Anulare act. Încheierea nr. 4442/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4442/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 1179/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.4442/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 29 aprilie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către reclamantul M. F. D..
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, cu citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cererea în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar.
INSTANTA
Asupra prezentei cereri,
Reține că în data de 23.09.2013, transmisă spre soluționare abia în luna aprilie 2014, reclamantul M. F. D. a formulat de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar prin care a solicitat instanței să dispună în principal scutirea sa de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.884,8 lei, iar în subsidiar să dispună reducerea cu 50 % a cuantumului taxei de timbru și eșalonarea în 10 rate lunare a câte 94,24 lei sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru nereduse tot în 10 rate lunare a câte 104,72 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achitat o taxă judiciară de timbru de 1.884,8 lei, iar cu privire la această obligație a formulat o cerere de ajutor public judiciar, respinsă însă de instanță. De asemenea, reclamantul a arătat că în opinia sa se cuvine admiterea cererii de ajutor public judiciar dată fiind situația sa financiară.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Pentru cererea introductivă de instanță având ca obiect anulare act, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru de 1.884,8 lei, raportat la valoarea pretențiilor.
Cu privire la acest cuantum al taxei judiciare de timbru, reclamantul a formulat o cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat în principal scutirea sa de plata taxei de timbru, iar în subsidiar reducerea cu 50% și eșalonarea plății.
În motivarea cererii de ajutor public judiciar, reclamantul a arătat că nu realizează nici un venit stabilit, ajutorul de șomaj de care beneficia fiind sistat, astfel că în prezent se întreține doar din sumele de bani pe care le realizează ocazional și din ajutorul părinților pensionari. De asemenea, reclamantul a precizat că este divorțat și are de achitat o pensie de întreținere.
La data de 18.09.2013, instanța a respins cererea de ajutor public judiciar cu motivarea că reclamantul nu a depus înscrisurile doveditoare privind situația sa financiară.
Referitor la veniturile reclamantului, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar, acesta nu realizează un venit constant, iar bunurile sunt în coproprietate cu numita M. V..
Potrivit art.8 din O.U.G.nr.51/2008, (1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.
Întrucât instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada faptului că nu realizează un venit, iar prin plata taxei judiciare de timbru i se îngrădește accesul la justiție, în baza art.15 din O.U.G. nr.80/2013 va admite cererea de reexaminare.
Pe cale de consecință, va dispune anularea încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar și va dispune scutirea reclamantului de obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantul M. F. D. domiciliat în com. G., ., jud. Cluj și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. D. – mun. Cluj-N., Calea Dorobanților nr.78, ..
Dispune anularea încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar și dispune scutirea reclamantului de obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2014.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red. 2 ex.- 29.04.2014/R.E.G/R.E.G./
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4446/2014.... → |
|---|








