Somaţie de plată. Hotărâre din 16-12-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 26932/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

ORDONANȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 16 decembrie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

S-a luat spre examinare cererea formulată de creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ N. în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE proprietari ., ., în litigiul având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, după care, față de cererea creditoarei de judecare a cauzei potrivit art. 223 alin. (3) C.pr.civ.,

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză în temeiul art. 1015 raportat la art. 94 C.p.c..

Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., apreciază durata soluționării prezentei cauze la 30 de zile.

Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2013, sub nr. _ , creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ N. în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PARÂNG, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună somarea debitoarei la plata sumei de _, 81 lei, actualizată la data plății efective, compusă astfel: suma de 4803, 16 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizată în perioada 01.01._13, și suma de 9179, 65 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2013, aferente perioadei 01.08._13, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, în temeiul contractului de furnizare a energiei electrice nr. 429/21.08.2008 încheiat între părți, creditoarea și-a asumat obligația privind furnizarea energiei termice, în favoarea debitoarei.

Cu toate că societatea creditoare și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile comerciale asumate, debitoarea a refuzat să-și îndeplinească obligația corelativă constând în plata integrală a debitului cuprins în facturile emise în temeiul raporturilor contractuale derulate între părți.

Creanța în litigiu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, având un caracter cert, lichid și exigibil.

În drept, art. 1013 și următoarele C.Pr.Civ., art. 38 alin.1 lit. a din Legea nr. 356/2006, art. 42 alin.10 din Legea nr. 51/2006, art. 4 din OUG nr. 5/2003.

În probațiune, înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei (fil.3).

Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală.

Aspecte procedurale, la termenul din data de 16.12.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din analiza probelor administrate, instanța constată următoarele:

În fapt, între creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ-N., în calitate de furnizor, și debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., ., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 429/21.08.2008 având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum (fil. 4-6).

Prin prevederile art.6, cap. III, părțile au convenit dreptul societății furnizoare de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile de energie termică furnizate și să încaseze contravaloarea acestora. Totodată, a fost convenit dreptul creditoarei de a proceda la aplicarea penalităților legale în cazul neachitării facturilor la termen.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 21 alin.2, cap.VII, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, după distincțiile instituite în cuprinsul clauzei contractuale precitată.

Pentru serviciile executate de către societatea furnizoare au fost emise facturi fiscale corespunzătoare perioadei 01.01._13, rămânând neachitat debitul în cuantum de 4803, 16 lei aferent perioadei 01.01._13 (fil. 52).

Pentru neîndeplinirea obligației constând în plata la termen a facturilor emise în derularea raporturilor contractuale stabilite între părți, au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 9179, 65 lei aferente perioadei 01.08._13.

În drept, ordonanța de plată reprezintă procedura instituită de lege în favoarea creditorului în vederea realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile care reprezintă obligații de plată a unor sume de bani.

Fiind o procedură derogatorie de la dreptul comun, aplicarea sa presupune întrunirea unor cerințe cumulative după cum urmează:

a) Existența unei creanțe împotriva debitorului.

Pentru emiterea ordonanței de plată este imperativ necesar să existe o creanță deținută de creditor, a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De menționat este faptul că nu prezintă importanță izvorul obligației, civilă sau comercială, având ca obiect plata unei sume de bani, în alte cuvinte nu este necesar să fie vorba despre o obligație contractuală.

În speța analizată această cerință este îndeplinită, debitul pretins constând într-o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare în favoarea debitoarei în temeiul raporturilor contractuale derulate între părți.

B) Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

După cum se desprinde din prevederile cuprinse în art. 662 alin. 2 C.Pr.Civ., creanța este certă atunci când existența sa rezultă din înscrisul constatator, având un caracter neîndoielnic.

Din prevederile aceluiași text de lege, instanța reține faptul că o creanță este lichidă atunci când valoarea acesteia este determinată prin înscrisul care o constată. Creanța este exigibilă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit.

Raportând aspectele de ordin teoretic mai sus expuse la situația de fapt reținută de instanță, se poate constata faptul că, în speță, creanța analizată întrunește cumulativ cele trei condiții de admisibilitate. Astfel, creanța pretinsă are un caracter cert și lichid existența și cuantumul acesteia rezultând neîndoielnic din cuprinsul facturilor emise de către creditoare, și al contractului de furnizare energie termică în temeiul cărora au fost emise.

Totodată conform art. 1018 alin.3 C.Pr.Civ. „în cazul nedepunerii întâmpinării de către debitor, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Cât privește exigibilitatea creanței, cerința este îndeplinită, termenul scadent convenit de părți fiind anterior datei introducerii prezentei cereri.

C) Existența unor înscrisuri care să facă dovada creanței

Instanța constată ca fiind îndeplinită această cerință, la dosarul cauzei fiind depuse facturile care justifică creanța pretinsă de către creditoare.

Față de considerentele care preced, instanța în temeiul art. 1021 alin. 1 C.Pr.Civ., va admite primul petit al cererii și va soma debitoarea la plata sumei de 4803, 16 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizată în perioada 01.02._13.

Posibilitatea privind actualizarea sumei stabilită în favoarea reclamantei, cu titlul de debit principal datorat de către societatea debitoare, se va putea analiza, în faza executării silite, la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc conform art. 628 C.Pr.Civ.

Cu privire la petitul accesoriu al cererii, instanța reține faptul că potrivit art. 1088 C.Civ., debitorul unei obligații având ca obiect o sumă de bani poate fi obligat la plata dobânzii doar de la data cererii de chemare în judecată, cu excepția regulilor speciale în materie de comert și a situațiilor în care, potrivit legii, dobânda curge de drept.

Potrivit art. art. 1079 C.Civ. „debitorul este de drept în întârziere când s-a prevăzut în mod expres că va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesară o notificare prealabilă, iar potrivit art. 43 C.. lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din di ziua când devin exigibile. Raportând aceste prevederi legale la speța analizată, instanța va admite în parte petitul accesoriu al cererii și va soma debitoarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 6.666, 52 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2013, aferente perioadei 31.07._13.

Instanța va respinge cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere aferente perioadei 01.08.2009 – 30.06.2010 și care sunt în cuantum de 2.513, 13 lei apreciind că această sumă nu este certă, lichidă și exigibilă. Astfel, aceste penalități au fost calculate pentru plata cu întârziere a facturilor, emise în perioada 31.08.2009 – 30.06.2010 și în aparență sunt prescrise având în vedere datele la care au fost achitat aceste facturi. Instanța apreciază că nu poate analiza în procedura ordonanței de plată eventuala incidență a termenului de prescripție extinctivă, fiind o problemă ce ține de fondul raporturilor dintre părți, astfel că, creditoarea va putea solicita pe calea dreptului comun această sumă.

În temeiul art. 453 C.Pr.Civ., va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

ORDONĂ

Admite în parte cererea formulată de creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ-N., cu sediul în loc. Cluj-N., ., nr. 79, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., ., cu sediul în loc. Cluj-N., ., ., și în consecință:

Somează debitoarea la plata sumei de _, 68 lei compusă astfel: suma de 4803, 16 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizată în perioada 01.01._13, și suma de 6.666, 52 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31.10.2013, aferente perioadei 31.07._13.

Respinge cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei 2.513, 13 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01.08.2009 – 30.06.2010.

Somează debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.

Fixează un termen de 20 de zile de la data comunicării pentru efectuarea plății de către debitor.

Executorie

Cu drept de a formula cerere în anulare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică, azi, 16.12.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red/tehn. MM/MCF /4ex/09.01.2014/15.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 16-12-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA