Somaţie de plată. Hotărâre din 11-03-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 2735/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

ORDONANȚA CIVILĂ NR. 4720/2013

Ședința publică din data de 11 martie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. – C. F.

GREFIER: D. R. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul C. T., în contradictoriu cu debitoarea . SRL, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 22.02.2013 creditorul a depus prin serviciul registratură al instanței actul adițional nr. 1/19.10.2012 la contractul de cesiune (f. 26) și extras ONRC orivind societatea debitoare (f. 27), după care:

În conformitate art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța reține că, raportat la art. 1 alin. 1 din C.pr.civ. coroborat cu art. 7 din C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că societatea creditoare a solicitat judecarea în lipsă în conformitate ce art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către creditoare apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, luând de asemenea act că debitoarea deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a solicita administrarea de probe în apărare, astfel încât pe baza probelor de la dosar, în temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul art. O.U.G. nr. 119/2007, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.02.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, creditorul C. T. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . SRL emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 659, 68 lei reprezentând debit restant conform facturii fiscale nr. 1832/27.09.2010 emisă în baza contractului nr. 47 din 08.06.2010 și obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0, 2 % pe zi de întârziere, aplicate din a 31 zi de la data emiterii facturii și până la plata integrală a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditorul a arătat în esență că este titularul creanței în sumă de 659, 68 lei în temeiul contractului de cesiune de creanță pe care l-a încheiat, în calitate de cesionar cu .., în calitate de cedent. Încheierea contractului a avut loc la data de 18.10.2012, notificarea cesiunii de creanță fiind făcută la data de 02.11.2012 prin poștă. De asemenea, creditorul a arătat că cesiunea de creanță este opozabilă terților contractul fiind înscris la 18.10.2012 în Arhiva de Garanții Reale Mobiliare conform avizului de înscriere nr. 2012-_-ESW/26.10.2012. Astfel, a mai arătat creditorul că obligația de plată pe care debitorul cedat . SRL o avea față de societatea cedentă a fost cesionată în favoarea sa.

Totodată, creditorul a arătat că obligația de plată a debitoarei . SRL rezultă în temeiul facturii fiscale nr. 1832/27.09.2010 emisă în temeiul contractului nr. 47 din 08.06.2010. În contract se prevede că pentru neîndeplinirea obligației de plată a prețului, debitorul cedat datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi (art. 11 pct. 11.1)

În final creditorul a arătat că deține față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 2 alin. 1 din OUG 119/2007.

În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007, art. 1566 și urm- Cod civil, art. 1580 și urm. Cod civil.

În probațiune, au fost anexate înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru și 1, 5 lei timbru judiciar.

Debitoarea deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța reține că, raportat la art. 1 și art. 7 alin. 1 C.pr.civ., este legal sesizată cu soluționarea prezentei cauze.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța apreciază că cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, între .. și debitorul . SRL s-a încheiat contractul nr. 47 din 08.06.2010, având ca obiect vânzarea de produse specifice (f. 16-22). Potrivit art. 11 alin. 11.1 din contract, în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plățile la termenele contractuale sau nu-și îndeplinește obligațiile la termenele stabilite în contract sau anexe, va plăti vânzătorului penalități de întârziere de 0, 2% pe zi de întârziere, calculate la suma datorată. În baza acestui contract a fost emisă factura fiscală nr. 1832/27.09.2010 (fila 15).

Prin contractul de cesiune de creanță încheiat la 18.10.2012, .. în calitate de cedent a cesionat creanța sa față de debitoarea . SRL în favoarea cesionarului C. T.. Cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva de Garanții Reale Mobiliare conform avizului de înscriere nr. 2012-_-ESW/26.10.2012 și notificată debitorului cedat (f. 12-14).

Conform art. 2 alin. 3 din contractul de cesiune, „cedentul transferă cesionarului toate drepturile pe care acesta le are în legătură cu creanța cedată, inclusiv eventualele drepturi de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate”, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că „dobânzile și orice alte venituri aferente creanței, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii”. Astfel, ca efect al cesiunii de creanță, creanța pe care cedentul .. o avea față de debitoarea . SRL s-a transferat către cesionarul C. T..

Potrivit prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contractele încheiate între profesioniști, cu excepțiile prevăzut în alineatul 2 al aceluiași articol.

În ceea ce privește caracterul raportului juridic obligațional din care s-a născut creanța, instanța arată că, în temeiul art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, contractul încheiat între profesioniști reprezintă contractul încheiat fie între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani, ori raportat la art. 3 alin. 2 din Noul Cod Civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditor, instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Instanța apreciază că, în ceea ce privește debitul principal solicitat în cuantum de 659, 68 lei creditorul C. T. și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 1169-1170 C.Civ. și ale art. 46 C.. dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței constatată prin contractul încheiat și prin factura fiscală.

Totodată, existența creanței nu a fost contestată de către debitoare, suma de bani cu titlu de preț fiind individualizată și consemnată în factura fiscală emisă, termenul de plată al obligației fiind cu mult depășit.

Sub aspectul caracterului cert al creanței, art. 379 alin. 3 din C.pr.civ. prevede că “o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acest”. Față de aceste dispoziții, instanța reține că, în cauză, creanța creditorului în valoare totală de 659, 68 lei rezultă cu certitudine din contractul încheiat și din factura fiscală.

Sub aspectul caracterului lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din C.pr.civ. prevede că “o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”. În raport cu această prevedere, instanța arată că, această creanță în valoare totală de 659, 68 lei este determinată în mod expres, constând în suma înscrisă în factura fiscală nr. 1832/27.09.2010, emisă potrivit dispozițiilor contractuale.

Sub aspectul caracterului exigibil al creanței, instanța arată că, o creanță devine exigibilă prin ajungerea ei la scadență, astfel încât după acest moment, creditorul poate cere imediat executarea. Prin urmare, instanța reține că, obligația debitoarei de plată a facturii fiscale reprezentând contravaloarea mărfii achiziționate, a devenit scadentă la 27.10.2010.

Având în vedere întregul materialul probator, instanța reține că aspectele expuse anterior se coroborează cu prezumția de recunoaștere a creanței pretinse de către creditoare, conform art. 7 alin. 4 din O.U.G nr. 119/2007, prezumție dedusă de instanță din împrejurarea că debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare, nu a solicitat administrarea de probe în apărare, nu a contestat debitul în nicio formă și nici nu a arătat că anterior notificării cesiunii de creanță ar fi achitat debitul cedentului ...

În ceea ce privește pretențiile creditorului privind acordarea penalităților de întârziere, instanța apreciază că și acestea sunt fondate.

Instanța reține că, penalitățile de întârziere prevăzute în contract au natura unei clauze penale raportat la prevederile art. 1069 alin. 1 și 2 C.civ., clauza penală pe care debitoarea și-a însușit-o prin semnarea contractului astfel fiind întrunit acordului de voință al părților, potrivit dispozițiilor art. 969 și art. 970 C.civ. Clauza penală are menirea să acopere prejudiciul încercat de creditoare ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată iar penalitățile sunt în cuantum procentual de 0, 2% pe zi de întârziere din valoarea facturii neachitate. Conform articolului 43 din C.. și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2, art. 10 alin. 1 din OUG nr. 119/2007, art. 969, art. 1073 și art. 1066 C. civ. și art. 43 Cod comercial, instanța va admite cererea și va soma pe debitoare să plătească creditorului suma de 659, 68 lei cu titlu de debit principal restant, reprezentând contravaloare facturii fiscale nr. 1832/27.09.2010 și penalități de întârziere în cuantum de 0, 2% pe fiecare zi de întârziere începând cu cea de-a 31-a zi de la data emiterii facturii și până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 10 alin. 3 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța va fixa pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitiv, termenul de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, creditoarea pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 1, 5 lei, instanța va obliga debitoarea să plătească creditorului suma de 40, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea în ordonanță de plată formulată de către creditorul C. T. cu domiciliul în 1195 Budapesta, ., ., Ungaria și sediul procesual ales la cabinet de avocat Thellmann A. F. din Cluj-N., .. 231-233, Jud. Cluj în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Cluj-N., ., ., și în consecință:

Ordonă debitoarei să plătească creditorului suma de 659, 68 lei cu titlu de debit principal restant, reprezentând contravaloare facturii fiscale nr. 1832/27.09.2010, emisă în baza contractului nr. 47 din 08.06.2010.

Obligă debitoarea la plata către creditor a penalităților de întârziere în cuantum de 0, 2% pe fiecare zi de întârziere începând cu cea de-a 31-a zi de la data emiterii facturii și până la achitarea integrală a debitului.

Fixează termen de plată de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Obligă debitoarea la plata către creditor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 40, 5 lei.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 11.03.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCDELIA R. F.

Red.Dact/MCF/4 ex/13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 11-03-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA