Somaţie de plată. Hotărâre din 10-04-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 3908/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._ /2013

ORDONANȚA CIVILĂ NR. 3903/2014

Ședința Publică din 10.04.2014

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. - C. V. C.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată formulată de reclamanta . SA, PRIN AGENTIA CLUJ împotriva pârâtului B. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare au fost lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată:

Verificându-și din oficiu competența conform art.94 pct.1 lit.j c.pr.civilă raportat la art.1015 c.pr.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 21.02.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus de reclamanta . SA, PRIN AGENTIA CLUJ împotriva pârâtului B. L. s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1903,92 lei –obligație principală, reprezentând debit principal compus din: energie electrică: 1638,14 lei, abonament: 16,81 lei, taxa radio: 7,5 lei, taxa tv: 12 lei, penalizare energie electrică: 133,78 lei, penalizare radio: 0.8 lei, penalizare tv: 1,28 lei, taxa servicii: 92,07 lei. A solicitat și cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâtul B. L. contractul de furnizare energie electrică nr. 3392/20.07.2005, având ca obiect furnizarea de energie electrică la imobilul pârâtului din Cluj N., ., jud. Cluj.

Deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâtul nu a achitat facturile emise și menționate în petitele cererii de chemare în judecată, aferente consumului realizat în perioada 20.11._13, în valoare de 1903,92 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile HG nr. 1007/2004, HG nr. 977/2003, HG nr. 978/2003, l. 230/2012, art. 1270 C. civil și art. 1013 și urm C. proc. civilă.

În dovedirea cererii s-au depus copii după următoarele înscrisuri: lista facturi neplătite (f. 6-7), dovada domiciliului actual (f. 8-12), invitație la conciliere (f. 26-28), contract furnizare (f. 19-21), facturi și calcul penalități (f. 13-18, 22-25), CI pârât (f. 21).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

Pârâtul, legal citat cu copie de pe acțiune, nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a semnat la data de 20.07.2005 un contract de furnizare energie electrică la adresa de consum din Cluj N., ., jud. Cluj. În derularea relațiilor comerciale, în baza contractului mai sus amintit au fost emise mai multe facturi (f. 13-18, 22-25), valoarea acestora ridicându-se la suma de 1903,92 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada pentru care au fost emise facturile. Aceste facturi nu au fost achitate.

Potrivit art. 11 al. 2 din contract, în cazul în care debitorul nu achită contravaloarea facturilor la termen, va fi obligat la plata penalităților de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

În drept, raportat la data încheierii contractului care face obiectul cauzei (2005), instanța constată că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de codul civil din 1864, urmând a judeca prezenta cauză în raport de aceste dispoziții.

Potrivit art. 969 C. civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

În temeiul art. 1066 C. civ. clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar conform art. 1069 C. civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale.

În speță, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică la locul de consum din Cluj N., ., jud. Cluj, emițând facturile fiscale atașate la dosar, facturi care au fost acceptate de către pârât. Valoarea acestora (cu tot cu penalități) este de 1903,92 lei. Plata facturilor trebuia făcută, conform art. 11 al. 1 din contract, în termen de 15 de zile calendaristice de la data emiterii facturii. Ultima factură a fost scadentă anterior emiterii somației către debitor.

Din cele arătate mai sus rezultă că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata debitului principal, este întemeiată, fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată dintr-un contract încheiat în mod valabil de către părți.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța arată că părțile au stabilit prin contract, la art. 11 al. 2 o clauză penală, potrivit căreia, în cazul depășirii termenelor de plată convenite, penalizările sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, cererea reclamantei fiind întemeiată și cu privire la acest capăt de cerere.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că debitorul nu a formulat întâmpinare și nu a contestat nici într-un fel pretențiile reclamantei, instanța va admite cererea formulată de către reclamanta . SA, PRIN AGENTIA CLUJ, în contradictoriu cu pârâtul B. L., va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1903,92 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”

În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că partea reclamantă, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, instanța va obliga debitorul să plătească creditorului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditorul . A ENERGIEI ELECTRICE „E. F. SA”, PRIN AGENTIA CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu debitorul B. L., domiciliat în Cluj N., ., jud. Cluj și, în consecință:

Ordonă debitorului să plătească creditorului în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 1903,92 lei, reprezentând debit restant.

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./05.05.2014

DOSAR CIVIL NR._

HOT.

10.04.2014

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditorul . A ENERGIEI ELECTRICE „E. F. SA”, PRIN AGENTIA CLUJ în contradictoriu cu debitorul B. L. și, în consecință:

Ordonă debitorului să plătească creditorului în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 1903,92 lei, reprezentând debit restant.

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2014.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 10-04-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA