Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 22279/211/2012*
ROMANIA
JUDECATORIA C.-N.
SECTIA CIVILA
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2014
Sedinta publica din data de 22 decembrie 2014
Instanta constituita din:
JUDECATOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe contestatorul M. C. N., REPREZENTAT PRIN PRIMAR, E. B. in contradictoriu cu intimatii A. JUDETEANA A F. PUBLICE A MUNICIPIULUI C. N., M. L. G. si C. E. « I. P. » avand ca obiect contestatie la executare.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata ca dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 15.12.2014 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta civila cand, instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru astazi 22.12.2014.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin contestatia inregistrata initial pe rolul Judecatoriei C.-N. sub nr._ contestatorul M. C.-N., prin Primar, in contradictoriu cu intimata A. F. Publice C.-N., a solicitat, anularea somatiei nr._/14.09.2012 emisa de intimata si anularea in tot a amenzii dispuse prin incheierea civila nr._/2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul nr._/2011. S-a solicitat si suspendarea executarii silite.
In motivarea contestatiei formulate, s-a aratat ca prin somatia nr._/14.09.2012 emisa in dosarul fiscal nr._, intimata a notificat contestatorul in legatura cu faptul ca figureaza in evidentele fiscale cu obligatii de plata restante reprezentand amenzi judiciare in cuantum de 48.800 lei, aplicate in baza incheierii civile nr._/13.06.2012, pentru care s-a inceput executarea silita, insa incheierea nr._/2012 a Judecatoriei C.-N. a fost contestata, iar contestatia formulata nu a fost inca solutionata.
S-a mai aratat ca incepand cu anul 2012, in conformitate cu OUG nr. 71/17.06.2009, s-a proceda la plata a 5% din valoarea hotararilor judecatoresti devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, astfel incat drepturile salariale au fost calculate si platite pentru d-na M. L. G.. In anul 2012 s-a aprobat Colegiului E. „I. P.” suma de 34.000 lei pentru plata a 5% din valoarea sentintelor judecatoresti executorii, suma care include si drepturile stabilite prin Decizia civila nr. 33/R/2010. De asemenea, s-a precizat ca in conformitate cu prevederile art. 298 al. 3 C.muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, la 1 ianuarie 2011 au fost abrogate dispozitiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca. In acest context, contestatorul a apreciat ca a efectuat toate demersurile posibile in vederea executarii obligatiilor stabilite de instanta in sarcina sa prin titlul executoriu la care s-a facut referire, iar atitudinea mandatarei M. L. G. denota rea vointa.
S-a mai invocat incalcarea prevederilor art. 136 al. 3-4 si art. 140 C.pr.fiscala., raportat la faptul ca contestatorului i s-a comunicat doar somatia si titlul executoriu, iar nu si instiintarea de plata.
Cu privire la suspendarea executarii silite s-a apreciat ca cererea este fondata din perspectiva consecintelor pagubitoare ce s-ar realiza prin punerea in executare a titlului contestat.
In drept s-au invocat prevederile art. 112 C.pr.civ, art. 399 si urm. art. 403, art.274 C.pr.civ., art. 580 indice ł al. 3 C.pr. civila.
Intimatul nu a formulat intampinare si nu si-a desemnat un reprezentant pentru a-i preciza pozitia la termenele de judecata stabilite in cauza.
In probatiune instanta a administrat inscrisuri. S-a solicitat intimatului dosarul executional nr._/2012 si executorului S. R. M. sa comunice relatii privind stadiul executarii silite in dosarul executional nr. 563/2011.
Contestatia astfel formulata de contestator a fost respinsa prin sentinta civila nr. 6276/2013, ca fiind neintemeiata.
Pentru a dispune in acest sens, instanta a retinut ca prin incheierea civila nr._/2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul nr._/211/2011 s-a admis actiunea creditoarei M. L.-G. si a fost obligat Consiliul Local al Municipiului C.-N. la plata unei amenzi civile de 50 lei/zi incepand cu data de 13.01.2010 pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor de a face stabilite in titlul executoriu Decizia civila nr. 33/R/12.01.2010 a Curtii de Apel C. pronuntata in dosarul nr._ respectiv: - obligatia Consiliului Local al Mun. C.-N. de a aloca fondurile necesare platii diferentei de drepturi salariale (f. 12-13). Hotararea judecatoreasca prin care s-a stabilit amenda in sarcina debitorului Consiliul Local al Municipiului C.-N. este executorie si irevocabila, dupa cum s-a atestat si in Decizia nr. 1/2012 a Tribunalului C., pronuntata in dosarul nr._/211/2011*. Creditoarea M. L. G. a soliciat executarea silita a Deciziei civile nr. 33/R/12.01.2010 pronuntate in dosarul nr._, cererea sa fiind inregistrata sub nr. de dosar executional 563/2011, in curs de solutionare la B. S. R. M..
S-a mai retinut ca potrivit disp. art. 142 al. 6 din OG nr. 92/2003, intimatul a stabilit suma datorata de debitor (f. 19,21,23), iar in temeiul art 136 al. 1 si 6 si art. 141 din OG nr. 92/2003, avand in vedere creanta stabilita prin incheierea nr._/2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul nr._/211/2011, s-au emis in sarcina reclamantului somatii de executare (f. 18,20,22), insa conform raspunsului primit de la executorul judecatoresc, in dosarul executional nr. 563/2011 nu s-a achitat nicio suma de bani, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 580 indice ł/C.pr.civ. invocate de contestator.
Impotriva acestei sentinte, contestatorul a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civila nr. 675/2014 pronuntata de Tribunalul C..
Pentru a decide in acest sens, instanta de control a apreciat ca sentinta recurata a fost pronuntata cu incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 C.pr.civ., deoarece potrivit disp. art. 5803 alin.3 C.pr.civ., in cadrul contestatiei la executare, amenda civila poate fi anulata, integral sau partial respectiv redusa pentru motive temeinice sau daca debitorul isi executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, iar recurentul contestator a solicitat instantei anularea amenzii civile aplicate prin incheierea civila nr._/13.06.2012 a Judecatoriei C.-N., irevocabila, indicand anumite temeiuri de nelegalitate a masurii dispuse.
S-a mai retinut ca incheierea civila nr._/2012 a Judecatoriei C.-N. a fost pronuntata in contradictoriu cu reclamanta M. L. G., paraii C. E. „I. P.” si Consiliul Local al Municipiului C.-N., dispunandu-se la finele procedurii aplicarea unei amenzi civile in sarcina Consiliului Local al municipiului C.-N., astfel ca cererea avand ca obiect anularea sau reducerea amenzii civile astfel aplicate trebuie solutionata in contradictoriu cu toate partile interesate si care au avut calitate procesuala pasiva sau activa in cadrul procesului desfasurat in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei C.-N.. Or, instanta de fond nu a pus in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a persoanelor care au figurat ca parti in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei C.-N. si in contradictoriu cu care s-a pronuntat incheierea civila nr._/2012 a Judecatoriei C.-N., fiind astfel nesocotit interesul juridic al acestora iar in cazul reclamantei M. L. G., dreptul protejat prin aplicarea amenzii civile a careia anulare se solicita. Asa cum, potrivit principiilor opozabilitatii si relativitatii hotararii precum si a efectului autoritatii de lucru judecat, niciuna din partile din proces nu mai poate pretinde ulterior contrariul a ceea ce s-a statuat in conditiile participarii sale ca parte in proces, tot astfel, ceea ce s-a statuat nu se poate modifica ori anula fara ca in cadrul acestui demers judiciar sa se asigure exercitarea drepturilor procesuale ale partilor protejate prin principiile mentionate.
Pentru aceste considerente, cauza a fost trimisa spre rejudecare la prima instanta, cu precizarea ca in rejudecare, avand loc o reluare a judecatii in fond a cauzei, devin aplicabile dispozitiile art. 132 C.pr.civ. care permit completarea sau modificarea cererii, astfel incat, respectand principiul disponibilitatii si toate celorlalte principii si norme procedurale aplicabile, instanta urmeaza sa puna in discutia partilor extinderea cadrului procesual.
In rejudecare, contestatia a fost inregistrata sub nr._, formand obiectul prezentului dosar.
In cadrul acestui dosar, intimatul C. E. "I. P." a formulat intampinare, aratand ca intelege sa lase la latitudinea instantei modul de solutionare a contestatiei, deoarece interesele sale nu sunt afectate, indiferent de solutia ce se va pronunta (f. 15-16).
Astfel prin incheierea civila nr._/13.06.2012, intimatul a fost amendat cu amenda in cuantum de 50 lei/zi de intarziere, incepand cu data de 13.01.2010, pentru neindeplinirea obligatiilor de a face stabilite prin decizia civila nr. 33/R/2010 pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._, insa intimata si-a indeplinit ulterior obligatiile de aface prevazute in decizia civila sus-mentionata si, in temeiul disp. art. 580 indice 3/C.pr.civ, a formulat contestatie impotriva amenzii ce i-a fost aplicata prin incheierea civila nr._/13.06.2012, iar contestatia sa a fost admisa prin sentinta civila nr._/27.11.2012 a Judecatoriei C.-N., prin care s-a anulat amenda aplicata intimatului prin incheierea civila nr._/13.06.2012.
In cauza a formulat intampinare si intimata M. G., aratand ca nu se opune admiterii contestatiei la executare, motiv pentru care solicita sa nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata. In motivarea pozitiei sale procesuale, intimata a aratat ca debitorul contestator este o persoana de drept public, existand prin urmare un interes public ca acesta sa aiba cat mai putine plati de efectuat (f. 26).
Intimata A. Judeteana a F. Publice C. a formulat la randul sau intampinare, solicitand respingerea contestatiei ca neintemeiata, cu motivarea ca prin contestatia ce face obiectul prezentului dosar contestatorul solicita anularea formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr._/14.09.2012, insa art. 172 alin. 3/C.pr.fisc. dispune ca atunci cand titlul executoriu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau alt organ jurisdictional, contestatia poate fi formulata si impotriva titlului executoriu. Or, in speta, titlul executoriu care s-a pus in executare silita este o hotarare data de instanta de judecata, in speta incheierea civila nr._/13.06.2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul civil nr._/211/2011 (f. 27).
A mai aratat intimata ca potrivit disp. art. 399 alin. 3/C.pr.civ, numai in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu care nu este emis de o instanta judecatoreasca se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, insa in speta, fiind vorba despre un titlu executoriu care este o hotarare judecatoreasca si avand in vedere faptul ca prin considerentele contestatiei nu se aduc critici procedurii de executare silita, se impune concluzia ca prezenta contestatie este nefondata.
Astfel, singura critica adusa de contestator a fost aceea ca prealabil emiterii somatiei nu i s-a comunicat instiintarea de plata, desi dispozitiile art. 136 alin. 3-4/C.pr.fisc. pe care le invoca nu au nicio legatura cu cele afirmate insa, pe de alta parte, tot contestatorul recunoaste ca potrivit dispozitiilor codului de procedura fiscala, procedura e executare silita incepe prin comunicarea somatiei, contrazicandu-si astfel propriile afirmatii.
Referitor la sustinerile contestatorului privind indeplinirea obligatiilor stabilite in sarcina sa prin decizia civila nr. 33/R/2010 a Curtii de Apel, intimata a aratat ca acestea nu au fost dovedite, dupa cum nu s-a facut pana in prezent nici dovada faptului ca dispozitiile incheierii civile nr._/2012 emisa de Judecatoria C.-N. au fost anulate.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
In fapt, instanta retine ca prin incheierea civila nr._/2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul nr._/211/2011 s-a admis actiunea creditoarei M. L.-G. si, printre altele, a fost obligat Consiliul Local al Municipiului C.-N. la plata unei amenzi civile de 50 lei/zi incepand cu data de 13.01.2010 pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor de a face stabilite in titlul executoriu Decizia civila nr. 33/R/12.01.2010 a Curtii de Apel C. pronuntata in dosarul nr._, respectiv obligatia de a aloca fondurile necesare platii diferentei de drepturi salariale (f. 12-13 din dosarul nr._ ).
Din copia certificata a dosarului executional nr._/2012 al intimatei AJFP C., depus in copie certificata la (f. 17 si urm.) din dosarul nr._, instanta retine ca in temeiul titlului executoriu incheierea civila nr._/2012 a Judecatoriei C.-N., intimata AJFP C. a stabilit suma datorata de contestatorul debitor (f. 19.21,23), procedand la emiterea mai multor somatii de executare, printre care si somatia nr._/14.09.2012 pentru suma de 48.000 lei, contestata in prezenta cauza (f. 22).
In drept, instanta retine ca potrivit disp. art. 136 alin. 1 din OG nr. 92/2003 "In cazul in care debitorul nu isi plateste de bunavoie obligatiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedeaza la actiuni de executare silita, potrivit prezentului cod, cu exceptia cazului in care exista o cerere de restituire/rambursare in curs de solutionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decat creanta fiscala datorata de debitor".
Potrivit disp. art. 141 alin. 1/C.pr.fisc. executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit disp. art. 142 (6) "In cazul in care prin titlul executoriu sunt prevazute, dupa caz, dobanzi, penalitati de intarziere, majorari de intarziere sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de catre organul de executare si consemnate . care constituie titlu executoriu, care se comunica debitorului".
Potrivit disp. art. 172 alin. (1) din OG nr. 92/2003 persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii, iar potrivit dispozitiilor alin. 3 din acelasi text de lege contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
In speta, instanta retine ca suma care constituie obligatia fiscala contestata a fost stabilita prin hotarare judecatoreasca executorie, respectiv incheierea nr._/2012 pronuntata de Judecatoria C.-N. in dosarul nr._/211/2011.
Prin cererile depuse la dosarul cauzei, contestatorul a afirmat in mod repetat faptul ca a contestat incheierea civila sus-mentionata, insa pana la data pronuntarii prezentei hotarari contestatorul nu a facut dovada desfiintarii titlului executoriu, rezultand ca incheierea civila nr._/2012 a ramas irevocabila.
Prin urmare, raportat la faptul ca titlul executoriu in baza caruia a fost emisa somatia contestata este o hotarare judecatoreasca irevocabila, instanta retine ca obligatiile stabilite in cuprinsul acesteia nu mai pot fi contestate, singura cale procedurala ramasa la dispozitia contestatorului fiind aceea de a solicita si obtine anularea amenzii, in conditiile art. 580 indice 3/C.pr.civ., insa, in acest scop contestatorul trebuia sa dovedeasca indeplinirea obligatiilor stabilite in sarcina sa prin decizia civila nr. 33/R/12.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._, ceea ce in speta nu s-a intamplat.
In acest sens, instanta retine ca, asa cum rezulta din dosarul nr._, intimata M. L. G. a soliciat executarea silita a Deciziei civile nr. 33/R/12.01.2010 pronuntate in dosarul nr._, cererea sa fiind inregistrata la B. S. R. M. sub nr. de dosar executional 563/2011, insa din adresa existenta in dosarul nr._ la (f. 42) rezulta ca pana la data de 2.04.2013 in dosarul executional sus-mentionat nu se achitase nicio suma de bani, iar de atunci si pana la data pronuntarii prezentei hotarari contestatorul nu a depus la dosar dovada faptului ca si-ar fi indeplinit obligatia stabilita in sarcina sa prin decizia civila nr. 33/R/12.01.2010 a Curtii de Apel C., astfel ca, asa cum s-a retinut si in primul ciclu procesual, in speta nu sunt incidente prevederile art. 580 indice 3/C.pr.civ. invocate de contestator.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat de contestator, acela ca prealabil emiterii somatiei nu i s-a comunicat instiintarea de plata, instanta retine ca acesta este nefondat, raportat la faptul ca potrivit disp. art. 145 alin. 1 din OG nr. 92/2003, executarea silita incepe prin emiterea si comunicarea somatiei de executare si nu a instiintarii de plata.
F. de considerentele mai-sus expuse si retinand si faptul ca in speta contestatorul nu a invocat alte nereguli procedurale, instanta apreciaza ca prezenta contestatie la executare este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca fiind nefondata contestatia la executare formulata de contestatorul M. C. N., REPREZENTAT PRIN PRIMAR, E. B. in contradictoriu cu intimatii A. JUDETEANA A F. PUBLICE A MUNICIPIULUI C. N., cu sediul in C.-N., P-ta A. I., nr. 19, jud. C., M. L. G., cu domiciliul in C.-N., ., ., . si domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. S. M., situat in C.-N., ., . si C. E. « I. P. », cu sediul in C.-N., .. 19, jud. C..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din data de 22.12.2014.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8126/2014. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 9080/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








