Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3107/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3107/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 26253/211/2013
R.
JUDECATORIA CLUJ N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3107/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 26 martie 2014
Instanța constituita din:
P.: D. I.
GREFIER: T. R.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat E. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2014, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.03.2014.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ reclamanta G. Asigurări S.A. în contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare Reasigurare S.A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2450,36 lei și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere până la plata integrală, la data prezentei acestea fiind de 129,87 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că la data de 08.06.2013 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul Toyota Corola cu nr. de înmatriculare_ asigurat Casco la reclamantă și autovehiculul marca Audi A4 cu număr de înmatriculare_ asigurat RCA la . Reasigurare SA, vinovăția în producerea accidentului revenind ambelor părți, conform constatării amiabile semnate de acestea. În continuare, reclamanta arată că a achitat integral costul reparației în sumă de 4900,72 lei, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite și a notificat pârâta în calitate de asigurator RCA pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ cu solicitarea achitării sumei de 2450,36 lei jumătate din suma achitată de societatea reclamantă
Potrivit art. 2210 alin.l din Codul Civil, care prevede "In limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane", arată reclamanta, ea s-a subrogat in drepturile persoanei prejudiciate.
Art. 39 din Ordinul 14/2011 al CSA prevede: "(1) în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea si stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. (2) în situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere."
Având in vedere ca autoturismul cu număr de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă la S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., s-a adresat acestei societăți pentru recuperarea contravalorii despăgubirii.
Cu toate ca din documentele jusitificative depuse la dosar rezulta fără putință de tăgadă întrunirea tuturor elementelor răspunderii civile și cuantumul despăgubirilor acordate, pârâta a refuzat efectuarea plății.
În condițiile în care pârâta nu a făcut obiectiuni, potrivit art. 64 alin.2 din ordinul CSA 14/2011, datoria sa a devenit scadentă și aceasta este obligată să achite sumele solicitate, în totalitate:
"(2) în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b)dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.
(3) în cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă."
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, conform dispozițiilor art. 4 al art. 64 din Ordinul CSA 14/2011.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 2210 alin. 1 Cod Civil; Ordinul 14/2011 al CSA; Legea 136/1995.
În probațiune au fost anexate copii după înscrisuri (f. 7-36).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru (f. 6).
Pârâta legal citată, a formulat întâmpinare și a invocat excepția netimbrării acțiunii iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei. În motivare, pe fond, pârâta a arătat că suma solicitată este nejustificată întrucât reclamanta a folosit prețuri maximale practicate de unitățile service pentru înlocuirea și repararea reperelor. Totodată, pârâta a mai arătat că potrivit art. 36 alin. 2 și art. 42 din normele RCA puse în aplicare prin Ordinul CSA 14/2011 asiguratorul RCA are dreptul, ca la stabilirea mărimii cuantumului pagubelor, să efectueze propriile investigații. Totodată, pârâta a arătat că capătul de cerere privind cuantumul penalităților este neîntemeiat, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța a respins excepția netimbrării, cererea fiind legal timbrată.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 08.06.2013 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul Toyota Corola cu nr. de înmatriculare_ asigurat Casco la societatea reclamantă și autovehiculul marca Audi A4 cu număr de înmatriculare_ asigurat RCA la . Reasigurare SA, vinovăția în producerea accidentului revenind ambelor părți, conform constatării amiabile semnate de acestea (f. 34). Întrucât, pentru autoturismul avariat exista încheiată la societatea reclamantă o polița de asigurare facultativa Casco, nr._/03.09.2012 (f. 40), aceasta a despăgubit, în integralitate, prejudiciul produs, achitând suma de 4900,72 lei.
Potrivit art. 2210 alin. l din Codul Civil, reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei prejudiciate.
Art. 39 din Ordinul 14/2011 al CSA prevede: "(1) în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea si stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. (2) în situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere."
Având in vedere ca autoturismul cu nr._ era asigurat de răspundere civila la S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., reclamanta s-a adresat acestei societăți pentru recuperarea contravalorii a jumătate din cuantumul despăgubirii achitate.
În condițiile în care pârâta nu a făcut obiecțiuni, potrivit art. 64 alin. 2 din ordinul CSA 14/2011, datoria sa a devenit scadentă și aceasta este obligată să achite sumele solicitate.
Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil, raportat la data încheierii contractului de mai sus, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.
În ceea ce privește argumentul pârâtei care arată faptul că prețurile practicate de reclamantă sunt maximale, instanța observă că debitoarea nu oferă o altă alternativă, mai exact nu indică care sunt costurile practicate de alte unități specializate.
Totodată, având în vedere faptul că jumătate din despăgubiri au fost achitate chiar de către reclamantă, instanța se îndoiește de faptul că aceasta din urmă ar fi de acord cu calcularea acestor despăgubiri la o valoarea supraestimată.
În același timp, instanța constată faptul că pârâta susține faptul că articolul 36 alin. 2 și art. 42 din normele RCA îi oferă posibilitatea de a efectua propriile investigații și constatări, dar nu arată dacă s-a efectuat o astfel de investigație și care a fost rezultatul acesteia.
În aceste condiții, instanța reține faptul că pârâta nu a reușit să ofere niciun argument viabil în sensul respingerii acțiunii reclamantei iar potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 39, 50 și 64 din Ordinul CSA 14/2011, acțiunea reclamantei este întemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite acțiunea principală și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de lei 2450,36 lei, cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește pretențiile reclamantei privind acordarea penalităților de întârziere, instanța apreciază că acestea sunt fondate raportat la faptul că pârâta nu a plătit sumele datorate și la dispozițiile art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA 14/2011. Clauza penală are menirea să acopere prejudiciul încercat de reclamantă, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată iar penalitățile sunt în cuantum procentual de 0,10% pe zi de întârziere din valoarea debitului neachitat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 129,87 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 08.09.2013 până la data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.11.2013. Totodată, instanța va obliga pârâta să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data introducerii cererii de chemare până la data plății efective.
Potrivit dispozițiilor art. 1031 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 200 lei, dar și solicitarea expresă a reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta G. Asigurări S.A., cu sediul în București, .. 45, sector 1 în contradictoriu cu pârâta E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, Clădirea O 23, . și intervenientul forțat E. G. domiciliat în Cluj N., .. 25-27, . și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2450,36 lei, cu titlu de despăgubiri și 129,87 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței 08.09.2013 până la data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.11.2013.
Obligă pârâta să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
D. IULIATOTH R.
Red.Dact. I.D.
5 ex/04.04.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 715/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9621/2014. Judecătoria... → |
|---|








