Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 17686/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 26.09.2013
Completul constituit din
Președinte: M. I.
Grefier: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . SRL, având ca obiect ordonanțǎ de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă din partea creditoarei lipsă, av. M. H., cu împuternicire la dosar, fila 4, lipsă fiind debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art. 131 al. 1 C.pr.civ., constatǎ, în baza art.1015 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) C.pr.civ., că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 255 C.pr.civ., acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul creditoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 255 și al art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 3 C.pr.civ., ia act de faptul că reprezentantul creditoarei și-a exprimat acordul ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să fie obligatǎ debitoarea la achitarea valorii serviciilor prestate. De asemenea, solicitǎ ca instanța sǎ facǎ aplicarea art. 1018 alin. 3 C.pr.civ.
Reprezentantul creditoarei solicită și obligarea debitoarei la achitarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanței depuse la dosarul cauzei, fila 19, precum și a contravalorii taxei de timbru.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 25.07.2013 sub nr._, creditoarea ., cu sediul în T., ., jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat M. H. în T., ., ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Cluj N., .. 12, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 4043,21 lei cu titlu de contravaloare a serviciilor prestate debitoarei, respectiv a penalitǎților de întârziere aferente, în cuantum de 0,8% pe zi de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea litigiului, constând în taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.
În motivarea cererii formulate, creditoarea a indicat, în esențǎ, cǎ a derulat cu societatea debitoare raporturi contractuale materializate prin livrarea unor mărfuri către aceasta din urmă, astfel cum au fost individualizate prin facturile anexate cererii, însă contravaloarea lor nu a fost achitată de către debitoare, cu excepția unei plăți parțiale de 584,99 lei, aferentă facturii nr. 191/16.11.2012, în prezent existând un debit total restant de 4043,21 lei. În ce privește creanța pretinsă, s-a arătat că aceasta este certă, lichidă și exigibilă, fiind astfel îndeplinite condițiile procedurii speciale a ordonanței de plată. În fine, s-a învederat că deși s-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, debitoarea nu a trecut la efectuarea plății, nici măcar după ce a fost somată în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 - 1024, 451 și 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 5 - 13 ).
Cererea formulatǎ a fost legal timbratǎ, fiind anexatǎ chitanța ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 200 lei ( f. 3 ).
Debitoarea, deși legal citatǎ, nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat într-o altǎ modalitate poziția procesualǎ în raport de cererea formulatǎ.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile anexate cererii pentru emiterea ordonanței de platǎ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din facturile nr. 184/12.11.2012 ( f. 5 ), nr. 186/20.11.2012 ( f. 6 ), nr. 189/15.11.2012 ( f. 7 ) și nr. 191/16.11.2012 ( f. 8 ), acceptate de către debitoare prin semnătură și ștampilă, între societatea creditoare și cea debitoare au intervenit raporturi în baza cărora au fost prestate acesteia din urmă anumite servicii, respectiv au fost livrate unele bunuri, astfel cum au fost individualizate în cuprinsul facturilor menționate. În ce privește contravaloarea prestațiilor executate de către societatea creditoare, adică prețul bunurilor predate și al serviciilor efectuate, aceasta a fost la rândul său indicată în cuprinsul facturilor, alături de termenul stabilit pentru achitarea lor.
Totuși, deși creditoarea a livrat în mod efectiv bunurile și a prestat serviciile la care s-a angajat, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată, chiar dacă termenul indicat în fiecare factură era deja împlinit, achitând doar o sumă de 584,99 lei, corespunzătoare facturii nr. 191/16.11.2012 ( f. 9 ), astfel că în prezent datorează societății creditoare un total de 4043,21 lei, după cum rezultă din facturile anexate cererii pentru emiterea ordonanței de plată ( f. 5 - 8 ).
Potrivit art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.
În ce privește cauza de față, instanța constată că prima dintre cerințele mai sus enunțate este întrunită, câtă vreme nu poate fi negată împrejurarea că societatea creditoare deține o creanță constând în obligația de plată a unei sume de bani, obligație la care este ținută debitoarea. Astfel, s-a evidențiat mai sus că între părțile litigiului s-au derulat relații contractuale în temeiul cărora s-au livrat anumite bunuri debitoarei, respectiv au fost prestate servicii specifice, or trebuie observat că obligația principalǎ a debitoarei, corelativ celor executate de către creditoare, se referǎ la plata la termenele stabilite a contravalorii bunurilor predate și a serviciilor efectuate. În consecință, ținând seama de faptul cǎ între pǎrțile litigiului de fațǎ s-a perfectat, solo consensu potrivit art. 1178 din C. Civ., un contract de furnizare, în sensul art. 1766 alin. (1) din C. Civ., iar beneficiarul este ținut a achita contravaloarea mǎrfurilor livrate și al serviciilor efectuate, prețul datorat fiind cel prevăzut în lege sau în contract, după cum rezultă din art. 1768 alin. (1) din C. Civ, trebuie concluzionat cǎ există o creanță a creditoarei față de pârâta debitoare, ce justifică aplicarea dispozițiilor procedurii speciale a ordonanței de plată, creanță ce constă în obligația de platǎ a prețului bunurilor efectiv livrate și al serviciilor prestate.
În al doilea rând, creanța pretinsă în prezentul litigiu prezintă caracter cert, lichid și exigibil în sensul art. 662 alin. (2), (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel, în ce privește natura sa certă, instanța apreciază că existența neîndoielnică a creanței rezultă, neechivoc, din cuprinsul facturilor acceptate de către debitoare prin semnătura și ștampilă ( f. 5 - 8 ), debitoarea asumându-și obligația, în urma recepției bunurilor și prestării serviciilor în favoarea sa, de a achita integral și la termenul indicat contravaloarea lor. Relativ la natura lichidă a creanței, instanța observă că cerința impusă de art. 662 alin. (3) din C. proc. civ. se referă la împrejurarea că obiectul creanței este determinat sau există suficiente elemente care permit stabilirea sa, or în cauza de față nu poate fi negat că prin facturile emise de către creditoare și însușite de către debitoare a fost individualizat prețul mărfurilor predate și al serviciilor prestate. În fine, creanța pretinsă de către reclamanta creditoare este exigibilă în sensul art. 662 alin. (4) din C. proc. civ., obligația de platǎ devenind scadentă la termenele stabilite în cuprinsul facturilor, care sunt de mult timp împlinite, însă pârâta debitoare nu și-a executat pânǎ în prezent obligațiile asumate.
În al treilea rând, instanța apreciază ca fiind întrunită și cea de-a treia condiție enunțată, câtă vreme creanța pretinsă de către societatea creditoare rezultă, fără îndoială, dintr-un contract civil și este determinată prin înscrisuri însușite de părți prin semnătură, respectiv prin facturile emise de către societatea creditoare și acceptate de către debitoare ( f. 5 - 8 ).
În consecință, față de ansamblul aspectelor anterior reliefate, cerințele impuse de art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ. sunt îndeplinite în ce privește suma pretinsă de către societatea creditoare cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate, pretențiile formulate fiind întemeiate, sens în care debitoarea urmează a fi obligată la plata către creditoare a sumei de 4043,21 lei, conform facturilor depuse la dosar.
În ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la achitarea penalităților de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,8% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței și până la plata efectivă, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, ținând seama de considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, instanța observă că reclamanta creditoare pretinde penalitățile de întârziere în temeiul unei clauze penale ce ar fi fost inserată în cuprinsul facturilor acceptate de către debitoare, însă în această materie trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 1535 alin. (1) teza I din C. Civ., conform cărora În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu și, pe de altă parte, prevederile art. 1538 alin. (1) din C. Civ., potrivit cărora Clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Așadar, este de esența clauzei penale faptul că aceasta reprezintă o convenție accesorie, aflată într-o relație de dependență față de cea principală în ce privește valabilitatea sa, care poate îmbrăca atât forma unei clauze inserate în contractul ce a dat naștere drepturilor și obligațiilor părților, cât și a unei convenții distincte, perfectate ulterior încheierii contractului inițial. Din această perspectivă, ținând seama de consecințele pe care activarea clauzei penale le produce asupra celui care și-a asumat obligația și nu a trecut la executarea sa, cunoscută fiind funcția sancționatorie a unei asemenea clauze, trebuie reținut că este indispensabilă negocierea și asumarea acesteia, în mod neechivoc, de către debitorul obligației contractuale, după cum reiese din cuprinsul art. 1535 alin. (1) teza I și 1538 alin. (1) din C. Civ. Prin urmare, nu s-ar putea considera că aceste etape de formare a convenției ce cuprinde o clauză penală ar fi îndeplinite prin simpla emitere a unor facturi, cu inserarea unei mențiuni potrivit căreia în caz de neplată la scadență vor fi datorate penalități de întârziere în cuantumul indicat, chiar dacă ar fi acceptate prin semnătură și ștampilă de către cealaltă parte, această din urmă împrejurare având o altă semnificație, după cum este cazul și în litigiul de față ( f. 5 - 8 ). În acest sens, este de observat că, reglementând modalitatea în care se ajunge la perfectarea valabilă a contractului, art. 1182 alin. (1) din C. Civ. stabilește, neechivoc, că acesta se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, în această materie urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art. 1196 alin. (1) din C. Civ., potrivit cărora Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, și ajunge în termen la autorul ofertei. Dispozițiile art. 1186 rămân aplicabile, respectiv ale alin. (2) din cadrul aceluiași articol, conform cărora Tăcerea sau inacțiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părților, din practicile statornicite între acestea, din uzanțe sau din alte împrejurări. Așadar, instanța apreciază că în cauza de față nu a existat o asumare a unei clauze penale de către societatea debitoare în sensul art. 1182 alin. (1) din C. Civ., neputând fi pusă în discuție o negociere a acesteia în condițiile în care mențiunea cu privire la plata penalităților de întârziere în caz de neachitare la scadență a contravalorii bunurilor predate și a serviciilor prestate a fost inserată în mod unilateral de către societatea creditoare în cuprinsul facturilor emise ( f. 5 - 8 ) și, mai mult decât atât, nu poate fi vorba nici despre o acceptare a unei oferte de a contracta, potrivit art. 1196 din C. Civ., câtă vreme aceasta nu rezultă din actele sau faptele debitoarei și nici tăcerea sau inacțiunea acesteia nu poate fi considerată acceptare. Astfel, semnătura și ștampila aplicate de către debitoare pe facturile emise de către societatea creditoare nu pot avea valoarea unei asumări a clauzei penale, în contextul în care factura acceptată face dovada în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii ce constituie obiectul său, inclusiv cu privire la termenele de plată, iar nu referitor la o convenție accesorie celei în baza căreia s-au derulat raporturile dintre părți, cum este clauza penală. În concret, în litigiul de față semnătura și ștampila executate pe facturile anexate cererii pentru emiterea ordonanței de plată atestă încheierea unui contract de furnizare de bunuri și servicii, predarea mărfurilor și prestarea serviciilor, contravaloarea acestora și scadența stabilită pentru îndeplinirea obligațiilor de plată de către debitoare ( f. 5 - 8 ), însă nu pot fi considerate ca relevând asumarea necondiționată de către societatea debitoare a unei clauze penale ce a fost inserată unilateral de către creditoare. Mai mult decât atât, chiar în contextul în care factura acceptată expres constituie un înscris sub semnătură privată, potrivit art. 272 din C. proc. civ., fiind întocmită de către un profesionist în realizarea activității sale, în condițiile în care nu există un act preconstituit între părți, care să facă dovada raporturilor dintre ele, cum se întâmplă și în cauza de față, factura nu poate constata un acord accesoriu operațiunii juridice intervenite între profesioniștii comercianți, cum este clauza penală, care nefiind convenită la data încheierii, solo consensu, a contractului, este necesar a fi consemnată într-un act juridic distinct și probată ca atare.
În consecință, față de aspectele învederate, instanța conchide că nu a existat o asumare de către debitoare a clauzei penale inserată de către creditoare în facturile emise ( f. 5 - 8 ), acestea din urmă având caracterul unor acte unilaterale, or de esența clauzei penale este împrejurarea că aceasta reprezintă o convenție accesorie, rezultat al acordului părților contractante și nu poate fi nicidecum impusă printr-o manifestare unilaterală de voință a societății creditoare, sens în care capătul de cerere formulat de către aceasta din urmă, referitor la plata penalităților de întârziere de către debitoare, urmează a fi respins ca neîntemeiat.
În ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, instanța observă că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform alin. (2) teza I din cadrul aceluiași articol, Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, nu poate fi omis că, potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se includ și taxa judiciarǎ de timbru, respectiv onorariul avocatului.
Referitor la cauza de față, este de reținut mai întâi că acțiunea promovată urmează a fi admisă numai în parte, capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere de către debitoare fiind neîntemeiat, după cum s-a arătat anterior. În al doilea rând, nu poate fi totuși omisă împrejurarea că pârâta debitoare se află în culpă procesuală, de vreme ce nu și-a executat integral și la termen obligația de plată a contravalorii bunurilor livrate și a serviciilor prestate și, mai mult decât atât, aceasta se afla de drept în întârziere, anterior introducerii cererii pentru emiterea ordonanței de plată, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) din C. Civ. În consecință, ținând seama și de caracterul indivizibil al cheltuielilor pretinse, respectiv onorariul avocatului de 800 lei ( f. 19 ) și taxa judiciară de timbru în cuantum fix de 200 lei ( f. 4 ), instanța apreciază că este justificată plata integrală de către debitoare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, sens în care aceasta va fi obligată la plata către creditoare a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulatǎ de cǎtre creditoarea ., cu sediul în T., ., jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat M. H. în T., ., ., în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Cluj N., .. 12, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_.
Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei suma de 4043,21 lei cu titlu de debit principal, conform facturilor depuse la dosar.
Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal.
Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei cheltuieli de judecatǎ în cuantum de 1000 lei, din care 800 lei reprezintă onorariu avocat, iar 200 lei taxa judiciarǎ de timbru.
Fixeazǎ termen de platǎ de 10 zile de la data comunicǎrii prezentei sentințe.
Executorie.
Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru creditoare și pentru debitoare, cererea în acest sens urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 26.09.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
04.10.2013 - 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2116/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
