Suspendare provizorie. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 23736/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2013
Ședința Publică din 11 decembrie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către contestatoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în contradictoriu cu intimatul D. F. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data de 05 decembrie 2013, B.E.J. C. M. R. a depus copie certificată după dosarul execuțional nr. 879/2013
Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 C.pr.civ coroborat cu art. 650 alin.1 și 2 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta contestație la executare.
În temeiul art. 255 alin.1 C.pr.civ și art. 258 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, și fiind lămurită încheie faza cercetării judecătorești și rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 10.10.2013 înregistrată sub nr. de dosar_, contestatoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul D. F. anularea executării silite și anularea somației emise la data de 24.09.2013 și comunicată la data de 24.09.2013, precum și suspendarea executării silite din dosarul B. C. M. R..
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația emisă la data de 24.09.2013 a fost somată să achite suma de 5065,99 lei compusă din debit în sumă de 3212 lei stabilit prin Sentința civilă nr.1510/2013 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr.6172/2013 a Curții de Apel Cluj și cheltuieli de executare în sumă de 4853,99 lei, din care 40 lei taxe de timbru, 4339,99 lei onorariu avocat, 124 lei cheltuieli de executare silită conform art.669 alin.3 C.pr.civ și 350 lei onorariu executare silită cu TVA inclus. Consideră a fi nelegale actele de executare silită întrucât potrivit art.622 alin.1 C.pr.civ creditorul avea obligația respectării principiului executării voluntare a creanței. Anterior depunerii cererii la executorul judecătoresc, creditorul de bună credință trebuia să adreseze o cerere debitorului prin care să solicite efectuarea plății. Pe de altă parte, conform art.117 alin.1 lit.f C.pr.fisc se restituie la cerere sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau altor organe competente potrivit legii. Cu privire la onorariul de avocat din faza executării silite a apreciat că acesta este vădit neîntemeiat și exorbitant și se impune anularea acestuia. Această solicitare a fost formulată și în dosarul civil nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N.. Raportat la gradul redus de dificultate al cauzei în cadrul executării silite și față de munca depusă de avocat în această fază, care presupune cel mult formularea unei cereri, respectiv completarea unui formular tipizat, a apreciat că adăugarea onorariului de avocat în sumă de 4339,99 lei la cheltuieli de executare este nefondată. În situația respingerii solicitării de anulare a cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial în faza de executare silită, a solicitat aplicarea prevederilor art.451 alin.2 C.pr.civ și a dispozițiilor Deciziei nr.492/08.06.2006 a Curții Constituționale. A invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căruia cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. În susținerea cererii de suspendare, a arătat contestatoarea că trebuie avute în vedere consecințele păgubitoare care s-ar realiza prin punerea în executare a titlului contestat, făcând împovărătoare întoarcerea executării silite. În ceea ce privește cauțiunea a invocat prevederile art.7 din OG nr.22/2002 potrivit căruia este scutită de la plată.
În drept nu s-au invocat dispoziții exprese. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.10.2013 intimatul D. F. a solicitat respingerea contestației la executare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul a arătat că potrivit art.631 C.pr.civ executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane de drept privat sau public. Sesizarea organului de executare așa cum este reglementată de art.662 și urm. C.pr.civ nu este condiționată de un demers prealabil. Creditorul nu are obligația de a invita debitorul să își execute obligația recunoscută prin titlu executoriu, ci debitorul este cel care trebuie să aibă diligența de a-și executa din proprie inițiativă obligațiile de plată ale creanțelor certe, lichide și exigibile. Nu se poate deduce din art. 622 C.pr.civ principiul pe care îl invocă debitoarea. Decizia civilă nr.6172/2013 a Curții de Apel Cluj a fost pronunțată la data de 29.05.2013, iar debitoarea a avut mai mult de 3 luni la dispoziție pentru a face plata voluntară. Dispozițiile art. 117 C.pr.fisc nu sunt incidente în cauză și nu pot fi privite ca și condiționare a executării silite de o procedură prealabilă. Consideră că somația emisă de executorul judecătoresc este pe deplin legală astfel cum prevede art.667 alin.1 C.pr.civ. Debitoarea nu poate solicita reducerea cheltuielilor de executare silită întrucât nu se regăsește în situația prevăzută de art.669 alin.2 C.pr.civ. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite a solicitat respingerea sa întrucât nu are temei legal și nu există motive temeinice conform art. 718 C.pr.civ. Din prevederile art. 2 din OG nr.22/2002 reiese că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. A considerat că și acest text legal confirmă în plus necesitatea demersului său de adresare la executorul judecătoresc, în condițiile în care sunt prevăzute termene lungi de executare în favoarea unor categorii de subiecți de drept, termene care curg de la data comunicării somației de plată.
În drept nu s-au invocat dispoziții legale exprese.
În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1510/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * a fost obligată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-N. să plătească în favoarea reclamantului D. F. suma de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.6172/29.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel în recursul împotriva sentinței mai sus menționate s-a respins recursul și a fost obligată Administrația Finanțelor Publice să plătească lui D. F. suma de 2840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza celor două titluri executorii, creditorul D. F. a formulat la data de 02.09.2013 cerere de executare silită, iar prin încheierea din 02.09.2013 s-a înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R. dosarul de executare nr. 879/2013 (f.32-34).
Prin încheierea civilă nr._/CC/09.09.2013 Judecătoria Cluj-N. a încuviințat executarea silită în dosarul civil nr._/211/2013, iar prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 24.09.2013 executorul judecătoresc a stabilit ca și cheltuieli de executare suma de 4.853,99 lei din care 40 lei cu titlu de taxe de timbru executare silită, 4339,99 lei onorariu avocat, 124 lei cheltuieli executare silită și 350 lei onorariu executare silită (f.46-47).
La data de 24.09.2013 executorul judecătoresc a emis somația către Administrația Finanțelor Publice a Mun. Cluj-N., comunicată la data aceeași dată, iar împotriva executării silite a formulat contestatoarea prezenta contestație la executare cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 714 alin.1 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 181 alin. pct. 2 C.pr.civ.
Pe fondul contestației la executare silită a susținut contestatoarea că actele de executare silită inclusiv stabilirea onorariului avocatului în faza executării silite sunt nelegale întrucât nu s-a respectat principiul executării voluntare a creanței, principiu stabilit conform art. 622 alin.1 C.pr.civ. potrivit căruia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Invocarea unei proceduri speciale necontencioase care ar fi prevăzută de art.622 alin.1 C.pr.civ nu poate avea temei juridic în acest text legal, articolul invocat nestabilind o astfel de procedură. În fapt, legiuitorul stabilește principiul legalității și principiul bunei credințe, în sensul că revine debitorului să aibă o conduită conformă cu cele stabilite în hotărârea judecătorească și să execute de bună voie obligațiile care îi revin. Legiuitorul nu stabilește în sarcina creditorului obligația de a invita debitorul să își execute obligațiile, ci se așteaptă ca acesta din urmă să fie de bună credință și să își execute obligațiile odată ce cunoaște că le are.
Practic, contestatoarea debitoare își invocă propria culpă în neexecutarea de bună voie a obligațiile pe care le avea conform titlurilor executorii, hotărâri judecătorești în a căror demers judiciar participase în calitate de parte. Mai mult, executarea silită a fost solicitată de către creditor după mai bine de 3 luni de la pronunțarea hotărârii irevocabile de către ultima instanță.
Astfel, revine statului prin organele sale administrative obligația de a respecta prevederilor art. 6 prg 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la justiție care include și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești (în acest sens jurisprudența CEDO este foarte clară - Metaxas c. G., Hornsby C. G., Ș. c. România).
Prin urmare, instanța apreciază că în mod legal a fost demarată executarea silită împotriva contestatoarei, actele de executare silită fiind legal efectuate cu respectarea dispozițiilor în materia executării silite în condițiile în care sunt aplicabile cu prioritate prevederile art. 623 C.pr.civ, care instituie obligativitatea ca executarea silită să poată fi realizată numai prin executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel (cu excepția executării silite a veniturilor datorate bugetului general consolidat, bugetului U.E.și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice).
Cât privește cererea contestatoarei de reducere a onorariului avocațial din faza executării silite prin aplicarea prevederilor art. 451 alin.2 C.pr.civ., instanța reține preliminar că în materia cheltuielilor de executare silită art. 669 alin.2 C.pr.civ prevede următoarele: cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art.667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Cu toate că intimatul a susținut că nu se pot reduce cheltuielile de executare constând în onorariul avocațial din faza executării silite pe motiv că debitoarea nu și-a executat de bună voie creanța, instanța reține că textul alin.2 al art.669 alin.2 C.pr.civ nu înlătură incidența prevederilor art.451 alin.2 C.pr.civ, instanța putând exercita un control cu privire la cuantumul onorariului raportat la proporționalitatea sa în ansamblul fazei executării silite în funcție de valoarea, complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat și circumstanțele cauzei.
Analizând în concret proporționalitatea dintre criteriile mai sus menționate și valoarea onorariului avocațial solicitat în dosarul de executare nr.879/2013 de 4.339,99 lei, valoare mai mare decât debitul pretins de către intimat, instanța apreciază că este vădit disproporționat raportat la complexitatea cauzei și activitatea avocatului, motiv pentru care va face aplicarea dispozițiilor art.451 alin.2 C.pr.civ și va dispune reducerea sa la valoarea de 1.000 lei.
Constatând că potrivit art. 719 alin.1 C.pr.civ prin contestația la executare se va îndrepta sau anula actul de executare, întrucât instanța a constatat că actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.879/2013 al B. C. M. R. sunt legale, în temeiul acestui text legal instanța va admite în parte contestația la executare silită și va dispune modificarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 24.09.2013 și Somația din 24.09.2013 emise în dosarul de executare nr.879/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R. în sensul reducerii onorariului avocațial din faza de executare silită de la suma de 4.339,99 lei la suma de 1.000 lei, urmând a respinge contestația la executare privind anularea executării silite și a somației din data de 24.09.2013 emisă în dosarul de executare nr. 879/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R..
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că instanța a soluționat contestația la executare, pe cale de consecință va respinge cererea ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 și art. 452 C.pr.civ nefiind depuse înscrisuri justificative va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr.19, jud.Cluj, prin reprezentant legal șef administrație C. N. în contradictoriu cu intimatul D. F. cu domiciliul în G., ..1178, jud.Cluj și domiciliul procesual ales la SCA S.-și Asociații situat în Cluj-N., ..7, jud.Cluj prin S. și Asociații privind executarea silită din dosarul de executare nr.879/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R., și în consecință:
Modifică Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 24.09.2013 și Somația din 24.09.2013 emise în dosarul de executare nr.879/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R. în sensul reducerii onorariului avocațial din faza de executare silită de la suma de 4.339,99 lei la suma de 1.000 lei.
Respinge contestația la executare privind anularea executării silite și a somației din data de 24.09.2013 emisă în dosarul de executare nr. 879/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. F. C.O. C. E.
Red./Dact./SFC./09.01.2014/5ex
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2364/2013.... → |
---|