Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 22909/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 15 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-S. N.

JUDECĂTOR: D.-R. C.

GREFIER: Z. E. F.

Pe rol fiind soluționarea cererii de anulare a ordonanței civile nr. 9324/19.09.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar civil nr._/211/2014, formulată de reclamanta-debitoare G. P. SRL în contradictoriu cu pârâta-creditoare O. R. SA.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 05 decembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față,

Reține că prin cererea în anulare somație de plată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2014, reclamanta-debitoare G. P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta-creditoare O. R. SA, anularea ordonanței civile nr. 9324/19.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., raportat la caracterul incert, nelichid și neexigibil al creanței deduse judecății, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare, a arătat, în esență, că nu s-a ținut cont de înscrisurile existente la dosarul cauzei alături de întâmpinare, care dovedeau faptul că serviciile facturate nu au fost efectiv prestate de reclamantă, astfel că debitoarea nu datorează sumele solicitate prin cererea de emitere a ordonanței de plată. Motivele pe larg au fost expuse la filele 2-10 din dosar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1023 NCPC.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei, conform art. 10 din OUG nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta-creditoare O. R. SA la data de 02.12.2014, aceasta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii în anulare, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență că deși facturile emise în temeiul contractelor încheiate între părți, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată, ce a dat naștere la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi stabilite la pct. 1.9 din termeni și condiții generale. De asemenea, neîndeplinirea obligațiilor asumate de debitoare a determinat creditoarea să rezilieze contractele în temeiul art. 8 din condițiile contractuale de bază coroborat cu art. 1.9. din termeni și condiții, sens în care a procedat la notificarea debitoarei prin scrisoarea din data de 16.07.2013. întrucât contractele au fost reziliate înainte de expirarea duratei contractuale de 24 luni, aceasta datorează despăgubiri în cuantum de_,91 lei. Motivele pe larg sunt expuse la filele 30-37 din dosar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și a acvirat dosarul nr._/211/2014.

Analizând înscrisurile probatorii administrate în cauză, precum și piesele dosarului acvirat, instanța reține cele ce urmează:

Prin sentința civilă nr. 9324/19.09.2014 pronunțata in dosarul civil nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., a fost admisă cererea formulată de creditoarea O. R. SA în contradictoriu cu debitoarea G. P. SRL, s-a ordonat debitoarei să achite în favoarea creditoarei suma de 28.480,73 lei reprezentând contravaloare servicii și penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi calculate începând cu data scadenței și până la data achitării efective a debitului, precum și suma de 10.630,91 lei, reprezentând despăgubiri pentru reziliere, în termen de 10 zile de la comunicare și s-a respins cererea debitoarei privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că în temeiul prevederilor contractuale, creditoarea a prestat serviciile convenite și a emis pe numele debitoarei facturile fiscale de la dosar (filele 279-293, dosar de fond), reprezentând contravaloare servicii prestate, contravaloare penalități de întârziere și despăgubiri pentru reziliere înainte de expirarea perioadei contractuale, și față de neîndeplinirea de către debitoare a obligației de plată, creditoarea a reziliat contractele, emițând factura fiscală pentru plata despăgubirilor cauzate de reziliere contract înainte de expirarea perioadei contractuale minime.

Prin prezenta cerere, reclamanta-debitoare G. P. SRL a învederat aceleași aspecte menționate prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond nr._/211/2014 și la care instanța de fond în mod temeinic și legal a răspuns prin considerentele sentinței civile nr. 4556/30.04.2014.

Raportat la motivele cererii în anulare, instanța de față apreciază că demersul judiciar al debitoarei este neîntemeiat.

În drept, astfel cum a arătat și instanța de fond, față de prevederile art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., trei sunt condițiile care trebuiesc a fi îndeplinite: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.

În speță, instanța constată că între părți au fost încheiate în mod valabil mai multe convenții (filele 9-14, 23-50, 51-276, dosarul de fond nr._/211/2014), având ca obiect prestarea de servicii de telefonie mobilă și trafic de date.

În temeiul acestor contracte, creditoarea a prestat serviciile convenite și a emis pe numele debitoarei facturile fiscale de la dosar (filele 279-293, d. fond), reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, contravaloarea penalităților de întârziere și despăgubirile pentru reziliere înainte de expirarea perioadei contractuale.

Instanța reține că obligația de plată a contravalorii serviciilor de telefonie mobilă are o existență neîndoielnică, valoarea creanței principale și a penalităților de întârziere reieșind din facturile fiscale emise, iar despăgubirea contractuală este datorată pentru încetarea anticipată a contractelor ca urmare a rezilierii de către creditoare pentru neplata facturilor fiscale de către pârâtă, în temeiul termenilor și condițiilor generale art. 1.16. Creanța este lichidă, din cuprinsul facturilor reiese în mod clar atât cuantumul debitului principal, cât și cuantumul penalităților, calculate la 0,5 % pe zi de întârziere. Creanța este și exigibilă, față de ajungerea la scadență a obligației de plată, aspectul depășirii termenelor contractuale fiind recunoscut de debitoare prin cererea de reeșalonare a debitului.

Toate celelalte aspecte reținute de instanță în sentința civilă nr. 9324/19.09.2014, precum și motivele înlăturării susținerilor formale ale debitoarei, sunt pe deplin întemeiate în fapt și drept, motiv pentru care, constatând că nu au fost invocate aspecte noi în cuprinsul cererii de anulare, la care să nu se fi răspuns, instanța urmează să respingă cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare G. P. SRL în contradictoriu cu pârâta-creditoare O. R. SA ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, să mențină în întregime dispozițiile ordonanței civile nr.4556/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar civil nr._ .

Cu privire la cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 453 NCPC și raportat la faptul că nu a fost făcută dovada acestor cheltuieli pentru reprezentarea în calea de atac a cererii în anulare, iar cheltuielile pentru primul ciclu procesual în cadrul dosarului de fond nu au fost solicitate, instanța va respinge cererea de pârâtei-creditoare de obligare a reclamantei-debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Ordonanța va fi comunicată părților, de îndată, potrivit art. 1021 alin 5 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare G. P. SRL, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta-creditoare O. R. SA, cu sediul procesual ales la SCPA D. & ASOCIAȚII, în București, Șoseaua P. D. Kiseleff, nr. 55, vila 6, sector 1, și în consecință:

Menține sentința civilă nr. 9324/19.09.2014 pronunțata in dosarul civil nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N..

Respinge cererea de pârâtei-creditoare de obligare a reclamantei-debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțata in ședința publica din 15.12.2014.

P., JUDECĂTOR,

N. C.-S. C. D. R.

GREFIER,

Z. E. F.

Red./dact./CSN/09.02.2015/4 ex.

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA