Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9778/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9778/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 10123/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9778/2014
Ședința publică din data de 30 septembrie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol fiind soluționarea cererii cu valoare redusă formulată de reclamantele C. E. și G. C. O. L. în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta reclamantei avocat în substituire avocat O. P., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 131 Cod.Proc.Civ. raportat la art. 94 Cod.Proc.Civ și art. 107 alin. 1 și art. 1027 Cod.Proc.Civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N..
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N. având în vedere că este o persoană juridică de drept public cu personalitate juridică și patrimoniu propriu.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N., având în vedere că, cele arătate de reclamante sunt pertinente, în sensul că, primarul are calitate de reprezentat a M. și acesta este lipsit de personalitate juridică și de un patrimoniu propriu, astfel că, răspunderea incumbă instituției în numele căreia a acționat acesta și care dispune de un patrimoniu propriu.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției având în vedere dovada depusă la dosar reprezentând data poștei.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți prin întâmpinare, deoarece momentul la care se naște dreptul material la acțiune este cel de la care începe să curgă termenul de prescripție, aspect care reiese din prevederile art. 2523 Cod civil. Contrar celor susținute prin întâmpinare, această dată nu coincide cu data demarării procedurilor de executare, dreptul de regres împotriva codebitorilor solidari născându-se doar la data executării efective a debitului, iar nu înainte. Așadar, chiar dacă la data demarării procedurilor de executare debitorii C. ar fi putut cunoaște cuantumul cheltuielilor de executare, aceștia nu ar fi putut să acționeze în regres împotriva pârâților și să solicite plata unei sume de bani pe care prin ipoteză încă nu au plătit-o și deci, nu le este datorată. Prin urmare, data la care s-a născut dreptul material la acțiune este cea la care a avut loc plata efectivă, respectiv data de 12.05.2011 (chitanța nr. 2165, fila 20), termenul de prescripție împlinindu-se la data de 12.05.2014. După cum reiese din înscrisurile de la dosar, cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul poștal la data de 12.05.2014, nefiind depășit termenul de prescripție.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamanților depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 250, art. 254 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și nemaifiind alte cereri în probațiune acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, respectiv obligarea pârâților la plata debitul și a dobânzii legale având în vedere că aceștia au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată obligația care nu a fost îndeplinită de aceștia.
În temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect cerere cu valoare redusă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 13.05.2014, reclamantele C. E. și G. C. O. L. în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N. au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 4.017,43 lei cheltuielilor de judecată și de executare decurgând din punerea în executare a Deciziei nr. 2406/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ și dobânda legală calculată de la data de 12.05.2014 și până la plata efectivă.
În motivarea cererii, s-a arătat în esență că, prin decizia Curții de Apel nr. 2406/CA/2010, pronunțată în dosar nr._, la data de 30.11.2010, reclamanta C. E. și numitul C. V., au fost obligați, în solidar cu pârâții din prezenta cauză, la plata sumei de 7.046,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Având în vedere decesul numitului C. V., cererea a fost formulată de C. E. în nume propriu și în calitate de moștenitoare a soțului său, precum și de G. C. O. L., în calitate de moștenitoare a lui C. V..
Având în vedere decizia amintită, precum și alte titluri executorii, creditorul a procedat la executarea silită a reclamantelor pentru suma totală de_,55 lei, din care suma de 9246,2 lei reprezentând debit, iar suma de 1297,35 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Raportat la aceste sume, în care se regăsesc și alte două debite în valoare de 1000 lei, respectiv 1200 lei, debitoarea a calculat și cheltuielile de executare la suma de 7046,20 lei (obligația în solidar), obținând suma de 988,66 lei.
În continuare, reclamantele au calculat cota de ½ care este în sarcina M. C.-N., raportându-se la suma de 8034,86 lei, rezultând un cuantum de 4.017,43 lei.
În drept, reclamantele și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1025 – art. 1032 C.pr.civ., precizând că solicită dezbaterea orală a cauzei.
În probațiune au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: hotărâre judecătorească și acte din dosarul execuțional nr. 566/2011 al B.E.J. M. B. (f. 10-22).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei – taxă judiciară de timbru.
Pârâții au depus întâmpinare la data de 26.06.2014 prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C.-N. susținând că, dat fiind că decizia nr. 2406/CA/2010 a fost pronunțată în contradictoriu cu P. M. C.-N. și nu cu M. C.-N., acesta din urmă nu ar avea calitatea de debitor al creanței reclamanților.
De asemenea, aceștia au invocat și excepția prescripției arătând că, dacă se consideră că termenul de prescripție, de 3 ani, a început să curgă odată cu declanșarea procedurilor de executare silită, acesta s-a împlinit la data de 3.05.2014 cel mai târziu.
În același timp, s-a susținut că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune s-a prescris chiar dacă s-ar considera că acesta nu a început să curgă decât de la data de 12.05.2011, data achitării efective a debitului.
Pe fondul cererii, pârâții au arătat că nu există temei în baza căruia să fie obligați la plata cheltuielilor de executare. Având în vedere că obligația de plată a debitului de 7181,2 lei a fost solidară, reclamantele ar fi trebuit să o plătească în mod voluntar, fără să cauzeze cheluieli de executare, iar ulterior având posibilitatea recuperării cotei de debit achitată pentru codebitorii solidari prin intermediul acțiunii în regres.
De asemenea, pârâții au contestat cota parte ce ar reveni de plată Primarului M. C.-N.. Astfel, s-a arătat că, în considerarea deciziei Curții de Apel prin care sunt obligați în solidar 3 debitori, cota de contibuție la cheltuielile de judecată a fiecăruia dintre deitori ar trebui să fie de 1/3, independent de faptul că numiții C. V. și C. E. erau soți.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 11.07.2014 cele două excepții sunt neîntemeiate. Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N., acestea au învederat că în orice proces în care este chemată o structură a unității teritoriale administrative, pretențiile se pot executa doar de la unitatea-administrativ teritorială, numai aceasta fiind singura cu patrimoniu propriu.Conform art. 21 Legea 215/2001, unitatea administrativ-teritorială este persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Așadar, ori de câte ori P. este obligat la plata unei sume de bani, aceasta se va achita din patrimoniul unității administrativ teritoriale.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamantele au arătat că termenul de prescripție de 3 ani, a curs începând cu data de 12.05.2011, împlinindu-se la data de 12.05.2014, dată la care cererea a fost depusă la oficiul poștal.
Pe fondul cererii, reclamantele au arătat că atât acestea cât și pârâții ar fi trebuit să plătească debitul în mod voluntar, culpa neplății aparținându-le deopotrivă. Având în vedere acest aspect, cheltuielile de executare ar trebui să fie suportate și de pârâți, proporțional cu cota parte din datorie care le revine.
Raportat la problema întinderii debitului, reclamantele au arătat că numiții C. V. și C. E. au participat la procesul de anulare a autorizației de construire în calitate de beneficiari ai acesteia, pentru opozabilitatea hotărârii.
În ședința publică din data de 30.09.2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și cea a prescripției dreptului la acțiune.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese că, prin Decizia nr. 2406/CA/30.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ (filele 10-18) a fost anulată autorizația de construire nr. 1910/30.09.2002 emisă de P. M. C.-N. în favoarea numiților C. V. și C. E..
În consecință, soții C. au fost obligați în solidar cu P. M. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.046,2 lei.
Având în vedere că niciunul dintre debitori nu a achitat debitul în cauză, aspect necontestat de niciuna dintre părți, considerat probat în baza art. 255 alin. 2 Cod proc. civ., creditorul a procedat la executarea silită a reclamantei, în speță, și a soțului acesteia, după cum rezultă din procesul verbal din data de 03.05.2011 întocmit în dosarul execuțional nr. 566/2011 al B.E.J. M. B. (f. 19).
Astfel cum reiese din chitanța nr. 2165/12.05.2011, reclamanta și soțul acesteia ( în prezent decedat) au plătit suma de 10.543,55 lei din care un total de 1.297,35 lei a reprezentat cheltuieli de executare, aspect care rezultă din același proces verbal amintit.
Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil (1864), raportat la data nașterii dreptului de regres, respectiv data plății integrale a debitului datorat în temeiul Deciziei nr. 2406/CA/30.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul Cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.
Având în vedere însă și data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.
Astfel, potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către reclamantă, prin prisma informațiilor furnizate de reclamantă conform art. 1028 C.pr.civ., instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, pârâții neîndeplinindu-și obligația de a achita cota-parte din debitul cu privire la care s-a instituit solidaritatea.
Conform art. 1052 Cod civil 1864, obligația solidară în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare dintre ei nu este dator unul către altul decât pentru partea sa. Prin urmare, debitorul solidar care a executat obligația în integralitate, poate cere codebitorilor săi partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei.
Așadar, reclamantele au dreptul de a recupera partea din datorie ce era în sarcina pârâtului Primarului M. C.-N. și respectiv a pârâtului M. C.-N., în calitate de instituție cu personalitate juridică și patrimoniu propriu al cărei reprezentat este pârâtul P. M. C.-N..
În ceea ce privește cuantumul din datorie care este în sarcina pârâtului Primarului M. C.-N. și a pârâtului M. C.-N., instanța reține că aceasta este de jumătate din totalul sumei la care acesta a fost obligat în solidar cu reclamanta și soțul acesteia.
Pentru a decide astfel, instanța ia în considerare că deși cei doi soți au avut împreună cu P. M. C.-N. calitatea de pârâți în dosarul nr._, fiind obligați în solidar cu acesta la plata cheltuielilor de judecată, relevantă pentru stabilirea cotei de contribuție este poziția pocesuală pe care pârâții au avut-o în dosarul respectiv. Astfel, instanța observă că, cererea din respectivul dosar a fost formulată în contradictoriu cu trei pârâți, însă poziția procesuală a doi dintre aceștia, respectiv a soților C. a fost una și aceeași, respectiv aceștia au avut o calitate comună, aceea de beneficiari ai autorizației de construire, în timp ce pârâtul P. M. C.-N. a avut calitatea de emitent al autorizației de construire, și deci o poziția procesuală distinctă, care a antrenat răspunderea sa.
D. urmare, raportat la cele de mai sus, instanța consideră fondată cererea de obligare a pârâților la jumătate din cheltuielile de judecată din dosarul nr._, și anume a sumei de 3.523,1 lei.
Totodată, instanța consideră întemeiată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de executare, cu aceeași cotă de ½. În acest sens, trebuie arătat că, deși pârâtul P. M. C.-N. a fost obligat în solidar cu soții C. la plata cheltuielilor de judecată, în dosarul menționat, niciunul dintre aceștia nu a procedat la executarea voluntară a debitului. De aceea, instanța reține că în culpă pentru realizarea cheltuielilor de executare sunt toți codebitorii solidari, executarea voluntară a obligației fiind în sarcina fiecăruia dintre aceștia. Așadar, instanța nu va reține susținerile pârâților în sensul că plata cheltuielilor de executare ar trebui să rămână doar în sarcina reclamantelor, constatând culpa comună a codebitorilor.
În ceea ce privește cuantumul efectiv al cheltuielilor de executare datorat de pârâți, instanța arată că, raportat la debitul executat și datorat în solidar, prin aplicarea regulii de trei simplu, cuantumul acestora se ridică la suma de 988,66 lei astfel cum se arată prin cererea introductivă. Așadar, dacă pentru executarea sumei de 9.246,2 lei cuantumul cheltuielilor de executare a fost de 1.297,35 lei pentru executarea sumei de 7.046,2 lei, cheltuielile de executare se ridică la 988,66 lei (494,33 lei cota de ½). Din calculele efectuate rezultă un total de 8.034,86 lei, din care ½ trebuie suportat de pârâți, astfel cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește dobânda legală, instanță consideră că și acest capăt de cerere este fondat, raportat la prevederile art. 1 alin. 3, art. 2 și art. 3 alin. 2 O.G. nr. 13/2011, și având în vedere data punerii în întârziere, respectiv data introducerii acțiunii, data de 12.05.2014 - data poștei (f. 24).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite cererea cu valoare redusă și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4.017,43 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată și de executare decurgând din punerea în executare a Deciziei nr. 2406/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ precum și la plata dobânzii legale, calculate asupra debitului principal, de la data introducerii cererii, respectiv data de 12.05.2014 și până la plata efectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 1031 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamantele pentru au achitat suma de 200 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru (f. 29) și suma de 400 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial (f. 63, 64), instanța va obliga pârâții să plătească reclamantelor suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C.-N..
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamantele C. E. și G. C. O. L. ambele cu domiciliul în C.-N., ., E1, jud. C. în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N. ambii cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 4.017,43 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată și de executare decurgând din punerea în executare a Deciziei nr. 2406/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ precum și la plata dobânzii legale, calculate asupra debitului principal, de la data introducerii cererii, respectiv data de 12.05.2014 și până la plata efectivă.
Obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2014.
JUDECĂTOR,GREFIER, ȘOIMIȚA-B. T. C. O.
Red.Dact/S.B.T./C.O./6 ex/30.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6898/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 2014/2014.... → |
|---|
