Somaţie de plată. Încheierea nr. 8401/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 8401/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 2665/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 8401/2013

Ședința publică din 21 mai 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C. R.

GREFIER: A. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii având ca obiect somație de plată înaintată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea . SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 21 mai 2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante, creditoarea . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea . SRL ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligata debitoarea la plata sumei de 1233,86 lei reprezentand debit restant, cu penalitati de intarziere si chletuieli de judecata.

Legal citata, debitoarea nu a depus întâmpinare.

Creditoarea a solicitat instantei in scris, să se ia act de renuntarea la judecata actiunii formulate (f.33).

Avand in vedere dispozitiile art. 246 C.pr.civ. care prevăd ca reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa, instanta urmeaza sa ia act de renuntarea la judecarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecata cererii înaintată de creditoarea . SRL, cu sediul procesual ales în Cluj-N., Calea Dorobanților nr.15, . în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în ., Hala 6, jud. Cluj.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 21.05.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

red./dact RC

4ex/05.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Încheierea nr. 8401/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA