Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 505/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 505/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 23993/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 505/2014
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ și pe intimata D. (GHERBANOVSCHI) A., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constata ca s-a depus la dosarul cauzei de către reprezentanta intimatei av. Burzo M. dovada achitării amenzii in cuantum de 1000 lei, respectiv Chitanța CH MCJ_/20.12.2013 si Chitanța CH MCJ_/20.12.2013
La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar.
În temeiul art. 255 si art. 258 N.C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea cererii formulata de către petent intimatul a făcut dovada achitării amenzii contravenționale.
Instanța în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata D. (GHERBANOVSCHI) A., a solicitat instanței sa dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale de 1000 lei, aplicata prin procesele verbale de contravenție . nr._/19.02.2012, JO nr._/27.02.2012, întocmite de petent, cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din și 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001.
În probațiune s-a depus copie a proceselor verbale de contravenție și dovada insolvabilității intimatei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că prin procesele-verbale de contravenție menționate în cererea formulată i s-a aplicat intimatei sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum total de 1000 lei.
Legal citata, intimata nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei insa la primul termen de judecata s-a prezentat reprezentanta contravenționala a acesteia care si-a exprimat poziția procesuala solicitând acordarea unui nou termen de judecata in vederea achitării amenzilor contravenționale ce fac obiectul prezentului dosar.
Totodată se constata ca intimata a depus la dosarul cauzei la acest termen de judecata dovada realizării plații amenzii contravenționale de 1000 lei, respectiv Chitanța CH MCJ_/20.12.2013 si Chitanța CH MCJ_/20.12.2013, aferenta celor doua procese verbale contraventionale.
În drept, instanța reține că potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Conform deciziei în interesul legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii. În conformitate cu dispozițiile art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001, „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată; (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Având în vedere aspectele menționate, respectiv ca intimata a făcut dovada achitării amenzii contravenționale, instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va respinge cererea formulata de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulata de petentul I. DE J. JUDETEAN CLUJ, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimata D. (GHERBANOVSCHI) A., CNP_ cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., . nr. 93 . . avocat M. Burzo, având ca obiect: înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activitati in folosul comunitatii.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din 22.01.2014.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
Red./dact:N.F.B.
23.01.2014/4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 6056/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








