Somaţie de plată. Sentința nr. 5831/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5831/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 9324/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR.9324/211/2014
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5831/2014
Ședința publică din data de 05.06.2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. D. R.
GREFIER: I. M. L.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de către creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și competența, în temeiul art. 131alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă.
Instanta încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 05.05.2014, sub nr._, reclamanta creditoare . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta debitoare ., emiterea unei ordonanțe care să conțină obligarea debitoarei la plata sumei de 20.943,70 lei, reprezentand debit restant, a sumei de 10.146,31 lei, reprezentând penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 24.04.2014, precum și obligarea debitoarei la plata de penalități de 0,5% pe zi de întârziere începând cu data de 24.04.2014 și până la data achitării integrale a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.3168/01.07.2008, în temeiul căruia debitoarea avea obligația de a achita chiria lunară și celelalte cheltuieli prevăzute în contract, iar creditoarea a emis facturile menționate în acțiune, în valoare de 22.252,16 lei, din care debitoarea a achitat suma de 1.308,46 lei.
Se mai arată că debitoarea a beneficiat pentru perioada 01.01._13 de reducerea chiriei, conform actului adițional nr.5/22.01.2012.
Arătând că deține o creanță certa, lichidă și exigibila, creditoarea a solicitat admiterea acțiunii, fiind indeplinite conditiile de admisibilitate, iar în privința penalităților pretinse, se invocă prev.art.6.2 din contract, art.1069 alin.1 și 2 din Codul civil, art.43 din Codul comercial, fiind calculate de la data scadenței facturii fiscale și până la data achitării integrale a debitului principal.
În drept, au fost invocate prevederile art.583, art.662, art. 1013-1024 din Codul de Procedură Civilă, art.969, art.970, art.1069 alin.1 și 2 din Codul civil, art.43 din Codul comercial.
Cererea a fost legal timbrată.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depus un set de documente la dosarul cauzei (filele 6-56).
Acțiunii i-a fost anexata somația transmisă debitoarei conform art. 1014 din Codul de Procedură Civilă.
Deși legal citata, sub sancțiunea prevăzută de art. 1018 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, pârâta debitoare nu a depus întâmpinare în termen legal.
In probatiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, intre părți, s-au desfasurat relatii comerciale avand ca obiect închirierea unui spațiu, în temeiul contractului de închiriere nr.3168/01.07.2008, cu actele adiționale aferente, înscrisuri însușite de părți prin semnătură și ștampilă. Conform prevederilor contractuale, pentru serviciile prestate, creditoarea a emis facturile existente la filele 13-24 din dosar. Contravaloarea facturilor a fost achitată doar parțial, rămânând un rest de plată, în cuantum de 20.943,70 lei. Deși creditoarea a efectuat demersuri pentru recuperarea debitului pe cale amiabila si a procedat la comunicarea somației, prin intermediul executorului judecătoresc, prin care s-a solicitat plata sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1014 din Codul de Procedură Civilă, procedura a rămas fără rezultat, astfel că s-a promovat prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată.
În drept, art. 1013 din Codul de Procedură Civilă, reglementând domeniul de aplicare al procedurii ordonanței de plată, arată că această procedură se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Pentru emiterea unei ordonanțe de plată, trebuie îndeplinite, așadar, cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o creanță ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani; obligația să rezulte dintr-un contract civil și să fie asumată de către debitor printr-un înscris; creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la existența unei obligații de plată a unor sume de bani ce incumbă debitoarei, instanța are în vedere că între părți a intervenit un contract, fiind necesar a fi respectate dispozițiile art. 969 din Codul Civil de la 1864- act normativ aplicabil spetei avand in vedere data incheierii contractului-, conform cărora “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Astfel, din moment ce creditoarea și-a respectat obligația asumată, trebuia ca și debitoarea să-și îndeplinească ca atare prestația la care s-a obligat, de a achita contravaloarea chiriei lunare, a cheltuielilor lunare de funcționare și operare aferente spațiului închiriat și a spațiilor comune, a cheltuielilor lunare de publicitate și promovare comercială.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța constată că sumele pretinse de către creditoare reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Raportat la debitul restant solicitat, în cuantum de 20.943,70 lei, reclamanta creditoare și-a dovedit pretențiile conform prevederilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor relevante, creanța fiind constatată prin facturile probând executarea contractului intervenit intre părți.
Se va avea in vedere că pârâta-debitoare a achitat parțial sumele facturate, nu a înțeles să facă dovada faptului efectuării plății pentru diferența rămasă de achitat și nu depus intampinare in termen, instanta urmând a considera aceasta atitudine ca o recunoastere a pretentiilor deduse judecatii.
Reținând ca obligația de plată a sumelor facturate este exigibilă de la data scadentei stipulată in cuprinsul contractului, specificată și in cuprinsul fiecărei facturi emise, instanța apreciază că se justifică și pretențiile creditoarei cu privire la daunele interese moratorii solicitate, evaluate de catre parti in cuprinsul art.6.2 din contract, stabilindu-se cuantumul penalitatilor de intarziere datorate de debitoare in cazul intarzierii in executarea obligatiei de plata. Aceste penalitati de intarziere au fost calculate de catre reclamanta creditoare, de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 24.04.2014, la nivelul sumei de 10.146,31 lei, solicitându-se obligarea debitoarei și la plata penalităților în continuare, până la achitarea integrală a debitului restant.
Pentru aceste considerente, constatând că pretențiile creditoarei sunt întemeiate, în temeiul art. 1021 din codul de procedură civilă și art. 969 din Codul Civil, instanța urmează a admite cererea și a ordona debitoarei să plătească creditoarei debitul restant în sumă de 20.943,70 lei, suma de 10.146,31 lei, reprezentând penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 24.04.2014, precum și penalități de 0,5% pe zi de întârziere în continuare, până la data achitării integrale a debitului restant.
Cu privire la termenul de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă si in virtutea principiului executarii cu buna-credinta si la termen a obligatiilor, instanța va fixa un termen de 20 zile de la comunicare pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitivul prezentei ordonanțe.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța urmează a obliga debitoarea și la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de către creditoarea ., cu sediul în Cluj-N., ..6, etaj 1, jud.Cluj, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Târgu-M., ., jud.M. și, în consecință:
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei debitul restant în sumă de 20.943,70 lei, suma de 10.146,31 lei, reprezentând penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 24.04.2014, precum și penalități de 0,5% pe zi de întârziere în continuare, până la data achitării integrale a debitului restant.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea in anulare se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.
Președinte, Grefier,
C. D. R. I. M. L.
Red./Dact.CD/4ex./28.08.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9070/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








