Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8126/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8126/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 8443/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8126/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 23 iulie 2014
Instanța constituita din:
P.: D. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulate de către reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Soluționarea cererii se desfășoară în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.
Judecătoria, fiind legal sesizată și obligată din oficiu să își stabilească competența generală, materială și teritorială, potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză, în baza art. 1027 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În probațiune, conform prev. art. 1029 alin. 9 raportat la art. 250, 255 și 265 din Codul de procedura Civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând că este admisibilă potrivit legii și poate duce la soluționarea procesului.
Întrucât părțile nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvântul asupra cererii, în temeiul art. 1030 din Codul de procedura Civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect pronunțarea unei hotărâri conform prevederilor art. 1025 - 1032 din Codul de Procedura Civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.04.2014, sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., conform prevederilor art. 1028 alin. 2 din Codul de Procedura Civilă, pronunțarea unei hotărâri prin care parata să fie obligata la plata sumei de 404,09 lei reprezentand contravaloare servicii de internet si televiziune, la plata penalităților de întârziere contractuale în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de intarziere în sumă totală de 876,08 lei calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 18.02.2014; cu cheltuieli de judecata in cuantum de 50 reprezentând taxă de timbru .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, intre parti, s-a incheiat contractul de furnizare servicii de comunicatii electronice nr._/07.08.2012, în baza căruia pârâta a beneficiat de serviciile contractate, însă nu si-a respectat obligatia de plata a facturilor aferente serviciilor utilizate, astfel că figurează în evidențele sale cu un debit restant în valoare de 404,09 lei. A mai arătat reclamanta că, pentru neplata la termenul scadent a debitului principal, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, penalități calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 18.02.2014 ca fiind in cuantum de 876,08.
În drept, au fost invocate prev. art. 1025-1032 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrata.
În probațiune, reclamanta a depus un set de inscrisuri la dosarul cauzei (f. 9-34).
Conform art. 1029 alin. 3 din Codul de Procedura Civila, instanta a comunicat paratei formularul de cerere, insa aceasta nu a formulat niciun fel de răspuns față de cererea reclamantei și nici nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, între parti, s-au desfășurat relații civile de natura profesionala având ca obiect furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, in temeiul contractului unic pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice nr._/07.08.2012, cu anexele aferente, înscris acceptat de ambele parti pe baza de semnătură si stampila.
Pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile depuse la filele 32-34, facturi neachitate, însă, de catre pârâtă, astfel că reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
În drept, instanța va decide cu privire la pretentiile deduse judecatii in conformitate cu prevederile art. 1270 din Codul Civil, retinand că, între părți, s-a încheiat o convenție având ca obiect furnizarea serviciilor de comunicatii electronice. Convenția părților este obligatorie, are putere de lege intre partile contractante și trebuie respectată ca atare.
Astfel, din moment ce reclamanta și-a respectat obligația asumată si a prestat servicii in favoarea paratei, trebuia ca și aceasta să-și îndeplinească ca atare prestația la care s-a obligat, de a achita integral contravaloarea acestor servicii, conform facturilor fiscale pe care le-a acceptat prin asumarea contractului in temeiul carora aceste facturi au fost emise.
În baza probatoriului existent la dosar, instanța reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul dispozițiilor art. 662 din Codul de procedura Civilă, în cuantum de 404,09 lei reprezentand contravaloare servicii de internet si televiziune, creanță față de care reclamanta și-a dovedit pretențiile conform prevederilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor relevante, mijloace de probă de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății raportat la prevederile art. 265 și art. 272 din același act normativ. S-a făcut dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței pretinse, creanță constatată prin facturile depuse la dosar. Aceste inscrisuri sunt, în fapt, înscrisuri sub semnătură privată, raportat la valoarea probatorie conferită de art. 273 coroborat cu art. 277 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, fiind acceptate de catre pârâtă prin asumarea contractului in temeiul cărora au fost emise, pe baza de semnatura si ștampila, în acest sens fiind copia contractului depusă la dosar și recunoscute, în mod implicit, prin lipsa de interes manifestată față de soluționarea cauzei, din moment ce pârâta nu a înțeles să formuleze vreun raspuns la cererea reclamantei, deși, acțiunea i-a fost, în mod legal, comunicată, sens în care instanța va considera această atitudine ca o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății.
Reținând ca obligația de plată a sumei reprezentând contravaloarea facturilor depuse la dosar este exigibilă, instanța apreciază că se justifică și pretențiile reclamantei cu privire la penalitatile de intarziere solicitate, în temeiul art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul Civil pârâta fiind de drept în întârziere pentru executarea obligației de plată a sumei de bani asumate în exercițiul activității întreprinderii. Cu privire la cuantumul penalităților de întarziere datorate de pârâtă, instanța va avea in vedere prevederile contractuale ce stabilesc aceste penalități la un nivel de 0,2 % pentru fiecare zi de intârziere, convenția părților fiind obligatorie și în această privință, clauza înserată în cuprinsul art. 3.7 din contract fiind pe deplin valabilă în condițiile OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești. În consecință, instanța urmează a o obliga pe pârâtă la plata sumei de de 876,08 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 18.02.2014, precum si penalitatile de intarziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere datorate în continuare pana la achitarea integrala si efectiva a debitului.
Pentru aceste considerente, apreciind că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, instanța urmează a admite cererea.
Raportat la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata în sumă de 50 lei taxă de timbru reprezentând taxă de timbru, aceasta este datorata de pârâtă în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de Procedura Civilă, conform căruia “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, prevedere legală reiterata și în cuprinsul art. 1031 din Codul de Procedura Civilă, cu referire expresă la procedura de soluționare a cererilor de valoare redusă, de genul celei deduse judecății în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în localitatea Târgu M., . nr. 71, jud. M. în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, J_, cu sediul in localitatea Cluj-N., ., ., . și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 404,09 lei reprezentand contravaloare servicii de internet si televiziune, suma de de 876,08 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 18.02.2014, precum și penalități de întarziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere datorate în continuare până la achitarea integrală și efectivă a debitului.
Obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.07.2014.
Președinte, Grefier,
D. I. T. R.
Red. / Dact. D.I.
4 ex./24.07.2014
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 2014/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








