Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4419/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4419/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 67/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR. 4419/2014
Ședința publica din data de 28 aprilie 2014
Instanța constituita din:
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta C. R. ESTATE SRL in contradictoriu cu intimata ., având ca obiect plângere împotriva încheirii de CF.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 28.04.2014.
INSTANȚA
Constata ca:
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petenta C. R. Estate SRL, in contradictoriu cu intimata A. SRL a solicitat in principal anularea ca nelegala si netemeinica a incheierii nr._/18.12.2013 emisa de OCPI Cluj, BCPI Cluj-N. in solutionarea cererii de reexaminare formulata de intimata impotriva uncheierii de respingere nr._/28.10.2013, cu consecinta mentinerii dispozitiilor acestei incheieri privind respingerea notarii antecontractului de dare in plata nr. 25/14.03.2013 in cartea funciara nr._ Cluj-N., nr. top. 2234/2/26, 2236/2/6 si implicit in cartile funciare ale imobilelor rezultate in urma dezmembrarii.
In subsidiar, petenta a solicitat anularea partiala, ca nelegala si netemeinica a incheierii nr._/18.12.2013 emisa de OCPI Cluj, BCPI Cluj-N. si respingerea partiala a cererii de reexaminare formulata de intimata, cu consecinta modificarii dispozitiilor incheierii de respingere nr._/28.10.2013, in sensul notarii antecontractului de dare in plata numai in cartea funciara aferenta imobilului numai in cartea funciara aferenta imobilului la care face referire antecontractul, respectiv numai in cartea funciara_ Cluj-N., cu privire la imobilul A1.1, nr. cadastral_-C1, precum si radierea notarilor ilegale din cartea funciara.
In fapt, s-a aratat in esenta ca intimata a solicitat notarea antecontractului de dare in plata in CF nr._ Cluj-N. nr. top 2234/2/26, 2236/2/6 in perioada de blocare a cartii funciare in vederea autentificarii actului de dezmembrare de catre BNP R. D..
Prin incheierea de respingere nr._/28.10.2013, OCPI Cluj in mod corect a respins cererea de notare, dand aplicabilitate dispozitiilor art. 58 alin. 5 din Ordinul nr. 633/2006, conform carora „In situatia in care in perioada de blocare a cartii funciare se inregistreaza actul autentic intocmit in baza extrasului de carte funciara care a produs blocarea, acesta se solutioneaza cu prioritate, celelalte cereri de inscriere, inregistrate in aceasta perioada, urmand sa fie respinse in temeiul disp. art. 54 din lege.
Ulterior, intimata a depus cerere de reexaminare, care a fost admisa in mod nelegal prin incheierea nr._/18.12.2013, cu motivarea ca termenul de blocare ar fi expirat la data de 6.11.2013, in timp ce actul notarial pentru autentificarea caruia fusese cerut a fost inregistrat la data de 7.11.2013.
In realitate, in solutionarea cererii de reexaminare s-a produs o grava eroare de aplicare a prevederilor legale, calcularea termenului legal de 10 zile fiind eronata, deoarece conform disp. art. 2 din Ordinul Directorului Genera al ANCPI nr. 186/17.04.2009, ziua inregistrarii cererii nu intra in calculul termenului, termenul de blocare corect calculat implinindu-se la data de 7.11.2013, iar nu la data de 6.11.2013.
Referitor la solicitarea formulata in subsidiar, petenta a aratat ca, chiar si in lipsa blocarii cartii funciare pentru autentificarea actului autentic, cererea de notare a antecontractului de dare in plata nr. 25/14.03.2013 ar fi putut fi incuviintata doar in parte, deoarece art. 906 alin. 1/C.civ. dispune ca „Promisiunea de a incheia un contract avand ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept in legatura cu acesta se poate nota in cartea funciara daca promitentul este inscris in cartea funciara ca titular al dreptului care face obiectul promisiunii. Or, in speta, semnatarii antecontractului vizat sunt doar partile din prezenta cauza, iar nu si Szeman P. Ladislau, Szeman R. si Szeman E. Rozsa, proprietarii terenurilor inscrise sub A+1.
De asemenea, notarea antecontractului nu se putea face decat cu privire la dreptul care face obiectul promisiunii, respectiv apartamentul nr. 5, un loc de parcare exterior si cota indiviza de teren aferenta acestora, situat la etajul I al blocului Theabella.
Intimata, prin curatorul special desemnat de instanta, a formulat intampinare solicitand respingerea plangerii, cu motivarea ca in antecontractul de dare in plata se stipuleaza faptul ca neincheierea contractului in forma autentica pana la data de 30.06.2013 da dreptul creditorului promitent sa noteze antecontractul in cartea funciara.
Petenta nu mentioneaza vreun alt motiv al notarii, iar potrivit diso. Art. 42 lit. k din Ordinul 633/2006, notarea care consemneaza fapte si drepturi personale priveste si promisiunea stabilita prin conventie de a incheia un contract de instrainare asupra unui imobil.
Intrucat nu s-a procedat la incheierea actului autentic pana la data de 30.06.2013, fapt care ar fi avut ca si consecinta inutilitatea vreunei notari, petenta nu justifica nicio vatamare.
Imobilul, in baza unui act notarial autentificat sub nr. 2730/1.11.2013 al BNP R. D., s-a dezmembrat si, neexistand o conventie contrara, sarcinile si inscrierile care greveaza imobilul se noteaza si asupra dezmembramintelor.
Referitor la capatul de cerere formulat in subsidiar, intimata a aratat ca cererea pentru extras autentic a fost depusa in data de 24.10.2013, iar actul autentic a fost depus in data de 7.11.2013, in vreme ce termenul de blocare a expirat la data de 6.11.2013, astfel ca cererea de reexaminare a fost in mod legal si temeinic admisa.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din copia dosarului de fond funciar depusa la (f. 49-90) rezulta ca la data de 28.10.2013 intimata a inregistrat la OCPI Cluj – BCPI Cluj-N. cererea cu nr._ prin care a solicitat notarea antecontractului de dare in plata incheiat cu petenta la data de 14.03.2013, in CF nr._ Cluj-N..
Cererea intimatei a fost respinsa prin incheierea nr._/12.11.2013, cu motivarea ca la data de 28.10.2013 s-a solicitat extras de carte funciara pentru autentificare de catre BNP D. R. cu privire la imobilul cu nr. cadastral, astfel ca, potrivit disp. art. 58 alin. 5 din Ordinul nr. 633/2006 cartea funciara a fost blocata pana la data de 6.11.2013, iar la data de 1.11.2013 s-a inregistrat actul autentic intocmit in baza extrasului de carte funciara care a produs blocarea. Prin urmare, cererea intimatei a fost inregistrata in perioada de blocare a cartii funciare, impunandu-se respingerea acesteia.
Impotriva incheierii sus-mentionate, intimata a formulat cerere de reexaminare, cerere care a fost admisa de OCPI Cluj – BCPI Cluj-N. prin incheierea cu nr._/16.12.2013, cu motivarea ca cererea de eliberare a extrasului de carte funciara fost inregistrata de BNP R. D. la data de 24.10.2013, astfel ca termenul de blocare a imobilului s-a implinit in data de 6.11.2013, iar actul notarial autentificat sub nr. 2730/1.11.2013 s-a inregistrat la data de 7.11.2013, dupa expirarea termenului de deblocare, astfel ca prevederile legale in materie de publicitate imobiliara impun solutionarea dosarelor in ordinea inregistrarii lor.
S-a mai retinut ca in baza actului notarial autentificat sub nr. 2730/1.11.2013, imobilul s-a dezmembrat, formandu-se noi imobile, astfel ca, in temeiul disp. art. 84 din Ordinul nr. 633/2006, se impune inscrierea antecontractului asupra tuturor imobilelor nou formate.
In drept, instanta retine ca potrivit disp. art. 35 din L. nr. 7/1996, „(1) Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop, va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu în următoarea zi lucrătoare, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligații se va face mențiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moștenitor. Mențiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorală s-a deschis carte funciară sau există documentație cadastrală. La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, sau, după caz, un certificat de sarcini. La autentificarea actelor notariale prin care se stinge un drept real imobiliar, precum și în cadrul procedurii succesorale, pentru imobilele înscrise în cartea funciară se va solicita extras de carte funciară pentru informare. (2) În baza extrasului de carte funciară pentru autentificare, notarul public poate efectua toate operațiunile notariale necesare întocmirii actului în vederea căruia acesta a fost solicitat. (3) Pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul. Valabilitatea extrasului încetează, prin împlinirea termenului, la momentul înregistrării cererii de înscriere a actului notarial pentru care acesta a fost eliberat sau la cererea notarului public care a solicitat extrasul. (4) Cererile depuse în perioada de valabilitate a extrasului de carte funciară pentru autentificare cu privire la imobilul pentru care acesta a fost eliberat se soluționează, în condițiile alin. (3), după expirarea termenului de valabilitate a extrasului, în ordinea și cu procedura prevăzute de lege. (5) Instanța judecătorească va transmite, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul. (6) Instanța judecătorească nu va trece la dezbaterea în fond a acțiunii privind desființarea actului juridic supus înscrierii, dacă acesta nu a fost înscris, în prealabil, pentru informare, în cartea funciară.”
De asemenea, art. 84 indice (3^1) din Ordinul nr. 633/2006, dispune ca dezmembrarea unei parti dintr-un imobil se face, in lipsa unei conventii contrare, impreună cu sarcinile și celelalte înscrieri care grevează imobilul.
Analizand incheierea de reexaminare contestata prin prisma dispozitiilor legale sus-mentionate, instanta apreciaza ca criticile aduse acesteia de catre petenta sunt nefondate. In realitate, termenul la care a expirat blocarea cartii funciare a fost corect calculat de OCPI, iar dispozitia de notare a antecontractului asupra tuturor imobilelor mentionate in incheiere este conforma cu dispozitiile art. 84 indice (3^1) din Ordinul nr. 633/2006.
Asa fiind, instanta apreciaza ca prezenta plangere este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca fiind nefondata plangerea formulata de petenta C. R. ESTATE SRL, cu sediul în Cluj N., Calea Turzii nr. 231-233, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, prin curator special G. D.-V., avand sediul cabinetului in Cluj-N., . A, impotriva incheierii cu nr._/16.12.2013 data de OCPI – BCPI Cluj-N..
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 28.04.2014.
JUDECATOR GREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. LM/LM/4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 3033/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7669/2014. Judecătoria... → |
|---|








