului la data de 18.04.2013 (f.13-109).
La data de 24.04.2013 debitorul G. T. formulează prezenta contestație la executare solicitând a se constata că a intervenit perimarea și astfel să fie desființate toate formele de executare silită.
Potrivit art. 389 C.pr.civ dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Dacă se face o nouă cerere de executare se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va alătura titlul ce se execută.
Potrivit art. 391 C.pr.civ încălcarea dispozițiilor art.384, 385, 387 și 389 atrage anularea executării.
Din aceste texte legale, instanța reține că perimarea este o sancționare a creditorului care rămâne în pasivitate pe parcursul exercitării executării silite, pasivitate care îi este imputabilă, și care conduce la desființarea executării silite, acesta având dreptul să demareze o nouă executare silită cu condiția de a fi în termenul legal de prescripție, formulând o nouă cerere de executare silită.
Pentru a opera perimarea executării silite trebuie îndeplinite următoarele condiții: învestirea organului de urmărire cu o cerere de executare silită; rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni și rămânerea în nelucrare din culpa creditorului.
Termenul de perimare începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de executare de la care creditorul a rămas inactiv și nu a mai continuat executarea.
În dosarul de executare nr.580/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc S. R. M. se poate observa că pe parcursul anului 2011 până la data de 24.04.2012 s-au făcut acte de executare - popriri ale conturilor bancare, plăți benevole făcute de debitor care au efect întreruptiv al termenului de perimare, iar ultimul act de executare constă în somația din 17.04.2013 comunicată debitorului la data de 18.04.2013. Ca urmare există o diferență de aproape un an între penultimul act de executare (plata făcută la data de 24.04.2012) și somația din data de 17.04.2013.
Astfel, întrucât între data de 24.04.2012 și data de 17.04.2013 creditoarea intimată a rămas în pasivitate, instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.389 alin.1 C.pr.civ și va constata că a intervenit perimarea executării silite.
În ceea ce privește efectele perimării asupra executării silite, instanța reține că legiuitorul face referire la „desființarea” executării silite. Sancțiunea se răsfrânge atât asupra actelor anterioare împlinirii termenului, cât și asupra celor întocmite ulterior, respectiv până la momentul constatării perimării. Ca atare, odată intervenită perimarea actele de urmărire nu își mai produc efectele sau rămân fără efect. Acest lucru nu înseamnă că plățile efectuate nu rămân valabile, ele reprezentând stingerea obligației puse în executare, ci doar că executarea silită demarată nu mai poate continua prin actele de urmărire perimate, creditorul având dreptul de a solicita o nouă executare silită, atât timp cât dreptul acesta nu s-a prescris (în acest sens sunt dispozițiile art.389 alin.3 C.pr.civ).
În concluzie, întrucât instanța a constatat intervenită perimarea executării silite din dosarul de executare nr.580/2010 al B. S. R. M., în temeiul art.389 alin.1 C.pr.civ va dispune desființarea tuturor formelor de executare silită din dosarul de executare menționat, precum și radierea somației de executare silită înscrisă în CF nr._-C1-U99 Cluj-N. sub C6.
Referitor la cheltuielile de judecată, văzând prevederile art.274 C.pr.civ raportate la culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga la plata către contestator a sumei de 1505 lei cu titlu de onorariu avocațial și timbru judiciar.
Opoziția intimatei la plata onorariului avocațial chiar dacă chitanța de plată s-a depus odată cu concluziile scrise, este neîntemeiată, câtă vreme suma acestui onorariu a fost pusă în discuție în ședință publică, iar aceasta și-a făcut apărările pe care le-a considerat necesare.
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, văzând prevederile art.23 alin. 1 lit. e) din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru, instanța va dispune restituirea către contestatorul G. T., după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri a sumei de 194 lei achitată cu chitanțele . nr._/06.02.2013 și . nr._/22.05.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul G. T. cu domiciliul în Cluj-N., ., . și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „R. A. S.” cu sediul în Cluj-N., ., . prin avocat R. A.-S. în contradictoriu cu intimata S.C. CORPORAȚIA N. IDEAS S.R.L. cu sediul în ., jud.Cluj având J_, CUI_, prin reprezentant legal administrator Eric Gustav Shumsky, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat „P. A. L.” situat în T., ., etaj 1, ..Cluj, prin avocat P. A.-L., și în consecință:
Constată perimarea executării silite din dosarul de executare nr.580/2010 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc „S. R. M.” situat în Cluj-N., Calea Dorobanților nr.9-11, . și dispune desființarea tuturor formelor de executare silită din dosarul de executare menționat, precum și radierea somației de executare silită înscrisă în CF nr._-C1-U99 Cluj-N. sub C6.
Dispune restituirea către contestatorul G. T. după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri a taxei judiciare de timbru de 194 lei achitată cu chitanțele . nr._/06.02.2013 și . nr._/22.05.2013.
Obligă intimata la plata sumei de 1505 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. F. C. O. C. E.
Red/Dact/SFC/06.06.2013/4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4006/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 06/2013.... → |
---|