Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6376/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6376/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1530/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6376/2014
Ședința camerei de consiliu de la 19.06.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SUCURSALA CLUJ-N. în contradictoriu cu pârâta . SRL - D, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ( f.80 ), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data 19.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 28.01.2014 sub nr._ și modificată la 17.02.2014 ( f. 45 - 46 ), reclamanta . prin SUCURSALA CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . SRL-D, cu sediul în Cluj N., Piața Unirii nr. 29, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul ales în Cluj N., . nr. 93, ., sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 1205,54 lei cu titlu de debit principal, precum și a penalităților de întârziere aferente, respectiv a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea litigiului, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, onorariul avocatului de 248 lei și cheltuieli ocazionate de obținerea certificatului constatator din partea O. R. C., în sumă de 45 lei.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ în baza contractului nr._ din 03.01.2013, a prestat pârâtei servicii specifice de salubritate, însă aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. din C. proc. civ., respectiv prevederile art. 1350 din C. Civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 11 - 38, 47 - 50, 66 - 72 și 76 - 79 ).
Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 50 lei ( f. 9 ).
Pârâta a depus întâmpinare la data de 09.04.2014 ( f. 58 - 59 ), prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că trebuia parcursă, în prealabil, procedura medierii și menționând că nu a recepționat somațiile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, confirmările de primire nefiind ștampilate și nici semnate de către administrator.
În ce privește fondul cauzei, s-a învederat că facturile anexate cererii nu au fost comunicate și nici acceptate, acestea nepurtând semnătura și ștampila sa, iar raportat la serviciile de salubritate, s-a reliefat că acestea nu au fost în realitate prestate, revenind reclamantei sarcina de a face proba pretențiilor sale. În consecință, s-a apreciat că se impune soluționarea cererii potrivit dreptului comun, fiind necesar administrarea unui probatoriu complex, având drept urmare respingerea acțiunii, cu plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 245 - 248 din C. proc. civ.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri ( f. 60 - 62 ), a probei testimoniale, precum și a probei constând în interogatoriul luat administratorului societății reclamante.
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, instanța a respins ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele arătate prin încheierea de la acea dată ( f. 73 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din contractul nr._ din 03.01.2013 ( f. 16 - 18 ), între reclamantă ca operator și pârâtă în calitate de beneficiar urmau a se derula raporturi materializate prin prestarea de servicii specifice de salubritate în favoarea acesteia din urmă, potrivit clauzei 1 din capitolul III al convenției perfectate ( f. 16 ), prețul stabilit, respectiv tariful de colectare, transport și depozitare, precum și tariful pentru închirierea recipienților, urmând a fi determinat conform clauzelor 1 - 6 din capitolul V din contract ( f. 16 verso ).
În ce privește obligațiile asumate de către părțile contractante, dacă reclamanta s-a angajat să asigure precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, respectiv închirierea unor recipienți, potrivit clauzei 1 din capitolul III al contractului ( f. 16 ), astfel cum aceste activități sunt individualizate prin capitolul VI.1.B lit. b) - f) și n) din convenția încheiată ( f. 17 ), pârâta s-a îndatorat a achita sumele de bani ce reprezintă contravaloarea facturilor pentru serviciile prestate și bunurile contractate, conform capitolului VI.2.B. lit. j) ( f. 17 verso ), scadența obligației sale urmând a fi determinată potrivit clauzei 15 din capitolul V al convenției perfectate ( f. 17 ), în sensul că plata trebuia efectuată în maxim 30 zile de la primirea facturii.
În derularea relației decurgând din contractul încheiat, reclamanta a emis facturile ._/31.01.2013, pentru suma de 101,06 lei ( f. 31 ), ._/28.02.2013, pentru suma de 124,60 lei ( f. 32 ), ._/31.03.2013, pentru suma de 274,60 lei ( f. 33 ), ._/30.04.2013, pentru suma de 157,19 lei ( f. 34 ), ._/31.05.2013, pentru suma de 128,72 lei ( f. 35 ), ._/30.06.2013, pentru suma de 128,72 lei ( f. 36 ), ._/31.07.2013, pentru suma de 161,93 lei ( f. 37 ) și ._/31.08.2013, pentru suma de 128,72 lei ( f. 38 ), însă, cu toate acestea, nu s-a făcut proba prestării tuturor serviciilor la care se referă facturile anterior enumerate. Din această perspectivă, instanța reține că au fost depuse, în realitate, doar graficele de ridicare și bonurile aferente lunilor martie 2013 ( f. 76 - 79 ), aprilie 2013 ( f. 66 și 71 - 72 ) și iulie 2013 ( f. 67 - 70 ), acestea făcând, într-adevăr, dovada serviciilor prestate în favoarea pârâtei, în raport de care au fost emise și facturile aferente lunilor menționate, câtă vreme sunt evidențiate datele la care au avut loc ridicările, locația concretă unde acestea au fost efectuate, precum și beneficiarul prestațiilor executate. În acest context, instanța relevă că, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., reclamanta avea îndatorirea de a face dovada pretențiilor sale, or în circumstanțele în care pârâta a negat împrejurarea că ar fi fost efectiv realizate serviciile pentru care s-au eliberat facturile care stau la baza cererii formulate, este cert aspectul că se impunea ca reclamanta să facă proba executării obligațiilor sale, așa cum decurg din capitolul VI.1.B lit. b) - f) și n) al convenției încheiate ( f. 17 ), neputându-se accepta ca pârâta să fie ținută a dovedi împrejurarea că reclamanta nu ar fi prestat serviciile specifice de salubritate, câtă vreme aceasta nu ar putea face proba faptului negativ amintit.
În ce privește litigiul de față, instanța observǎ cǎ între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de furnizare de servicii, în sensul art. 1766 alin. (1) din C. Civ., or obligația principală a beneficiarului este aceea de a achita contravaloarea serviciilor efectiv prestate, prețul datorat fiind cel prevăzut în lege sau în contract, după cum rezultă din art. 1768 alin. (1) din C. Civ. Mai mult decât atât, contractului de furnizare îi sunt aplicabile dispozițiile privitoare la vânzare, potrivit art. 1771 din C. Civ., din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 1724 din C. Civ., ce stabilesc că, în mǎsura în care cumpǎrǎtorul nu a plǎtit, vânzǎtorul este îndreptǎțit sǎ obținǎ executarea silitǎ a obligației de platǎ.
Referitor la cauza de față, instanța observǎ cǎ, deși reclamanta a prestat în favoarea pârâtei serviciile specifice de salubritate, aferente lunilor martie 2013, aprilie 2013 și iulie 2013, potrivit contractului nr._ din 03.01.2013 ( f. 16 - 18 ), totuși pânǎ în prezent contravaloarea acestora nu a fost integral achitatǎ, fiind în discuție un debit total de 593,72 lei, astfel cum rezultǎ din facturile ._/31.03.2013, emisă pentru suma de 274,60 lei ( f. 33 ), ._/30.04.2013, emisă pentru suma de 157,19 lei ( f. 34 ) și ._/31.07.2013, emisă pentru suma de 161,93 lei ( f. 37 ).
În consecințǎ, cum obligația de plată asumatǎ de către pârâtă conform capitolului VI.2.B. lit. j) din contract ( f. 17 verso ) nu a fost până în prezent executată, deși data scadenței este împlinită, instanța va dispune admiterea în parte a cererii de chemare în judecatǎ și, prin urmare, va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 593,72 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate. În acest context, instanța reține că, față de împrejurarea că reclamanta nu a putut face dovada comunicării facturilor pe care își întemeiază pretențiile în cauza de față, deși din cuprinsul clauzei 15 din capitolul V al contractului reiese că termenul de plată era de maxim 30 de zile de la data primirii facturii ( f. 17 ), se impune a considera că, față de particularitățile pe care le-a implicat ltigiul de față, transmiterea facturilor către pârâtă s-a realizat, în mod efectiv, la momentul comunicării formularului de cerere, împreună cu înscrisurile anexate, ce a survenit la 27.03.2014 ( f. 63 ), or în raport de această dată, trebuie observat că este împlinit termenul de plată menționat anterior. Pe de altă parte, instanța constată că, din cuprinsul somației din 23.04.2013 ( f. 26 ), recepționată de pârâtă la 25.04.2013 ( f. 27 ), nu rezultă că notificării în discuție i-ar fi fost atașate și facturile a căror contravaloare era pretinsă de către reclamantă și, totodată, nu poate fi omis că situația este similară și în cazul somației din 09.09.2013 ( f. 28 - 29 ). În altă ordine de idei, instanța apreciază că nu pot fi primite, în integralitatea lor, susținerile din cuprinsul întâmpinării, în sensul că serviciile consemnate în facturi nu ar fi fost efectiv și real prestate, câtă vreme, așa cum s-a arătat și anterior, în ce privește facturile aferente lunilor martie 2013, aprilie 2013 și iulie 2013 s-a făcut, de către reclamantă, proba certă a executării obligațiilor sale, fiind depuse graficele de ridicare și bonurile întocmite ca urmare a prestării serviciilor ( f. 66 - 72 și 76 - 79 ), fiind lipsită de relevanță împrejurarea că cele trei facturi menționate anterior nu au fost semnate și ștampilate de către pârâtă, în condițiile în care acestea au fost emise în baza convenției perfectate, ce a fost asumată de către aceasta din urmă ( f. 16 - 18 ), iar pârâta s-a angajat a achita contravaloarea lor, potrivit capitolului VI.2.B. lit. j) din contract ( f. 17 verso ). În fine, raportat la susținerile pârâtei, în sensul că acțiunea promovată ar fi trebuit soluționată potrivit dreptului comun, instanța reține că, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 1029 alin. (9) din C. proc. civ., în cadrul procedurii speciale de față a fost recunoscută posibilitatea administrării și altor probe decât înscrisurile și, pe de altă parte, nu poate fi omis că rămâne la aprecierea reclamantei dacă înțelege a uza ori nu de procedura specială, după cum se deduce din interpretarea art. 1026 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., instanța neavând posibilitatea de a cenzura alegerea astfel realizată.
Referitor la facturile ._/31.01.2013, emisă pentru suma de 101,06 lei ( f. 31 ), ._/28.02.2013, emisă pentru suma de 124,60 lei ( f. 32 ), ._/31.05.2013, emisă pentru suma de 128,72 lei ( f. 35 ), ._/30.06.2013, emisă pentru suma de 128,72 lei ( f. 36 ) și ._/31.08.2013, emisă pentru suma de 128,72 lei ( f. 38 ), instanța apreciază, așa cum s-a învederat și anterior, că nu s-a făcut, în concret, proba prestării efective de către reclamantă, în favoarea pârâtei, a serviciilor consemnate în cuprinsul lor. Din această perspectivă, instanța constată că, în raport de facturile evidențiate, nu au fost depuse grafice de ridicare și nici bonuri care să ateste îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate de către prestator prin contractul perfectat, or în asemenea circumstanțe, cum este incertă împrejurarea executării de către reclamantă a îndatoririlor sale, corespunzător lunilor ianuarie 2013, februarie 2013, mai 2013, iunie 2013 și august 2013, trebuie concluzionat că pretențiile sale decurgând din facturile emise, aferente perioadei menționate, sunt neîntemeiate. Astfel, instanța apreciază că, deși nu poate fi negat aspectul că reclamanta desfășoară activitate care se subsumează prestării unui serviciu de utilitate publică, în sensul art. 1 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/2006, totuși, în ce privește dovada executării obligațiilor sale contractuale, asumate față de beneficiarii serviciului, nu s-ar putea considera că aceasta ar decurge din simplul fapt că, fiind abilitată a derula activități de utilitate publică, reclamanta ar fi ținută să le îndeplinească, cu riscul ca, în caz de neconformare, să suporte anumite sancțiuni, câtă vreme, într-o atare situație, s-ar ajunge, practic, a se prezuma executarea obligațiilor sale. Pe de altă parte, instanța apreciază că, în sine, împrejurarea că ar exista un mare număr de consumatori, astfel că ar fi aproape imposibil, în accepțiunea reclamantei, a se ține o evidență de ridicare a deșeurilor în raport de fiecare beneficiar, nu poate suplini elementul că, în cauza de față, nu s-a putut face proba prestării efective, în favoarea pârâtei, a serviciilor aferente lunilor ianuarie 2013, februarie 2013, mai 2013, iunie 2013 și august 2013, după cum s-a arătat mai sus. În fine, instanța constată că nu prezintă vreo relevanță circumstanțele legate de condițiile și cazurile în care se procedează la întocmirea unor note cu prilejul ridicării deșeurilor, acest element ținând de organizarea internă a reclamantei, or aceasta are sarcina de a face dovada, în fața instanței, a tuturor pretențiilor sale, așa cum rezultă din art. 249 din C. proc. civ. În fine, nu poate fi omis că, deși s-a alegat că serviciile a căror contravaloare a fost solicitată au fost efectiv prestate, totuși, în realitate, se poate observa că, cel puțin raportat la luna august 2013, împrejurarea executării acestora pentru toată perioada luată în considerare prezintă caracter îndoielnic chiar față de înscrisurile anexate formularului de cerere, câtă vreme din cuprinsul notei întocmite de către angajatul reclamantei la 19.08.2013 ( f. 24 ), reiese că, în realitate, pârâta ar fi fost desființată, fiind așadar indusă ideea că nu mai puteau exista deșeuri care să fie colectate de la punctul respectiv de ridicare.
Relativ la penalitǎțile de întârziere pretinse de cǎtre reclamantǎ prin acțiunea introductivǎ, instanța observǎ cǎ, potrivit clauzei 18 din capitolul V al contractului ( f. 17 ), în ipoteza depășirii termenului de plată de 30 de zile de la data primirii facturii, beneficiarul datorează penalități la nivelul celor utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, calculate pentru fiecare zi de întârziere, care nu pot depăși însă valoarea facturii, or în cauza de fațǎ este de reținut cǎ pârâta nu și-a îndeplinit obligația de platǎ a contravalorii serviciilor prestate de cǎtre reclamantǎ potrivit facturilor ._/31.03.2013, emisă pentru suma de 274,60 lei ( f. 33 ), ._/30.04.2013, emisă pentru suma de 157,19 lei ( f. 34 ) și ._/31.07.2013, emisă pentru suma de 161,93 lei ( f. 37 ), sumele în discuție fiind scadente de la data convenită de părți prin clauza 15 din capitolul V al convenției, respectiv în termen de 30 zile de la primirea facturii ( f. 17 ). În atare condiții, cum reclamanta nu a făcut dovada comunicării efective a facturilor către pârâtă, s-a arătat deja că, în opinia instanței, acestea trebuie considerate ca fiind transmise, în mod efectiv, la momentul comunicării formularului de cerere, împreună cu înscrisurile anexate, respectiv la data de 27.03.2014 ( f. 63 ), acesta fiind momentul în raport de care trebuie determinată scadența obligației. Așadar, având în vedere cuprinsul clauzei 18 din capitolul V al contractului ( f. 17 ), instanța apreciază că penalitățile de întârziere datorate de către reclamantă pot fi calculate doar de la împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua de 27.03.2014, când s-au primit facturile de către pârâtă, după cum s-a arătat mai sus. Astfel, trebuie considerat că nu pot fi luate în seamă datele menționate de către reclamantă în formularul de cerere ( f. 5 - 6 ), câtă vreme nu s-a făcut dovada comunicării vreunei facturi către pârâtă, din această perspectivă fiind fără relevanță că, după cum a arătat reclamanta, nu s-ar putea ține evidența transmiterii către utilizatori a facturilor, în condițiile în care acest moment prezintă un caracter esențial întrucât marchează, potrivit convenției părților, atât data scadenței obligației de plată, cât și momentul de la care vor fi determinate penalitățile de întârziere, deci nu poate fi decât precis și concret individualizat.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. (1) din C. Civ., ce stabilesc cǎ În cazul în care o sumǎ de bani nu este plǎtitǎ la scadențǎ, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențǎ pânǎ în momentul plǎții, în cuantumul convenit de pǎrți sau, în lipsǎ, în cel prevǎzut de lege, fǎrǎ a trebui sǎ dovedeascǎ vreun prejudiciu și ale art. 1539 din C. Civ., ce permit cumulul penalității cu executarea în natură în cazul neîndeplinirii la timp a obligațiilor asumate, instanța urmeazǎ a dispune obligarea pârâtei sǎ achite reclamantei penalitǎți de întârziere aferente debitului principal de 593,72 lei, la nivelul celor utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, care urmează să fie determinate de la împlinirea termenului de 30 de zile de la primirea facturilor, realizată la data de 27.03.2014 ( f. 63 ), termenul evidențiat urmând a fi calculat în condițiile art. 2553 alin. (1) - (2) și 2554 din C. Civ.
Conform art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecatǎ se includ și taxa judiciarǎ de timbru, onorariul avocatului, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. În același context, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cauza de față, este de reținut, cu titlu preliminar, că cererea formulată va fi admisă numai în parte, având în vedere statuarea instanței privind măsura în care pretențiile reclamantei sunt întemeiate. Totuși, nu poate fi omis că pârâta se află în culpă procesuală, de vreme ce nu și-a îndeplinit în termen obligația de plată a contravalorii serviciilor efectiv prestate în favoarea sa. În consecință, având în vedere și caracterul indivizibil al cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamantă, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum fix de 50 lei ( f. 9 ), care se impunea a fi achitată independent de cuantumul concret al pretențiilor admise, onorariul avocatului în sumă de 248 lei ( f. 11 - 15 ) și contravaloarea serviciilor furnizate de către O. R. C. în vederea identificării sediului pârâtei, în contextul în care procedura de citare nu fusese îndeplinită, deși aceasta nu își modificase sediul social ( f. 50 și 48 - 49 ), instanța apreciază că este justificată plata integrală de către pârâtă a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, sens în care va dispune obligarea acesteia la plata către societatea reclamantă a sumei de 343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ce privește solicitarea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ( f. 59 ), instanța reține, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada acestora în condițiile art. 452 din C. proc. civ. și, pe de altă parte, că pretențiile în acest sens sunt neîntemeiate, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., față de împrejurarea că urmează a fi admisă în parte cererea formulată, pârâta fiind, din perspectiva arătată, în culpă procesuală, motiv pentru care nu poate obține plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată și modificată de către reclamanta . prin SUCURSALA CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, în contradictoriu cu pârâta . SRL-D, cu sediul în Cluj N., Piața Unirii nr. 29, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul ales în Cluj N., . nr. 93, ., ., jud. Cluj.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 593,72 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate, conform contractului, facturilor și bonurilor depuse la dosar.
Obligǎ pârâta sǎ achite reclamantei penalitǎți de întârziere aferente debitului principal, la nivelul celor utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, determinate de la împlinirea termenului de 30 de zile de la primirea facturilor, ce au fost comunicate la data de 27.03.2014.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 50 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, 248 lei onorariul avocatului, iar 45 lei contravaloarea serviciilor prestate de către O. R. C. pentru identificarea sediului actual al pârâtei.
Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
23.06.2014 - 4 ex.
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5020/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... → |
|---|
