Somaţie de plată. Sentința nr. 9604/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9604/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 14305/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9604/2014

Ședința publică din 25 septembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de creditoarea M. A. SERVICE SRL, in contradictoriu cu debitoarea P. T. SRL, avand ca obiect somație de plată.

La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 18 SEPTEMBRIE 2014, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare.

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrata la data de 26 06 2014 creditorul M. A. SERVICE SRL a chemat in judecata pe debitorul P. T. SRL solicitind instantei sa emită o ordonanță de plată pentru suma de 3.722,72 lei (treimiișaptesutedouăzecișidoileișișaptezecișidoibani), reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate având numerele0001422/07.08.2013,_/27.08.2013,_/05.09.2013,_/11.09.2013.,să se dispună actualizarea sumei datorate de debitoare cu penalitățile calculate până la data introducerii acțiunii, conform art. 7 din Contractul de service încheiat la data de 15.03.2013, precum si cu penalitățile ce se vor calcula în continuare, până la data achitării totale și efective.,Să fie obligată debitoarea la plata penalităților de întârziere de 0,05% aferente pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței facturii și până la achitarea integrală a debitului.cu obligarea debitoarei la plata în favoarea creditoarei a cheltuielilor de judecată

In motivare, creditorul a invederat ca in baza raporturilor contractuale avute cu debitorul a prestat in favoarea acestuia servicii iar fata de neachitarea acestora a promovat prezenta cerere

Debitorul desi legal citat nu si-a exprimat pozitia procesuala

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele

Intre parti s-au desfasurat relatii contractuale care au avut la baza conventia de service din 15 03 2013 in baza careia s-au emis facturile fiscale existente la dosar respectiv0001422/07.08.2013,_/27.08.2013,_/05.09.2013,_/11.09.2013.

De asemenea in sedinta publica din 18 09 2014 s-a depus de catre creditor dovada achitarii prin virament bancar a creditului principal in suma de 3722.72 ron, plata fiind facuta la la 29 07 2014 asa cum reiese din extrasul de cont provenit de la BANCA TRANSILVANIA

Potrivit art 1013 NCPC procedura ordonantei de plata se aplica creantelor certe, lichide si exigibile constind in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract, constatat printr-un inscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege

In consecinta, instanta va admite in parte cererea .

Astfel, va obliga debitorul sa plateasca creditorului penalitati de 0,05% pe zi de intirziere calculate de la scadenta fiecarei facturi si pina la achitare raportat la prevederile art 6,7 din contract

Se va respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 3722,72 ron cu titlu de pretentii obligatia fiind stinsa prin plata

In baza art 453 cpc va obliga debitorul sa plateasca creditorului suma de 1700 ron cheltuieli de judecata reprezentind taxa de timbru si onorar avocatial

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite in parte cererea formulată de creditoarea M. A. SERVICE SRL, cu sediul șa cab. Av. S. Karaivanoff Iudita, in Cluj-N., ., . in contradictoriu cu debitoarea P. T. SRL, cu sediul în Cluj-N., Calea Baciului, nr. 47C, jud. Cluj.

Obliga debitorul sa plateasca creditorului penalitati de 0,05% pe zi de intirziere calculate de la scadenta fiecarei facturi si pina la achitare

Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata sumei de 3722,72 ron cu titlu de pretentii

Obliga debitorul sa plateasca creditorului suma de 1700 ron cheltuieli de judecata

Cu actiune in anulare in 10 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 25 09 2014

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV/12 10 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 9604/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA