Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1270/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1270/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 24752/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1270/2014
Ședința camerei de consiliu din 11.02.2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare cererea formulată de reclamanta C. DE CULTURĂ A STUDENȚILOR CLUJ N. în contradictoriu cu pârâta FEDERAȚIA ASOCIAȚILOR STUDENȚEȘTI DIN USAMV CLUJ N., în litigiul având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Cauza se judecă în ședința camerei de consiliu fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 1027 rap. la art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Față de prevederile art. 238 C.proc. civilă instanța estimează că cercetarea judecătorească se va definitiva la acest termen de judecată.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Întrucât părțile nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvântul asupra cererii, instanța considerându-se lămurită asupra tuturor aspectelor, în temeiul art. 1030 din Codul de procedura Civilă, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 23.10.2013, sub nr._, reclamanta C. de Cultură a Studenților Cluj N. a chemat în judecată pe pârâta Federația Asociațiilor Studențești din USAMV Cluj N. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2728 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Contractul ocazional de prestări servicii culturale nr. 79/09.11.2012 pârâta s-a obligat în schimbul găzdurii evenimentului Balul Bobocilor din USAMV în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților la plata prețului în termen de 15 zile de la emiterea facturii, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată în termenul convenit.
În drept, și-a întemeiat prezenta dispozițiile art. 1270, art. 1025 și urm., art. 453, din Codul de Procedură Civilă.
Conform art. 411 alin. (2) Cod Procedură Civilă a solicitat judecata și în lipsă.
În dovedirea afirmațiilor formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei: împuternicire avocațială (f.9), factura fiscală (f. 7), contract prestări servicii ( f. 9)
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei potrivit chitanței atașată la fila 6 din dosar.
La data de 31.10.2013 i s-au comunicat pârâtei formularul de cerere completat de către reclamantă și înscrisurile anexate acesteia, respectiv formularul de răspuns, punându-i-se în vedere că în termen de 30 de zile de la primirea acestora, să completeze formularul de răspuns sau să formuleze apărări, prin orice alt mijloc adecvat și să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelege să se folosească, însă acesta nu a înțeles să fourrmuleze apărări în termenul prevăzut de art. 1029 alin 4 Cod de procedură civilă.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat Contractul ocazional de prestări servicii culturale nr. 79/09.11.2012, în baza căruia reclamanta a prestat servicii culturale pentru pârâtă cu ocazia evenimentului Balul Bobocilor –USAMV, pârâta obligându-se să plătească contravaloarea acestor servicii în sumă de 2728 lei.
Pentru plata contravalorii serviciilor prestate reclamanta a emis factura fiscală . nr. 158/_, factură însușită de către pârâtă prin semnătură și aplicarea ștampilei.
Deși factura în cauză a ajuns la scadență, pârâta a refuzat să achite contravaloarea serviciilor prestate.
În continuare, instanța reține că potrivit 1270 alin. 1 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar conform art. 1516 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la despăgubire.
În prezenta cauză, instanța apreciază că, astfel cum impun prevederile art. 249 Cod de procedură civilă, reclamanta a făcut dovada că deține împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive:
Sub aspectul certitudinii creanței, potrivit art. 662 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță. În speță, reclamanta pretinde executarea de către pârâtă a obligației de plată a sumei de 2728 lei, creanță ce își are izvorul în contractul de prestări servicii nr. 79/09.11.2012, precum și în factura fiscală . nr. 158/09.11.2012.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Acceptarea poate fi expresă prin semnarea sau ștampilarea facturilor de către persoana împuternicită în acest sens de către pârât sau poate fi tacită, dacă rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale acestuia.
În speță, factura fiscală care atestă creanța reclamantei a fost acceptate la plată de către pârâtă prin semnare și aplicarea ștampilei, fiind emisă de altfel în executarea contractului încheiat între părți la data de 09.11.2012.
Aceste înscrisuri se coroborează și cu atitudinea procesuală a pârâtei care nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, conform art. 662 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din înseși actele însușite de către pârâtă, respectiv contractul nr. 79/09.11.2012 și factura fiscală . nr. 158/09.11.2012, care atestă obligația pârâtă de plată a contravalorii serviciilor prestate.
Totodată, creanța este și exigibilă, întrucât termenul de plată de 15 zile prevăzut în contract la art. 4 alin. 1 în parte s-a împlinit fără ca pârâta să facă dovada plății totale a sumei facturate.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța reține că potrivit 4.1. din contractul de prestări servicii încheiat între părți, neplata contravalorii serviciilor culturale prestate in termen de 15 de zile de la data emiterii facturii, atrage suportarea de către beneficiar a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, din valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere. Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada plății facturii emise la termen, pârâta este obligată și la plata penalităților aferente debitului principal de la data scadenței și până la plata efectivă.
La soluționarea cererii, instanța va ține cont și atitudinea procesuală a pârâtulei, care nu a depus formularul de răspuns și nu a înțeles să formuleze apărări în termenul prevăzut de art. 1029 alin 4 Cod de procedură civilă, nu a contestat creanța în cauză.
Pentru aceste considerente instanța apreciază, că cererea reclamantei sub aspectele arătate este justificată, urmând să o admită și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2728 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, precum și la plata penalităților aferente în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, respectiv 24.11.2012 și până la plata efectivă a întregului debit datorat.
Raportat la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și 500 lei + TVA, reprezentând onorariu de avocat, instanța reține că potrivit art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 1031 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, constatând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, instanța urmează a admite în parte această cerere - față de înscrisurile justificative depuse la dosarul cauzei și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În privința onorariului de avocat în sumă de 500 lei + TVA , instanța reține că, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. În ceea ce privește natura juridică de titlu executoriu a contractului de asistență juridică, acesta vizează raporturile dintre avocat și clientul său, onorariul putând fi recuperat prin intermediul executării silite de la client, neavând relevanță asupra situației celor doua părți din proces (Decizia ICCJ nr. 1378/2010).
Or, în speță, reclamanta nu a depus nici un document justificativ în acest sens.
În considerarea temeiurilor de fapt și de drept reținute, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 lei + TVA cu titlu de onorariu de avocat ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta C. de Cultură a Studenților Cluj N., cu sediul în Cluj N., Piața L. B., nr. 1-3, Jud. Cluj, CUI RO13796834 în contradictoriu cu pârâta Federația Asociațiilor Studențești din USAMV Cluj N., cu sediul în Cluj N., Calea Mănăștur, nr. 3-5, jud. Cluj, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2728 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturii fiscale . nr. 158/09.11.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere aferente debitului principal în sumă de 2728 lei calculate de la data scadenței, respectiv 24.11.2012 și în continuare până la plata efectivă a întregului debit datorat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind acordarea onorariului de avocat în sumă de 500 lei + TVA.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
I. G. D. A. P.
Red./Dact. I.G.D. /4 exemplare
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014.... → |
|---|








